Simona Halep: Cu Serena Williams este mereu foarte greu să joc, dar nu trebuie să o bat ca să mă împlinesc

Simona Halep: Cu Serena Williams este mereu foarte greu să joc, dar nu trebuie să o bat ca să mă împlinesc
Publicat: 19/02/2014, 17:46
Actualizat: 28/09/2018, 16:35

Jucătoarea Simona Halep a declarat, miercuri, pe Aeroportul Henri Coandă, că este foarte greu să joace împotriva liderului WTA, Serena Williams, dar a precizat că nu trebuie să o învingă pe americancă pentru a se simți împlinită.

„Cu Serena este și va fi întotdeauna foarte greu să joc un meci și să îl și câștig. Chiar nu mă gândesc la Serena pentru că nu mă împiedică ea cu nimic. Eu dacă îmi fac treaba la turneele mele și bat pe cine pot eu să bat atunci sunt bucuroasă. Eu nu trebuie să o bat pe Serena ca să mă împlinesc. Joc bine și sper să urc cât mai mult în clasament. E foarte greu să ajung numărul 1, Serena e foarte departe. Nici nu m-am gândit la asta niciodată. Eu mă gândesc doar să joc cu plăcere fiecare turneu și să am grijă de sănătatea mea”, a spus Halep la întoarcerea din Dubai.

Jucătoarea română, numărul 9 mondial, poate urca pe locul 7 în urma jocului rezultatelor de la turneul din Dubai, chiar dacă a abandonat în primul tur. „Așa am auzit și eu că aș putea ajunge pe locul 7 dacă la Dubai se întâmplă pe acolo ceva… nu știu, eu nu mă prea pricep la clasamente. Nu am vorbit cu Sorana, sunt singură că poate să o bată pe Errani (n.r. – Sara Eranni, jucătoare care o poate depăși pe Halep în clasamentul WTA în cazul unui succes la Dubai) pentru că joacă bine. Aștept cu nerăbdare să ajung și pe 7, dacă se va putea după Dubai, bine, dacă nu, după. Eu vreau să ajung acolo prin munca mea”, a explicat jucătoarea.

Simona Halep a adăugat că poate câștiga oricând, dar la fel de bine poate pierde oricând. „Nu pot să câștig chiar tot, eu o să joc cât pot de bine și să aduc bucurii. La Paris am pierdut în primul tur, așa că se poate să pierd oricând, se poate să câștig oricând. Eu sunt pregătită pentru orice. Cred că am realizat ceva frumos până acum dar cred că pot și mai mult”, a mai spus Halep.

Halep, cap de serie numărul 7, a abandonat, marți, în primul tur al turneului Premier de la Dubai, cu premii de 2 milioane de dolari, la scorul de 1-6, 1-1, al meciului disputat cu franțuzoaica Alize Cornet, locul 26 WTA.

Halep a acuzat probleme la tendonul lui Ahile al piciorului drept. Ea a cerut de două ori time-out medical, o dată la 1-4 și a doua oară la 1-6. După 39 de minute, românca s-a retras de pe teren, fizioterapeutul WTA recomandându-i ulterior zece zile de pauză.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...