Dan Voiculescu, în fața judecătorilor pentru o fraudă de 60 de milioane euro. Dosarul, amânat pentru 8 aprilie

Dan Voiculescu, în fața judecătorilor pentru o fraudă de 60 de milioane euro. Dosarul, amânat pentru 8 aprilie
Publicat: 07/03/2014, 12:09
Actualizat: 29/04/2015, 18:38

Judecătorii Curții de Apel București au început astăzi judecarea apelului în dosarul de corupție ICA-Dan Voiculescu. Utilizând o chichiță avocățească, apărătorii lui Voiculescu au reușit să amâne o lună dosarul. Fondatorul Partidului Conservator și al trustului media Intact nu a fost prezent în sala de judecată. Având în vedere prevederile Noului Cod de Procedură Penală, Curtea de Apel București este cea care va pronunța sentința definitivă. Astfel că, dacă apelul lui Dan Voiculescu este respins, el va intra la pușcărie.

Dan Voiculescu este acuzat de două infracțiuni. Prima este cea prevăzută la art. 13 din legea 78/2000: „Fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”. Pentru acest cap de acuzare, Voiculescu ar putea fi condamnat la cinci ani de închisoare.

CITEȘTE AICI RECHIZITORIUL INTEGRAL

În al doilea rând, fondatorul Partidului Conservator și al trustului Intact mai este acuzat și de spălare de bani. Pentru infracțiunea de spălare de bani, el poate fi condamanat la un maximum de 12 ani de pușcărie. Pentru această infracțiune, pedeapsa minimă prevăzută de lege este de 5 ani de înschisoare cu executare.

Ce conține dosarul de corupție

Dosarul ICA a fost trimis în judecată în 4 decembrie 2008, la Tribunalul București, deoarece, la acea dată, Voiculescu nu avea calitatea de senator, el fiind învestit pe 15 decembrie 2008. Procurorii susțin că Dan Voiculescu a cumpărat 3,6 hectare de teren și un hectar de construcții în Băneasa, la un preț de 75 de ori mai mic decât cel real.

Dan Voiculescu a fost acuzat de infracțiunile de folosire de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid a influenței și autorității date de această calitate, în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum și de spălare de bani.

Celelalte persoane trimise în judecată sunt: Corneliu Popa, Sandu Jean-Cătălin, Mencinicopschi Gheorghe, Sorin Pantiș, Săvulescu Vlad-Nicolae, Domnișoru Gheorghe Marian, Sin Gheorghe, Baciu Constantin, Petre Alexandru, Marinescu Grigore, Ene Vica, Pop Flavius Adrian.

Poziția oficială a inculpatului Voiculescu

În rechizitoriul întocmit de DNA în 2008 se reține că inculpatul Dan Voiculescu nu a dorit să facă niciun fel declarații în fața procurorilor DNA. În rechizitoriu, se consemnează doar că Dan Voiculescu a transmis prin avocatul său, Marian Nazat, că se consideră nevinovat și că, în opinia sa, este vorba de un dosar politic.

Dan Voiculescu a arătat că în opinia sa există două nereguli în ceea ce privește ancheta și acuzațiile din acest dosar. O primă neregulă semnalată de acesta a fost aceea că, pe parcursul urmăririi penale, el nu ar fi fost chemat niciodată în fața anchetatorilor pentru a da declarație, în contextul în care toate celelalte persoane ar fi fost întrebate în legătură cu persoana sa de către anchetatori.

O a doua neregulă semnalată de Voiculescu judecătorului ar fi aceea că, în opinia sa, nu există nicio probă și niciun indiciu direct sau indirect care să dovedească acuzațiile ce i se aduc, respectiv nu există martori, înregistrări telefonice sau ambientale ori documente care să dovedească acuzațiile ce i se aduc de căte anchetatori.

De asemenea, Dan Voiculescu a trimis CSM o scrisoare în care se plânge că presa nu a relatat corect despre dosarul său de corupție și că imaginea sa a avut de suferit.

Istoricul dosarului

4 decembrie 2008. Dosarul ICA, referitor la privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare, a fost trimis în judecată la Tribunalul București, deoarece, la acea dată, Voiculescu nu avea calitatea de senator.

15 decembrie 2008. Voiculescu este învestit în funcția de senator.

28 octombrie 2009. Dosarul ajunge la Curtea Supremă și începe judecarea pe fond.

25 iunie 2012. Voiculescu iși dă demisia din Senat și dosarul este trimis la Tribunalul București.

20 decembrie 2012. Tribunalul București a judecat șase termene în care nu a soluționat dosarul și decide să trimită dosarul la Curtea Supremă.

11 ianuarie 2013. Dosarul ajunge la Curtea Supremă care dă termen pe 25 aprilie, iar apoi pe 31 ianuarie.

28 ianuarie. Cu trei zile înainte de primul termen, Voiculescu își dă din nou demisia, iar dosarul va fi trimis la Tribunalul București.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Ordinul UE, lege și în România. Se montează obligatoriu pe mașină de la 1 iulie...
Suntem spionați tot timpul. Oamenii care văd tot ce facem
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Jamaica ar putea fi puternic afectată de uraganul Beryl. Ce prevăd experții?
×