Prima gală a ediției 2014 a circuitului Superkombat se va desfășura la Ploiești

Prima gală a ediției 2014 a circuitului Superkombat se va desfășura la Ploiești
Publicat: 20/03/2014, 16:57
Actualizat: 01/02/2019, 10:22

Printre sportivii care vor urca în ring săptămâna viitoare se numără Bogdan Stoica, Jorge Loren, Ionuț Atodiresei și Amansio Paraschiv, ultimul urmând să lupte pentru centura New Heroes la categoria mijlocie împotriva campionului Cedric Manhoef.

Promotorul Eduard Irimia a anunțat că va încerca să îi promoveze pe „urmașii lui Moroșanu și Iftimoaie”. „La eveniment vom pune accent pe promovarea noilor eroi din România, urmașii lui Moroșanu și Iftimoaie. Vor fi folosiți cei mai buni tineri sportivi pe care îi avem în acest moment în țară. De altfel, evenimentul va fi denumit «România versus Restul Lumii» și va conta pentru etapa de New Heroes a circuitului Superkombat, învingătorii urmând să facă pasul spre Marile Premii Mondiale”, a declarat Irimia.

Fostul component al lotului național de box, Amansio Paraschiv poate deveni primul român care cucerește un titlu New Heroes. „Am mari emoții, voi lupta în fața publicului prahovean, însă m-am pregătit exemplar și sunt gata să câștig chiar și prin KO. Manhoef e un dur, dar nu mă tem, știu că e șansa vieții mele”, a afirmat Paraschiv.

Biletele pentru gala Local Kombat vor fi comercializate cu 30 de lei și vor putea fi achiziționate începând de luni de pe site-ul eventim.ro și de la casele Sălii Polivalente din Ploiești. Evenimentul va fi transmis în direct, în România, de postul Sport.ro și în reluare pe Pro TV, în timp ce la nivel global va putea fi urmărit pe Eurosport, dar și pe alte televiziuni din peste 80 de țări de pe 5 continente.

Programul galei Local Kombat „România vs Restul Lumii” este următorul:

Categoria welter (-67 kg): Adrian Maxim (România) – TBA (va fi anunțat)

Categoria ușoară (-63,5 kg): Cristian Spetcu (România) – Mansour Yaqubi (Afganistan)

Categoria semigrea (-81 kg): Miljan Vidovici (Serbia) – Mirel Iacob (România)

Categoria cruiser (-91 kg): Ibo Efe (Turcia) – Dănuț Hurduc (România)

Categoria cruiser (-91 kg): Romano Romasco (Ghana) – Cristian Ristea (România)

Categoria ușoară (-65 kg): Stauros Exakoustidis (Grecia) – Ionuț Atodiresei (România)

Titlul Superkombat New Heroes – Categoria mijlocie (-71 kg): Cedric Manhoef (Surinam) – Amansio Paraschiv (România)

Categoria cruiser (-91 kg): Jorge Loren (Spania) – Bogdan Stoica (România).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
De ce NU cresc toate pensiile. Olguța Vasilescu tună și fulgeră: Au aruncat legea la...
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?