Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget, va deveni guvernatorul României în Consiliul BERD, BIRD și BEI, funcție care îi revenea până acum ministrului de Finanțe, potrivit unui proiect de act normativ publicat de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
„Modificările propuse au în vedere o mai bună coordonare a relației dintre România, prin Ministerul Finanțelor Publice, cu instituțiile financiare susmenționate, prin prisma impactului pe care activitatea acestora o are asupra bugetului de stat și implicațiile privind datoria publică. În acest sens este necesar transferul responsabilităților pe care ministrul finanțelor publice le are în prezent în sarcina ministrului delegat pentru buget, respectiv secretarului de stat care coordonează activitățile din domeniul datoriei publice”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.
În timpul negocierilor pentru cabinetul Ponta 3, după ieșirea liberarilor de la guvernare, s-a luat în calcul numirea lui Liviu Voinea la conducerea Finanțelor, însă în urma discuțiilor, premierul a nominalizat-o pe consiliera sa pe probleme de evaziune fiscală, Ioana Petrescu.
România a devenit membră a Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), parte a Băncii Mondiale, în 1972. Conform unei hotărâri din 1997, guvernator pentru România la BIRD era ministrul finanțelor publice, poziția de guvernator supleant fiind deținută de un viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR).
„Articolul 1 din Hotărârea Guvernului nr. 34/1997 privind numirea unor guvernatori și guvernatori supleanți ai acestora în cadrul Fondului Monetar Internațional și Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 34 din 4 martie 1997, se modifică și va avea următorul cuprins: ‘Guvernatorul pentru România în Consiliul Guvernatorilor Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare este ministrul delegat pentru buget'”, se arată în hotărâre.
HG 956/1990, care stipula că România este reprezentată în Consiliul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), instituție din care fac parte 61 de state din Europa și Asia, tot de ministrul Finanțelor.
„Guvernatorul pentru România în Consiliul Guvernatorilor Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare este ministrul delegat pentru buget, iar supleantul său este guvernatorul Băncii Naționale a României”, se arată în noul proiect.
Totodată, ministrul delegat pentru Buget va deveni și guvernatorul pentru România în Consiliul Guvernatorilor Băncii Europene de Investiții (BEI), instituție financiară a Uniunii Europene.
În proiect se mai precizează și că reprezentantul României în Consiliul Guvernatorilor Fondului Monetar Internațional va deveni secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Publice care coordonează activitățile din domeniul datoriei publice. În prezent, funcția este ocupată de Enache Jiru, care urmează însă să preia funcția de președinte CEC Bank.