Obama l-a avertizat pe Putin cu privire la alipirea Crimeei

Obama l-a avertizat pe Putin cu privire la alipirea Crimeei
Publicat: 13/03/2014, 09:14

Arseni Iațeniuk este așteptat joi la sediul ONU, la New York, unde urmează să suțină un discurs, într-o sesiune publică a Consiliului de Securitate, începând de la ora 19.00 GMT (21.00, ora României), după ce s-a întâlnit miercuri la Washington cu președintele american, directoarea FMI Christine Lagarde și congresmeni.

„Vom continua să spunem Guvernului rus că, în cazul în care continuă pe drumul actual (…) vom fi obligați să impunem un preț pentru încălcările dreptului internațional de către Rusia în Ucraina”, a declarat Obama după ce l-a primit la Iațeniuk în Biroul Oval, o onoare rezervată șefilor de stat și de guverne străini, în contextul în care Moscova respinge legitimitatea Guvernului de la Kiev.

Însă, cu patru zile înainte de o consultare asupra viitorului peninsulei în care locuiesc două milioane de persoane, inclusiv minorități tătară și ucrainofonă, nimic nu pare în măsură să împiedice intrarea acesteia sub tutela rusă.

Crimeea este în prezent aproape ruptă de restul Ucrainei, forțele ruse controlând puncte strategice. Totul este aranjat pentru o secesiune rapidă. „Premierul” din Crimeea Serghii Aksionov s-a autoproclamat „șef al armatelor”, iar cele două milioane de locuitori din peninsulă, majoritar rusofoni, au acces exclusiv la posturi de televiziune rusești. Persoane în uniformă percheziționează orice călător sosește la Simferopol din nord, iar în oraș pot ateriza doar curse de la Moscova.

– „Ne vom bate pentru libertatea noastră”

„Ne vom bate pentru libertatea noastră, pentru independența noastră, pentru suveranitatea noastră. Și nu vom abandona niciodată”, a declarat Iațeniuk, în engleză, în Biroul Oval.

„Ucraina face parte din lumea occidentală și va rămâne” astfel, a asigurat el, în contextul în care criza actuală a fost declanșată de refuzul fostului președinte ucrainean Viktor Ianukovici de a aproba o apropiere de Uniunea Europeană (UE).

Iațeniuk a mai dat asigurări că țara sa va rămâne un „bun prieten și partener al Rusiei”, chiar dacă va stabili legături mai puternice cu Europa occidentală.

Premierul interimar ucrainean, primit anterior de către secretarul de Stat John kerry la sediul Departamentului de Stat, s-a lansat într-o pledoarie la ieșirea de la Casa Albă, în fața camerelor de luat vederi.

Reluând elemente ale unui celebru discurs susținut de către Ronald Reagan la Berlin, adresat fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov, Iațeniuk l-a îndemnat pe președintele rus Vladimir Putin să „doboare acest zid, acest zid de război, acest zid de intimidare și de agresiune militară. Să stăm de vorbă”.

Declarații pentru AFP ale președintelui interimar ucrainean Oleksandr Turcinov par să confirme însă că Kievul s-a resemnmat cu ideea abandonării Crimeei pe mâna Rusiei și că este îngrijorat de-acum în privința unei eventuale pătrunderi pe la frontiera de est, o regiune în care locuiesc numeroși ucraineni de origine rusă.

„Nu putem să ne angajăm într-o operațiune militară în Crimeea, pentru că am lăsa descoperită frontiera de est, iar Ucraina nu ar mai fi protejată, militarii ruși contează pe acest lucru”, a declarat pentru AFP Turcinov, comandantul suprem al forțelor armate ucrainene.

„La frontiera de est a Ucrainei sunt concentrate importante unități de blindate”, a adăugat el.

În acest sens, Rusia a autorizat Ucraina să efectueze un zbor de observație în spațiul său aerian, pentru a se asigura că nu are loc nicio manevră militară a forțelor ruse care să amenințe securitatea Ucrainei, a anunțat adjunctul ministrului rus al Apărării, citat de agenția Itar-Tass.

– Sancțiuni europene

Între ruși și occidentali neînțelegerea este în continuare totală, în pofida mai multor schimburi care au avut loc în ultimele zile între șefii diplomațiilor americane John Kerry și rusă Serghei Lavrov. Cei doi urmează să se întâlnească din nou, vineri, la Londra.

Miniștrii francezi de Externe Laurent Fabius și al Apărării Jean-Yves Le Drian sunt așteptați pe 18 martie la Moscova, a anunțat miercuri Kremlinul. Însă președinția franceză a precizat imediat că reuniunea va avea loc dacă se înregistrează, până atunci, „progrese cu privire la Ucraina”.

Un referendum în Crimeea privind anexarea la Rusia „nu va avea nicio valoare juridică”, au avertizat miercuri liderii statelor din cadrul G7, cerând Moscovei să înceteze „imediat” susținerea unui asemenea proces, care „nu va avea nicio forță morală”.

De asemenea, europenii accelerează o apropiere de Ucraina. Cancelarul german Angela Merkel a anunțat că partea politică a Acordului de Asociere cu UE ar putea să fie semnată în cursul următorului summit UE prevăzut la Bruxelles în perioada 20-21 martie.

Într-o conferință de presă la Varșovia, Merkel și premierul polonez Donald Tusk au reafirmat că UE este pregătită să treacă luni, mai puțin în cazul unei „dezescaladări”, la „a doua etapă a sancțiunilor” vizând ruși și ucraineni considerați responsabili de criză, cărora le pot fi blocate averile sau pot fi vizați de interdicții privind eliberarea unor vize de călătorie.

În ceea ce-i privește pe americani, congresmeni negociau în continuare în vederea adoptării ajutorului economic promis autorităților de la Kiev sub forma garantării unui împrumut în valoare de un miliard de dolari, un vot care ar putea să aibă loc la sfârșitul lui martie.

„Întotdeauna este necesar timp pentru ca să faci lucruri bune”, a comentat Arseni Iațeniuk, după o ultimă întâlnire cu senatori americani la Capitoliu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Aviația rusă anunță că desfășoară pentru prima dată în conflictul cu Ucraina avionul stealth de...
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
O fetiță de 3 ani a sunat la 112 și a spus că tatăl ei...
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
Actrița CELEBRĂ care a murit SUBIT la 32 de ani. Abia acum ies la iveală...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul din Pantelimon, în care un băiat de 9 ani a...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
„Ne-am bătut până la ultimul braț”. David Popovici, prima reacție după câștigarea medaliei de aur...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
David Popovici e campion olimpic la 200 metri liber şi aduce prima medalie pentru România...
MOTIVUL SECRET pentru care METEOROLOGII nu fac PREDICȚII precise
Se interzic mașini în România. Apare o nouă taxă auto în orașe. Amendă 500 lei/zi,...
Românii, mai săraci din toamnă. Vestea care le pune capac
Mireasa sezon 10, 29 iulie 2024. Cine sunt concurentele din noul sezon al show-ului matrimonial
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Scandal la deschiderea Jocurilor Olimpice 2024! Mesajul transmis de organizatori după ce scena asemănătoare „Cinei...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
Cine a câștigat alegerile prezidențiale din Venezuela?