Călin Popescu Tăriceanu a fost implicat astăzi într-un accident produs în municipiul Buzău, fără a fi rănit, mașina condusă de fostul premier fiind lovită din spate de un alt autoturism al cărui șofer nu a păstrat distanța regulamentară.
Potrivit comisarului șef Florina Crucianu de la Poliția Județeană Buzău, accidentul s-a produs pe Aleea Industriilor din municipiul Buzău, unde autoturismul condus de fostul premier a fost lovit din spate de o altă mașină al cărei șofer nu a păstrat distanța corespunzătoare.
„Este vorba despre o tamponare între două autoturisme, fără a fi înregistrate victime. Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Buzău, care conducea pe Aleea Industriilor către Șoseaua Spătarului nu a păstrat distanța corespunzătoare față de alt autoturism din fața sa, lovindu-l”, a spus Florina Crucianu, care a precizat că șoferul din Buzău vinovat de producerea accidentului a fost sanționat cu trei puncte amendă.
Conform sursei citate, cei doi șoferi au fost testați de polițiști cu aparatul Drager, stabilindu-se că nu consumaseră alcool.
Călin Popescu Tăriceanu se afla la volanul unui autoturism Ford, care a fost avariat în urma tamponării.
Tăriceanu și celălalt șofer nu s-au înțeles pe cale amiabilă, astfel că au mers la sediul Poliției municipiului Buzău, pentru întocmirea actelor constatatoare.
„Documentele de constatare a contravenției și de soluționare a evenimentului rutier au fost întocmite la sediul Politiei municipiul Buzău”, au declarat reprezentanții Poliției Buzău.
Aceleași surse susțin că, după ce au fost audiați cu privire la modul în care s-a produs accidentul, șoferul de 50 de ani din Buzău a fost sancționat cu trei puncte penalizare și avertisment.