Premierul chinez „declară război” poluării

Premierul chinez declară război poluării
Publicat: 05/03/2014, 13:10
Actualizat: 10/02/2019, 19:18

După trei decenii de industrializare și urbanizare accelerată, cea de-a doua economie mondială, unde 70 la sută din energie este furnizată de centralele pe cărbune, se confruntă în ultimele luni cu o gravă poluare atmosferică.

Deteriorarea mediului reprezintă „un avertisment al naturii în fața unui model de dezvoltare orb și ineficient”, a apreciat premierul Li Keqiang, într-un discurs susținut în deschiderea sesiunii anuale a Adunării Naționale Populare (ANP) de la Beijing.

„Trebuie să declarăm cu fermitate război poluării, așa cum am făcut împotriva sărăciei”, a subliniat premierul chinez, care a preluat conducerea Guvernului de la Beijing în urmă cu un an.

„50.000 de centrale pe cărbune vor fi închise în cursul acestui an”, centralele termice vor fi modernizate și „șase milioane de mașini vechi vor fi scoase din circulație”, a precizat premierul Li Keqiang.

El a mai declarat, fără să detalieze, că autoritățile de la Beijing vor stabili un plafon pentru consumul de energie, iar măsuri vor fi luate pentru a limita poluarea apei, protecția solului și refacerea zonelor deșertificate.

Poluarea atmosferică a devenit unul dintre principalele subiecte de nemulțumire a chinezilor, sătui să se sufoce și să asiste la creșterea numărului de cancere de plămâni în zonele urbane.

Autoritățile chineze promit periodic să închidă termocentralele, dar continuă să se echipeze cu surse de energie poluante. Potrivit Greenpeace, 570 de centrale pe cărbune sunt în proiect sau sunt în construcție în China.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres https://tinyurl.com/4kk89pnf
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Ilie Năstase, atac fără precedent la adresa Simonei Halep: "O mare greșeală! Ce vrea să...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...