Copilului îi e frică de dentist? Trage-i o mamă de bătaie

Un copil speriat se zbate pe scaunul dentistului, în timp ce medicul, care filmează totul, o îndeamnă pe femeie: „Ia, dă-i una!”. „Îi dau” se conformează pe loc aceasta și-l lovește peste față pe cel mic, prea înfricoșat ca să se poată liniști. În înregistrare se aude cum dentistul îl amenință pe copilul de șapte ani: „Te filmez de nu te vezi”, „Te filmez, să vadă toată lumea ce copil rău ești…” Copilul, speriat, ridică palma, într-un gest înduioșător și lipsit de putere, pentru a se apăra de camera telefonului mobil. Degeaba. Dentistul, adultul cel bun și înțelept, postează înregistrarea pe internet, ca să-l facă de râs pe mucosul obraznic care i-a stricat ziua la cabinet și ca lumea întreagă să vadă ce viață grea are la serviciu. Iar mama, nervoasă și epuizată, se întoarce acasă, și-i spune tatălui că nu mai merge în viața ei la dentist cu ăla mic, pe care îl iubește ca pe ochii din cap, pentru că face prea urât. După scena făcută publică săptămâna trecută, Protecția Copilului s-a autosesizat, iar Colegiul Medicilor Dentiști îl anchetează pe doctor pentru violarea confidențialității medic-pacient, de parcă numai confidențialitatea ar fi fost încălcată aici. Incidentul, petrecut într-un cabinet din Sibiu, a revoltat toată România, iar mulți dintre cei care au văzut înregistrarea au scris pe Facebook și pe forumuri comentarii dure la adresa medicului și a mamei.

Ce este ciudat însă, este că luate separat, astfel de atitudini ale oamenilor mari față de copii sunt considerate perfect acceptabile social în toată țara. Normal că îl mai iei de ciuf sau îi mai arzi una, dacă tu-i spui ceva, iar el nu înțelege și nu înțelege. Nu huiduie nimeni un părinte în parc dacă își trage copilul de urechi, îl amenință „te troznesc de nu te vezi” sau îi spune „dacă nu te dai jos de acolo, îți rup curu” ăla”, cum am auzit într-o frumoasă după amiază de vară. Nu sună nimeni la Protecția Copilului să vină să-i apere pe cei mici de hoardele de Bau Bau, țigani cu sacul sau te miri ce sperietori imaginare sau reale, cărora părinții le dau forța să le bântuie copiilor visele. Și nu-i trage nimeni de mânecă pe oamenii mari care îi înspăimântă pe oamenii cei mici, spunându-le că „or să-i facă de râs”, drept pedeapsă, și că, dacă nu se comportă într-un anumit fel, or să aibă ei grijă ca rudele și prietenii să afle și să-și bată joc de ei.

Văzută de la înălțimea unui copil, lumea mare, nouă și de neînțeles, pare adesea un loc înfricoșător. Le e frică de întuneric, de zgomotele puternice, de liniștea din cameră, de apa care le curge pe cap la baie, de doctori și injecții, de încăperile noi, de aglomerație, de oamenii cu mustață, de câte în lună și în stele. În spatele refuzului lor de a face una și alta nu se ascunde de multe ori nimic altceva decât frica. Iar în loc să îi ajute, atât cât știu și pot, să o gestioneze, unii adulți aleg, în vâltoarea momentului, să-i reducă la tăcere și să le îngroape teama sub o frică mai mare, precum cea de bătaie, de izolare sau de ridicol: „dacă nu stai cuminte te pocnesc”, „dacă nu faci asta, nu mai vorbesc cu tine”, „dacă te mai zbați mult, te spun și te fac de râs”.

Păstrând proporțiile, mă întreb cum ar reacționa acești oameni dacă atunci când le e frică de ziua de mâine, de concediere sau de posibilitatea de a rămâne în urmă cu ratele, cineva ar veni și le-ar spune: dacă te mai temi mult că-ți ia banca apartamentul vin eu și-ți dau foc la casă. Sau cum ar reacționa dacă, în cazul în care ar face o greșeală sau ar avea un comportament irațional, ar veni cineva și le-ar trage o pereche de palme peste obraji. Ar chema cu siguranță Poliția și ar târî răufăcătorul prin tribunale.

Avem în limba română o mulțime de cuvinte și expresii care descriu bătaia, acel tip de bătaie care de regulă „nu omoară pe nimeni” și care le este aplicat și copiilor. Ori de câte ori un cuvânt are o asemena bogăție de sinonime înseamnă că el are o greutate deosebită în mentalitatea unui popor. Fără să mai luăm în considerare și locuțiunile, avem, așadar, pe lângă a bate, a altoi, a atinge, a trosni, a articula, a plesni, a pocni, a croi, a smotoci, a bumbăci, a chelfăni, a scărmăna, a ciomăgi, a ciufuli, a părui, a târnui, a urechia. Dar cum orice învăț are și dezvăț și orice naș își are nașul, ar trebui amintit că limba română are și cuvinte de leac: a te opri, a te înfrâna, a chibzui, a gândi, a simți, a iubi. Ba și cel puțin o expresie vindecătoare: „Ce ție nu-ți place altuia nu-i face”.