Președintele Traian Băsescu a respins de la promulgare, miercuri, modificarea legii 101/2006, privind serviciul de salubrizare a localităților și a cerut Senatului să o reexamineze. Președintele și-a motivat decizia prin faptul că, în noua formă a legii, atribuirea contractelor de salubrizare de către municipalități este scoasă din sfera regulilor privind achizițiile publice, ceea ce poate duce la abuzuri – lipsă de transparență, discriminare a firmelor concurente, și la nerespectarea legislației europene.
Gândul a arătat aici că noua lege a salubrizării creează de asemenea condițiile unor monopoluri la nivelul municipalităților, scoțând din joc firmele colectoare de ambalaje pentru reciclare în favoarea firmelor de salubritate, de pe o piață care valorează un miliard de euro. Noua lege stabilește că singurele firme care au dreptul să strângă deșeurile reciclabile din localități sunt cele care au încheiat contract de salubrizare cu municipalitățile. Totodată, reciclarea deșeurilor de către populație este descurajată, susțineau reprezentanți ai industriei colectoare de deșeuri și ONG-uri de mediu. De altfel, amendamentele la lege au fost promovate de deputatul PSD Eduard Martin, acționar la o firmă de salubritate din Constanța.
Președintele Traian Băsescu arată, în cererea de reexaminare a legii, că „prin aceste reglementări, procedura de atribuire a contractului de delegare a gestiunii pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare este scoasă din sfera de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii aprobată prin Legea nr. 337/2006, fapt care ar putea să genereze lipsă de transparență în atribuirea contractelor”.
„Considerăm că procedura de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare trebuie să fie realizată pe baza unor criterii care să asigure transparență, condiții de egalitate, nediscriminare și predictibilitate. Totodată, atribuirea contractelor de delegare trebuie să urmeze respectarea criteriului ofertei celei mai avantajoase atât din punct de vedere al calității serviciilor prestate, cât și cu privire la costul acestor activități”, mai arată președintele Băsescu.
Iată textul integral al cererii de reexaminare a legii, publicat de Președinție:
„Motivele cererii sunt următoarele:
În forma sa inițială, Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 prevedea, în cuprinsul Art. 13 alin. (3), că „procedura de atribuire și regimul juridic al contractelor de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare a localităților sunt cele stabilite de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale, conform prevederilor Legii nr. 51/2006, cu modificările si completările ulterioare, și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare”. În consecință, procedura specifică contractelor de achiziție publică este aplicabilă și în cazul contractelor de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare a localităților.
În legea trimisă la promulgare Art. 13 alin. (3) se modifică după cum urmează: „Procedura de atribuire a contractului de delegare a gestiunii pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare se stabilește în baza prevederilor Legii nr. 51/2006, republicată.”.
Totodată, prin Legea trimisă la promulgare, Art. 34 din Legea nr. 101/2006 se completează cu un alin. (2) care are următorul cuprins: „Prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare, se aplică până la intrarea în vigoare a procedurii-cadru privind organizarea, desfășurarea și atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de utilități publice, elaborată de A.N.R.S.C. și aprobată prin hotărâre a Guvernului, în conformitate cu dispozițiile Art. 30 din Legea nr. 51/2006, republicată.”.
Astfel, prin aceste reglementări, procedura de atribuire a contractului de delegare a gestiunii pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare este scoasă din sfera de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii aprobată prin Legea nr. 337/2006, fapt care ar putea să genereze lipsă de transparență în atribuirea contractelor. Așadar, prin modificarea legislativă propusă, procedura de atribuire urmează a fi stabilită prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, prin hotărâri ale adunării generale a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice (Art. 30 alin. [2] din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice).
Considerăm că procedura de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare trebuie să fie realizată pe baza unor criterii care să asigure transparență, condiții de egalitate, nediscriminare și predictibilitate. Totodată, atribuirea contractelor de delegare trebuie să urmeze respectarea criteriului ofertei celei mai avantajoase atât din punct de vedere al calității serviciilor prestate, cât și cu privire la costul acestor activități.
În concluzie, opinăm că procedura prevăzută în forma actuală a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, lege care face trimitere la aplicarea procedurii prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii asigură cadrul legal potrivit pentru atribuirea contractelor de delegare a gestiunii pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare, nefiind necesară stabilirea unei proceduri distincte.
Având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii trimisă spre promulgare, ținând cont de motivele invocate.”.