Fertilizările in vitro, doar pentru cuplurile care își permit. Deputat PSD: „Un copil pe care nu ți-l dă Dumnezeu este un bun pe care ți-l dorești”

Publicat: 16/03/2014, 10:54
Actualizat: 30/07/2014, 19:35

Singura inițiativă pe care statul român a avut-o până acum pentru sprijinirea cuplurilor care nu pot avea copii, a fost subprogramul național de fertilizare in vitro inițiat de fostul ministru al Sănătății Cseke Attila în iulie 2011, sistat la începutul lui 2013 de Eugen Nicolăescu. În cele 15 luni de derulare a programului s-au născut peste 300 de copii, iar contribuția statului a fost de 5,6 milioane de lei (1,3 milioane de euro). Statul nu mai este însă dispus să finanțeze cuplurile afectate de infertilitate, chiar dacă unul din șase se confruntă cu această problemă, iar Parlamentul European invita încă din 2008 statele membre să garanteze dreptul de acces universal la tratament împotriva infertilității, considerată o boală de către Organizația Mondială a Sănătății.

Pentru următorii doi ani, Ministerul Sănătății nu ia în calcul decontarea a acestui tip de procedură medicală prin Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, potrivit proiectul Hotărârii de Guvern pentru aprobarea pachetelor de servicii medicale și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 – 2015, aflat în dezbatere publică. Cât despre reluarea unui program național, totul depinde de viitorul ministru al Sănătății.

Parlamentarii ar vrea să ajute, dar nu s-au gândit până acum sau au alte priorități

Indiferent că știu sau nu ce înseamnă infertilitatea, membrii comisiilor de sănătate din Parlamentul României contactați de gândul se arată binevoitori și sunt de părere că statul ar trebui să finanțeze măcar parțial astfel de proceduri medicale.

Un exemplu în acest sens este senatorul PSD Dumitru Bujor, care deși consideră că infertilitatea nu este o boală pentru că te naști cu ea, ar fi de acord ca statul să contribuie cel puțin parțial la ajutorarea persoanelor afectate. „Eu zic că infertilitatea nu este o boală, după părerea mea. Așa te naști, cu infertilitatea, este o cauză naturală. Nu cred că este o boală. O boală ar fi dacă ar apărea pe parcursul vieții, dar dacă tu te naști așa, nu știu unde aș putea s-o încadrez. Dacă s-ar demonstra că a apărut datorită unor cauze pe timpul vieții, e boală, dar dacă tu te naști cu această infertilitate, nu știu ce să spun. Probabil că ei studiază problema pe toate părțile”, a declarat pentru gândul Bujor.

„Pentru creșterea natalității ar fi necesar să fie cel puțin parțial (ajutorul din partea statului -n.r), dacă nu integral. Suntem deficitari, dacă pot să spun așa, la natalitate. Obligatoriu sunt de acord, dacă nu total, măcar parțial. Motivele sunt că cel care se naște cu așa ceva nu vrea să se nască așa, care apare pe parcurs nu are nicio vină”, a conchis senatorul.

Deputatul PNL Grigore Crăciunescu, medic stomatolog și membru în comisia de sănătate, recunoaște că, până acum, nu s-a gândit la posibilitatea ca fertilizarea in vitro să fie finanțată de către stat. „Dar problema natalității este foarte importantă, așa că de ce nu? Aș zice că n-ar fi rău. Dar problema trebuie discutată. La nivel național, pentru cei care își doresc copii este un lucru foarte bun și foarte necesar”, spune el, contactat de gândul.

Deputata PSD Neviser Zaharcu ar fi de acord cu finanțarea de către stat a unui program de fertilizare in vitro, dar în acest moment prioritățile sunt altele.

„Așa, dorințe sunt multe, dar nu încap toate în perioada de criză. Când ne uităm că nu au fost medicamente pe oncologie aprobate de șapte ani și sunt copii mici cu leucemie, nu mai vorbim de alte probleme. O să le rezolvăm în timp pe toate, dar să le luăm în ordinea priorităților”, a declarat pentru gândul Zaharcu.

Inițiator al unui proiect de lege care reglementează regimul juridic al reproducerii umane asistate medical, senatorul PSD Florian Bodog, doctor chirurg de profesie, spune că statul ar trebui să finanțeze astfel de activități, declarându-se intrigat de faptul că fostul ministru al Sănătății, Eugen Nicolăescu, a oprit finanțarea subprogramului național pentru fertilizările in vitro.

„A avea un copil nu e un moft, statul ar trebui să găsească resurse pentru a stimula și pentru a crește natalitatea prin toate mijloacele, inclusiv fertilizarea in vitro. Într-adevăr, nu trebuie prinse în pachetul de bază, dar ar trebui într-un program național. Se putea găsi o soluție, dacă se dorea, pentru continuarea acestui program”, a precizat Bodog, pentru gândul.

De acord cu un astfel de demers este și președinta comisiei de sănătate din Camera Deputaților, pesedista Rodica Nassar. „Cred că da, ar trebui susținută și de stat, mai ales dacă vorbim de măsuri pentru stimularea natalității. Trebuie să facă și statul un efort, poate nu în întregime. Nu avem legislație în vigoare care să reglementeze fertilizarea in vitro. Se merge pe principiul ceea ce nu este interzis, este permis”, a explicat pentru gândul Nassar.

„Un copil pe care nu ți-l dă Dumnezeu, este un bun pe care ți-l dorești”

Spre deosebire de colegii săi, deputata PSD Lucreția Roșca nu este de acord ca statul să ajute financiar cuplurile afectate de infertilitate. În opinia sa, a avea un copil pe care nu ți-l dă Dumnezeu, este ca și când ți-ai dori un bun.

