Andreea Munteanu a fost notată în concursul de calificări de la sol cu nota 14.000, cu care s-a clasat pe locul I, în timp ce în calificările la bârnă a primit nota 14.800, fiind de asemenea calificată în finală de pe prima poziție.
La competiția de la Cottbus urma să participe și Larisa Iordache, potrivit anunțului organizatorilor, însă gimnasta acuză probleme de sănătate și nu a mai făcut deplasarea în Germania.
Cupa Mondială de la Cottbus se desfășoară în intervalul 13-16 martie, în Lausitz-Arena. În primele două zile au fost prevăzute calificările, iar sâmbătă și duminică vor avea loc finalele concursului pe aparate. Ambele finale în care s-a calificat Andreea Munteanu vor avea loc duminică.
La ediția din 2013, România a fost reprezentată doar în competiția masculină de patru gimnaști, fără ca aceștia să obțină vreo medalie.
La feminin, în 2012, Diana Chelaru a cucerit medalia de aur la sol și a obținut locul 7 la paralele.