Prima pagină » Știri politice » Geoană: I-am transmis lui Nuland că schimbarea majorității va crește coerența acțiunilor Guvernului

Geoană: I-am transmis lui Nuland că schimbarea majorității va crește coerența acțiunilor Guvernului

Geoană: I-am transmis lui Nuland că schimbarea majorității va crește coerența acțiunilor Guvernului
Mircea Geoană a discutat cu Victoria Nuland despre noile schimbări din Guvern

Senatorul Mircea Geoană, Înalt Reprezentant al premierului pe proiecte de diplomație publică, i-a transmis Victoriei Nuland, asistentul secretarului de stat al SUA pentru Europa și Eurasia, că schimbarea de majoritate va asigura mai multă coerență acțiunilor Guvernului de la București.

Mircea Geoană a purtat, vineri, o convorbire telefonică cu Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat al SUA pentru Europa și Eurasia, potrivit unui comunicat remis, sâmbătă, agenției MEDIAFAX.

„Am prezentat recentele evoluții politice din România și i-am transmis faptul că schimbarea de majoritate va asigura mai multă coerență acțiunilor Guvernului. Principalele priorități ale guvernării rămân neschimbate în politica economică, externă și de securitate ale României. în cadrul discuției, a fost subliniat și rolul bunei guvernări, a transparenței și al unui mediu de afaceri stabil și predictibil pentru susținerea relansării economice și a atractivității României pentru investiții și dezvoltare, în condiții de stabilitate politică și macroeconomică”, a declarat Geoană, citat în comunicat.

Situația din Ucraina și din peninsula Crimeea au fost abordate în convorbire.

„Integritatea teritorială, stabilitatea politică și financiară a Ucrainei reprezintă priorități de prim ordin pentru SUA și UE. Ca vecin al Ucrainei, România va susține activ toate inițiativele menite să asigure stabilitatea regională și traseul european al Ucrainei, Republicii Moldova și al Georgiei. Au fost evocate și modalitățile prin care comunitatea internațională, inclusiv statele din regiune, pot asigura sprijin economic și politic pentru Ucraina și Republica Moldova în acest moment critic. Vizita premierului Ponta la Chișinău și a premierului Leancă la Washington, de săptamâna viitoare, au fost de asemenea evocate, ca elemente ale interesului SUA și al României pentru sprijinirea activă a Republicii Moldova, în contextul crizei ucrainiene și a semnării de către R. Moldova a Acordului de Asociere cu UE „, a mai declarant oficialul român după discuția cu Victoria Nuland.

Autor

Citește și