Porsche și EBS își pregătesc viitorii angajați finanțând o nouă secție de informatică la Universitatea Babeș-Bolyai. Rectorul UBB: „Studenții vor avea garanția că vor avea un loc de muncă”

Porsche și EBS își pregătesc viitorii angajați finanțând o nouă secție de informatică la Universitatea Babeș-Bolyai. Rectorul UBB: Studenții vor avea garanția că vor avea un loc de muncă
Publicat: 06/03/2014, 11:27
Actualizat: 03/09/2019, 02:01

Tinerii care vor să studieze informatica în limba germană și visează la un loc de muncă în industria auto, domeniul financiar și al asigurărilor pot opta pentru Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB), unde din anul școlar 2014 – 2015 va funcționa o secție în această limbă.

Universitatea Babeș-Bolyai, împreună cu MHP Consulting Romania SRL, Porsche AG și cu EBS Romania S.A. au semnat miercuri un contract pentru finanțarea primului program de studiu, specializarea informatică, cu limba de predare germană, din cadrul Facultății de Matematică și Informatică.

Suma prin care cei trei parteneri ai UBB contribuie la finanțarea programului de studiu va fi folosită exclusiv pentru finanțarea activităților de cercetare și pentru susținerea financiară a studenților din cadrul acestui program. Pentru anul universitar 2014-2015 vor fi scoase la concurs 30 de locuri, iar finanțarea va fi de 60.000 de euro. Acordul a fost, însă încheiat pe trei ani, durata unui ciclu universitar de licență.

„Piața forței de muncă din România se află în plin proces de reindustrializare iar UBB este conștientă de rolul pozitiv pe care universitățile îl pot avea în cadrul acestui important fenomen economic”, a declarat prof. univ. dr. Rudolf Gräf, prorector UBB, responsabil de linia germană și cooperarea cu mediul cultural german, joint degree și edituri.

Oferta de cursuri a acestui program cuprinde cunoștințe teoretice și practice necesare unei pregătiri profesionale din domeniile: Fundamentele informaticii (Fundamentele programării, Structuri de date și algoritmi, Metode avansate de programare, Programare logică și funcțională, Teoria Grafelor, Limbaje formale și compilatoare) Software Engineering (Ingineria sistemelor soft, Proiecte individuale și colective, Verificarea și validarea sistemelor software, Medii de proiectare și programare), Baze de date și gestiunea informațiilor, Inteligență artificială și roboți, Programare Web, Aplicații multi-media.

„Este o mare împlinire a noastră pentru că Universitatea a reușit împreună cu Mieschke Hofman und Partner, Porsche și EBS să semneze un acord astăzi pentru finanțarea primului program de studiu la specializarea informatică cu limba de predare germană, din cadrul universității noastre. Mai avem și alte programe, de exemplu cu Siemens, în limba engleză”, a declarat pentru gândul academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Pe lângă română, la facultățile din cadrul Universității Babeș-Bolyai mai sunt programe de licență, master și doctorat în limbile maghiară, engleză și germană.

„Un scop al mandatului meu de rector, de când am început în 2012, a fost și încurajarea prezenței universității în cetate, în mijlocul oamenilor și mai ales în rândul firmelor care să îi angajeze pe acești studenți”, a mai spus academicianul.

Astfel, Facultatea de Matematică și Informatică va scoate la concurs în toamnă 30 de locuri la noua secție de informatică în limba germană. Absolvenții acestei secții se vor putea angaja în cadrul firmelor partenere ale acestui program (Porsche AG, EBS Romania SA și MHP Consulting Romania SRL) sau în alte firme din industria IT, dar și din domeniul bancar, societăți de asigurări, centre de tehnologie, institute de cercetare, școli sau universități.

„Fiind sub egida Porsche, studenții vor avea garanția că vor avea un loc de muncă pentru că piața forței de muncă în România este într-o dinamică deosebită. Clujul a avut norocul să nu piardă populație multă. Dacă pe viitor nu suntem atenți la asta, vom avea de suferit. Vrem să preîntâmpinăm prin asigurarea unui loc de muncă pentru acești tineri”, a precizat rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

În contextul în care toate cursurile și seminariile la noua secție vor fi organizate în limba germană, reprezentanții Universității se vor deplasa în perioada următoare în toate liceele cu limbă de predare în limba germană pentru a populariza programul de studii.

Daniel Mets, CEO EBS, afirmă că proiectul noii secții de informatică în limba germană a fost conturat încă de anul trecut. „Deși în Cluj există foarte mulți studenți în limba germană, nu sunt pentru IT și este mare nevoie de informaticieni care să vorbească limba”, a declarat acesta pentru gândul. Potrivit CEO-ului EBS, o parte dintre profesorii care le vor preda studienților vor fi cadre didactice care lucrează pe partea de IT din industria auto sau financiară.

Facultatea de Matematică din Cluj, singura din România în două topuri prestigioase

Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai se situează, conform Academic Ranking of World Universities in Mathematics, pe poziția 101-150 în topul Shanghai realizat pentru anul 2012, cel mai prestigios top al clasificării universităților din întreaga lume. Universitatea Babeș-Bolyai este singura universitate din România care se regăsește în acest top prestigios care include 200 de facultăți.

Totodată, în urmă cu câteva zile Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a fost plasată, prin domeniul Matematică, pe locurile 251-300 în Clasamentul Internațional al Universităților pe Specializări realizat de QS.

Ediția 2014 a QS World University Rankings by Subject (Clasamentul Internațional al Universităților pe Specializări realizat de QS) a analizat aproape 3000 de universități și a inclus în clasament 689 de instituții de învățământ superior.

Până în prezent, dotările facultăților din cadrul Universității Babeș-Bolyai au fost realizate prin împrumuturi și finanțări interne și din fonduri europene. „Ei (Porsche n.r.) sunt dispuși să aloce în fiecare an bani, să vedem și câți studenți vom avea. La informatică întotdeauna este nevoie de aparatură de specialitate bună, astfel că ei sunt dispuși să o ofere”, a mai spus pentru gândul academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Compania germană de consultanță IT Mieschke Hofman und Partner (MHP), din grupul Porsche, a deschis săptămâna trecută un punct de lucru la Cluj-Napoca.

„Activitatea diviziei MHP din cadrul concernului Porsche s-a dedicat găsirii de soluții optime în managementul proceselor și suportului IT utilizat în sfera business, concentrându-se pe branșa automobilelor. MHP oferă la punctul de lucru din Cluj-Napoca servicii complexe de IT, pentru clienții din întreaga lume. Portofoliul de servicii înglobează întregul ciclu de viață al unui produs, de la etapa de application management la managementul proceselor și, în final, la faza de dezvoltare customizată. Activitatea de la Cluj-Napoca va începe cu 40 de angajați, urmând să fie căutați, în continuare, absolvenți de informatică și științe economice”, se arăta într-un comunicat al companiei.

Directorul general al MHP, Ralf Hofmann, a declarat că în România mulți potențiali angajați sunt foarte bine pregătiți din punct de vedere profesional și vorbesc limbile germană și engleză.

MHP, cu sediul central în Germania, are 950 de angajați și activități în Elveția, SUA și China, înregistrând anul trecut afaceri de 133,3 milioane euro.

În prezent, la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai sunt circa 500 de studenți la toate programele – licență, master și doctorat.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar