Bursa de Valori București (BVB) a decis joi să suspende de la tranzacționare acțiunile Băncii Comerciale Carpatica la ora 10:33, pentru publicarea ulterioară a unui comunicat din partea băncii.
La momentul suspendării, acțiunile Carpatica erau cotate la 0,0622 lei, cu 0,16% sub închiderea de miercuri. La acest preț, capitalizarea bursieră a băncii este de 195,7 milioane lei (43,4 milioane euro).
Ilie Carabulea controlează 41,2898% din capitalul social al băncii, iar Corneliu Tănase deține 11,2179% din titluri.
Banca Carpatica a transmis miercuri un comunicat Bursei prin care anunță că prin ordin al prim-viceguvernatorului BNR s-a dispus instituției de credit să consemneze că Ilie Carbulea și Corneliu Tănase acționează concertat.
Carabulea și Corneliu Tănase, care dețin împreună pachetul majoritar al Băncii Comerciale Carpatica, intenționează să schimbe actuala conducere executivă, prin modificarea statului și componenței Consiliului de Supraveghere și Directoratul, în timp ce managerii propun fuziunea cu altă bancă.
Cei doi acționari au cerut în 14 februarie convocarea adunărilor generale (ordinare și extraordinare) a acționarilor, stabilită de management pentru data de 10 aprilie, și solicită atât reducerea numărului de membri ai Consiliului de Supraveghere de la cinci la trei persoane, cât a numărului de membri ai Directoratului, tot de la cinci la trei.
Carabulea și Tănase au mai solicitat și prezentarea unui raport privind modul în care Directoratul a supravegheat realizarea bugetului pe anul 2013. Aceștia mai doresc acordarea unui vot de încredere membrilor Consiliului de Supraveghere și stabilirea celor trei membri ai acestuia care vor continua activitatea în această structură.
Pe lângă solicitările celor doi acționari, Directoratul a adăugat pe ordinea de zi propunerea de împuternicire a acestuia de a analiza și identifica „eventuale oportunități de dezvoltare a băncii prin realizarea unei fuziuni și, în cazul în care există o astfel de oportunitate, pentru a întocmi proiectul de fuziune” care va fi supus spre aprobarea AGEA.
Carabulea și Tănase, care dețin împreună 52,5% din acțiunile Băncii Carpatica, nu sunt de acord cu introducerea pe ordinea de zi a AGA a propunerii Directoratului privind fuziunea cu o altă bancă și cer operarea de urgență a rectificărilor necesare, potrivit unui al comunicat transmis tot miercuri de bancă Bursei.
„Ținem să atenționăm că noi nu am solicitat, nu am acceptat și nu am fost și nu suntem de acord cu înscrierea pct. 5 pe ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 10 aprilie 2014, formulat astfel: «împuternicirea Directoratului Băncii pentru a analiza și identifica eventualele oportunități de dezvoltare a Băncii, prin realizarea unei fnziuni și, în cazul în care există o astfel de oportunitate pentru a întocmi proiectul de fuziune care va fi supus spre aprobare AGEA»”, se arată într-o adresă transmisă de Carabulea și Tănase președintelui Directoratului băncii, Johan Gabriels.
Carabulea și Marian Mîrzac, fostul director general al Carpatica Asig din Sibiu, au fost arestați preventiv pentru fapte de corupție, la finele lunii ianuarie, fiind acuzați că, în mod fraudulos, în perioada mai – decembrie 2013, au reușit să tergiverseze și să influențeze rezultatele unor controale dispuse de ASF la societatea de asigurări.
Directorul Direcției Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, a declarat în urmă cu două săptămâni că în două – trei săptămâni va apărea o decizie a BNR în legătură cu un acționar al unei bănci care nu mai îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a fi acționar și își va pierde probabil dreptul de vot în Adunarea Generală a Acționarilor.
Deși a refuzat să spună despre cine este vorba, oficialul BNR s-a referit, cel mai probabil, la Ilie Carabulea, care deține direct și indirect controlul BCC.
Directoratul Băncii Carpatica a propus ca dată de referință 1 aprilie 2014, astfel că la AGA vor putea fi prezenți numai acționarii cu drept de vot înscriși în registrul acționarilor ținut de Depozitarul Central.
Potrivit articolului 230 din OUG 99/2006 cu modificările și completările ulterioare, „în cazul în care persoanele care dețin participații calificate la instituția de credit, persoană juridică română, nu mai îndeplinesc cerințele prevăzute de lege și de reglementările emise în aplicarea acesteia privind calitatea acționariatului unei instituții de credit sau exercită o influență de natură să pericliteze administrarea prudentă a instituției de credit, Banca Națională a României dispune măsurile adecvate pentru încetarea acestei situații. În acest sens, independent de alte măsuri sau sancțiuni care pot fi aplicate instituției de credit ori persoanelor care exercită responsabilități de administrare și/sau conducere a acesteia, Banca Națională a României poate dispune suspendarea exercitării drepturilor de vot aferente acțiunilor deținute de acționarii sau membrii respectivi și/sau instituirea administrării speciale ori implementarea unor măsuri de stabilizare.
Acționarii față de care s-a dispus măsura de suspendare a dreptului de vot nu mai pot achiziționa noi acțiuni ale instituției de credit, persoană juridică română.
Acționarii al căror exercițiu al drepturilor de vot nu este suspendat pot ține adunare generală și pot să ia orice hotărâre de competența acesteia, cu majoritatea prevăzută de lege sau, după caz, de
actul constitutiv, majoritatea respectivă fiind raportată în acest caz la totalul capitalului social deținut de acționarii în cauză.
„Dacă măsura suspendării drepturilor de vot este aplicată acționarilor reprezentând întregul capital social, Banca Națională a României poate hotărî retragerea autorizației instituției de credit”, se mai spune în lege.
Tribunalul București a decis, miercuri, înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru omul de afaceri Ilie Carabulea, în dosarul „Carpatica”, în care este acuzat de cumpărare de influență și dare de mită.
Tribunalul București a judecat marți cererea omului de afaceri Ilie Carabulea, care controlează grupul Carpatica, de înlocuire a măsurii arestării preventive, iar miercuri a pronunțat decizia. Instanța a dispus ca Ilie Carabulea să fie arestat la domiciliu.
Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel București atât de Ilie Carabulea cât și de procurorii anticorupție.