Doctor în medicină fizică și recuperare, deputata punctează faptul că fertilizările și, în general, reproducerile umane asistate medical, nu beneficiază de cadru legal. „N-ai lege, n-ai program național, n-ai cum să finanțezi”, spune Roșca. „Nicăieri în lume infertilitatea nu e considerată boală. Nu știu unde ați găsit voi că OMS o consideră boală. Infertilitatea este considerată o predispoziție, poate da complicații și poate deveni boală. Dar infertilitatea fără complicații nu este o boală. Dacă un bărbat tânăr și frumos are azospermie, acela nu e bolnav, dar dacă face scleroză de testicule și inflamații cronice, atunci devine boală”, a exemplificat Roșca.

Un alt argument al faptului că statul nu ar trebui să finanțeze fertilizările in vitro este acela că în nicio altă țară nu se întâmplă asta, deși, în realitate, România este singura din Europa unde astfel de proceduri nu sunt suportate de stat.

„Nu cred că ar trebui să fie suportată de stat. În nicio altă țară nu este gratuită. Ca să faci un copil când nu ți-l dă Dumnezeu, că e un bun pe care ți-l dorești, nu trebuie să contribuie societatea la așa ceva. Personal, gândindu-mă la câte alte nevoi are sănătatea și câte alte priorități are bugetul, e mai eficient un program de prevenire și tratare stomatologică infantilă și la bătrâni decât fertilizarea in vitro. Iar donatorii, știți cum sunt în România, donează pe bani, unde găsești donatoare de ovule?”, a mai spus Roșca.

Cseke Attila: Oprirea programului FIV a fost o greșeală

În iulie 2011, ministrul Sănătății de atunci, Cseke Attila, lansa subprogramul național de Fertilizare in Vitro și embriotransfer, facilitate de care au beneficiat peste 900 de cupluri. Potrivit datelor centralizate de Ministerul Sănătății până în decembrie 2012, în această perioadă s-au născut 101 copii. În statistică nu sunt cuprinși bebelușii născuți în urma celor 176 de sarcini care se aflau în curs la finele lui 2012.
„Subprogramul a venit pur și simplu dintr-o nevoie, faptul că foarte multe familii de tineri, care din motive obiective, care nu țin de ei, aveau probleme în a avea copii. După ce a pornit programul, cred că s-a dezvoltat destul de frumos. Acest program a fost o necesitate și care a avut rezultate în perioadă foarte scurtă, oprirea lui a fost o greșeală. Astăzi puteam vorbi depre mult mai multe nașteri”, a declarat Cseke, contactat de gândul.

Mai mult, fostul ministru a susținut că acest program ar trebui refinanțat. „Nașterea oricărui copil este o bucurie, este evident că o astfel de finanțare de la stat a fertilizării in vitro este benefică”, a mai spus el.
Subprogramul național de FIV a fost suspendat la începutul lui 2013 de către Eugen Nicolăescu. Fostul ministru al Sănătății nu a putut fi contactat până la momentul publicării acestui articol.

Subprogramul inițiat de Cseke Attila, în urma campaniei asociației SOS Infertilitatea, a fost realizat în premieră pentru România, deși mult mai târziu comparativ cu alte state din Uniunea Europeană. În timp ce, de exemplu, în Ungaria, statul sprijină cuplurile infertile cu cinci proceduri de fertilizare in vitro, în România statul nu mai oferă în prezent niciun ajutor în acest sens.

Procedurile de fertilizare in vitro sunt extrem de costisitoare, prețul ajungând, în medie, la 2.000 de euro. În timpul derulării subprogramului național pentru FIV, contribuția statului pentru fiecare cuplu era de aproximativ 6.000 de lei, iar în cele aproximativ 15 luni în care a fost funcțional, statul a contribuit cu aproximativ 5,6 milioane de lei.

În 2050 vom fi mai puțini cu 5 milioane

Potrivit statisticilor INS, fertilitatea a intrat pe un trend descendent imediat după 1989, când a fost abrogată legea care interzicea avorturile. Dacă în urmă cu 25 de ani, rata fertilității în România era de 3 copii/femeie, în prezent, rata este de 1.3 copii per femeie, una dintre cele mai scăzute valori din Europa. La polul opus, cele mai ridicate rate ale fertilității se găsesc în Islanda, cu 2.07 copii per femeie, și în Irlanda, cu 2.01 copii/femeie.

Astfel, se estimează că în acest ritm, în 2050, România va ajunge la o populație de doar 14 milioane de locuitori, față de aproximativ 19 milioane, cât sunt în prezent.
La nivel mondial, unul din șase cupluri este afectat de infertilitate, statistică valabilă și pentru România. Infertilitatea este clasată pe locul 5, la nivel mondial, în rândul celor mai grave afecțiuni.

Potrivit statisticilor, la nivel național, în ultimii ani a crescut cu 3% proporția cuplurilor care apelează la reproducerea asistată. Astfel, în România se efectuează anual 5.000 de fertilizări in vitro, de 10 ori mai puțin decât în Europa de Vest. Prin comparație, în Franța sunt peste 150 de centre de fertilizare in vitro, unde se realizează peste 40.000 de cicluri FIV pe an.
În 2012, statisticile arătau că, la nivel global, s-au născut peste 5 milioane de bebeluși prin proceduri de fertilizare in vitro, începând cu 1978, adică aproximativ 140.000 de copii pe an.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...