Cele două companii, transferate săptămâna trecută, de la Ministerul Finanțelor la Secretariatul General al Guvernului (SGG), au înregistrat anul trecut profituri peste estimările de la început de an. Transgaz a obținut în 2013 un profit net de 336,865 milioane de lei (76 milioane euro), cu 2,3% mai mare, în lei, decât în 2012, și cu 24% peste nivelul programat la începutul anului 2013.
Transelectrica a raportat pentru anul trecut un profit net de 162,29 milioane de lei (36,8 milioane de euro), de 4,7 ori mai mare, decât în anul precedent.
Transgaz, venituri sub cele programate
În schimb, veniturile înregistrate de Transgaz sunt mai mici cu 3% față de cele estimate în bugetul pe 2013. Între cauze se numără cheltuielile suplimentare după eșecul proiectului Nabucco, un curs de schimb mai dezavantajos decât cel estimat la realizarea bugetului companiei pe 2013, dar și majorarea tarifelor la gaze decisă de ANRE la 1 aprilie, care a dus la un consum mai scăzut de gaze naturale, potrivit situațiilor financiare anuale preliminate ale companiei pentru anul 2013, care nu sunt auditate.
În plus, compania menționează că impozitul pe monopol introdusă anul trecut a fost unul dintre principalii factori care au dus la creșterea cheltuielilor cu 10% anul trecut.
Venituri mai mari față de 2012, dar mai mici față de cele estimate la început de an
Veniturile totale ale companiei au fost în 2013 de 1.517,2 milioane de lei, în creștere cu 10% față de 2012.
Față de bugetul de venituri și cheltuieli preliminat pentru 2013, Transgaz a avut venituri mai mici cu 3%, adică o scădere cu 50,2 milioane de lei. Între cauzele care au dus la nerealizarea veniturilor programate se numără scăderea cantității de gaze transportate față de cea planificată, și un tarif de transport mai mic decât cel planificat.
De asemenea, cursul mediu de schimb leu/euro și leu/USD mai mic decât cel prognozat a dus la o scădere a veniturilor din serviciile de transport internațional de gaze naturale.
Veniturile financiare au înregistrat o scădere, față de nivelul prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli pe 2013, de 5,106 milioane de lei (venituri din dobânzi și diferențe de curs) cauzată de nivelul mai scăzut al depozitelor bancare ale societății față de cel estimat.
Cheltuielile totale au fost de 1.129 milioane de lei, cu 10% mai mari decât în 2012. Cheltuielile cu indemnizații, salarii și alte cheltuieli de natură salarială au fost în 2013 de 292 milioane de lei, în creștere cu 2,8 % față de anul precedent.
Creșterea cheltuielilor totale a fost influențată „în principal de instituirea impozitului pe monopolul natural din sectorul energiei electrice și al gazului natural în conformitate cu OG 5 din 22 ianuarie 2013″, se arată în raportul Transgaz.
Pe de altă parte cheltuielile financiare preliminate au depășit nivelul prevăzut în bugetul pe 2013 cu 109,4 milioane de lei din cauza constituirii provizionului pentru deprecierea activelor financiare ca urmare a neselectării proiectului Nabucco Vest ca rută de transport a gazelor naturale.
„Menționăm că odată cu aprobarea de către ANRE de noi tarife de transport începând cu 1 aprilie 2013, ponderea cheltuielilor fixe în venitul total a crescut de la 6% la 35% și ca urmare a crescut componanta de rezervare a capacității a tarifului de transport, respectiv a scăzut componenta volumetrică”, se arată în raportul Transgaz.
Veniturile Transelectrica au scăzut în 2013 cu 10,8%, la 2,46 mld lei, profitul a urcat de 4 ori
Compania de stat Transelectrica a înregistrat în 2013 venituri de 2,46 miliarde lei (558,32 milioane de euro), în scădere cu 10,8% față de nivelul de 2,76 miliarde de lei în 2012, dar a raportat un profit net de 162,29 milioane de lei (36,8 milioane de euro), de 4,7 ori mai mare, potrivit Mediafax.
Compania precizează, într-un comunicat transmis luni Bursei de Valori București, că situațiile financiare pentru 2013 sunt preliminare, neconsolidate și întocmite în conformitate cu standardele internaționale de raportare financiară (IFRS). Transelectrica a înregistrat în 2012 un profit net în valoare de 34,48 milioane de lei.
Cea mai mare parte a veniturilor, respectiv 1,15 miliarde de lei, provine din serviciul de transport, activitatea de bază a companiei. În 2012, compania a înregistrat din această activitate 1,08 miliarde de lei.
La sfârșitul anului trecut, compania avea datorii totale în valoare de 2,59 miliarde de lei (587,8 milioane de euro), cu 3% mai mari comparativ cu 2,51 miliarde de lei în 2012.
Transportatorul de electricitate a fost transferat, săptămâna trecută, de la Ministerul Finanțelor la Secretariatul General al Guvernului (SGG). SGG controlează 58,68% din capitalul Transelectrica, iar Fondul Proprietatea deține o participație de 13,49%. Restul titlurilor, respectiv 27,81% din titluri, aparțin altor acționari.