Ministrul Tineretului și Sportului, Nicolae Bănicioiu, a anunțat, joi, că a dispus o anchetă la clubul CSM Suceava în cazul unui copil în vârstă de nouă ani, component al echipei de hochei pe gheață, care ar fi fost lovit de coechipieri în așa numitul „botez” la primul cantonament.
Bănicioiu susține, într-un comunicat de presă transmis joi, că a aflat „cu indignare” despre evenimentele produse săptămâna trecută într-un cantonament al echipei de hochei CSM Suceava, unde un copil de 9 ani „a trebuit să suporte din partea colegilor săi și sub ochii nepăsători ai antrenorului violențe fizice echivalente cu un „botez” care, din câte a înțeles, are loc cu regularitate la un prim cantonament.
„Mai important decât orice, vreau să îmi exprim susținerea față de Valerian și față de familia sa. Resping cu fermitate astfel de acte de violență și, indiferent de motive și de context, consider că ele nu trebuie să caracterizeze în niciun fel societatea noastră, cu atât mai mult sportul românesc. Valorile sportive nu sunt în niciun fel compatibile cu violența, iar acest lucru trebuie promovat atât în rândul antrenorilor, cât și al tinerilor sportivi”, arată ministrul Tineretului și Sportului.
El a menționat că gruparea CSM Suceava este în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, astfel că va cere declanșarea unei anchete care să arate ce s-a întâmplat și care ar trebui să fie măsurile pentru a nu mai avea parte de situații similare.
„Iau în considerare analiza în profunzime a subiectului violenței în lumea sportului, cu precădere a celui juvenil, și vreau ca tineri ca Valerian să-și urmeze pasiunea fără a fi supuși unor presiuni fizice și psihice absolut inacceptabile și de netolerat”, a conchis Bănicioiu.
Un băiat în vârstă 9 ani, Valerian, jucător la clubul de hochei CSM Suceava, a fost lovit cu pumnii și picioarele de colegi în primul cantonament, în timpul unui turneu la Ploiești, acesta fiind un ritual practicat la mai multe sporturi.
Valerian a participat la un turneu de hochei pentru echipele de juniori sub 12 ani, iar în prima seară din cantonament, în 6 februarie, a fost lovit de ceilalți jucători din echipă în așa numitul „botez”.
Scena a fost filmată de unul dintre jucători, iar în timp ce îl lovesc, ceilalți copii din echipă strigă „Botezul!”.
Copilul și-a sunat părinții care au venit la Ploiești, de unde l-au dus acasă, iar potrivit presei locale ei l-au acuzat pe antrenor că nu a intervenit.
Antrenorul echipei de hochei a CSM Suceava, Constantin Curelar, a anunțat că va fi făcută o analiză cu copiii și părinții acestora și se vor stabili sancțiuni pentru jucătorii implicați în acest incident.
Curelar susține că le-ar fi interzis copiilor să mai facă acest „botez”, dar că aceștia nu au ținut cont și doresc să continue acest obicei din sport potrivit căruia cel mai nou venit în echipă ar trebui să-și primească „botezul”.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, a declarat că la Poliție nu a fost înregistrată nicio plângere privind acest caz.