ANI a constatat incompatibilitatea a 21 foști sau actuali aleși locali

ANI a constatat incompatibilitatea a 21 foști sau actuali aleși locali
Publicat: 20/03/2014, 18:50
Actualizat: 28/07/2014, 17:10

ANI a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a 21 aleși locali dintre care șapte primari, un fost primar, șase viceprimari, trei consilieri locali, doi foști consilieri locali și doi foști consilieri județeni, ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități.Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a 21 de foști sau actuali aleși locali ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, încălcând astfel Legea nr. 161/2003,.

Printre cei care sunt incompatibili cu funcția deținută se află primarii comunei Samarinești, județul Gorj, Marian Ardeiu, comunei Unțeni din Botoșani, Dumitru Timișag, comunei Capu Câmpului din județul Suceava, Gheorghe Cajvan, comunei Săpoca din județul Buzău, Iulian Laurențiu Manea, comunei Cuca din județul Argeș, Gheorghe Cernătescu, comunei Sânmihaiu de Câmpie din județul Bistrița-Năsăud, Ioan Mate, comunei Rojiște din județul Dolj, Ionel Nedelcu.

Marian Ardeiu se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 15 februarie 2012, întrucât deține, simultan, atât funcția de primar al comunei Samarinești, cât și calitatea de comerciant persoană fizică, respectiv titular al unei întreprinderi individuale.

Edilul din Unțeni, Dumitru Timișag s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 04 decembrie 2012 – 29 martie 2013, întrucât a deținut, simultan, atât funcția de primar al comunei cât și calitatea de reprezentant al acesteia în Adunarea Generală a Acționarilor în cadrul societății Nova Apaserv din Botoșani.

Primarul Gheorghe Cajvan s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 septembrie 2010 – 31 august 2011, întrucât a deținut, simultan, funcția de edil al comunei Capu Câmpului, cât și funcția de administrator – membru în Consiliul de Administrație al școlii gimnaziale „Ion Barbir” din localitate.

Iulian Laurențiu Manea se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 19 iunie 2012, întrucât deține, simultan, atât funcția de primar al comunei Săpoca, cât și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoc.

Edilul Gheorghe Cernătescu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 18 iunie 2008 – 15 martie 2013, întrucât, simultan cu funcția de primar al comunei Cuca, a deținut și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul persoanei fizice autoriyate Gheorghe Cernătescu.

Ioan Mate s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie – 01 august 2012, întrucât, simultan cu funcția de primar al comunei Sânmihaiu de Câmpie, a deținut și funcția de administrator al societăților Mate SRL și Euroagromat SRL.

Edilul comunei Rojiște s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 07 septembrie 2012 – 30 septembrie 2013, întrucât, simultan cu funcția de primar a deținut și fucția de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Rojiște.

Și fostul edil al comunei Tomnatic din județul Timiș, Dănuț Miculescu, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada iunie 2008 – iunie 2012, întrucât, simultan cu funcția de primar a deținut și funcția de administrator al societății Domzel SRL.

ANI a mai constat incompatibilitatea a șase viceprimari, respectiv Petru – Dorel Cifor, din comuna Livezile județul Bistrița-Năsăud, Nicolae Fayakas și Daniela Gabriela Coța din Municipiul Zalău, județul Sălaj, Ionel Gabriel Necula din Municipiului Focșani, județul Vrancea, Gheorghe Șerban din orașul Plopeni, județul Prahova, Levente Lutz din comuna Ciceu județul Harghita,

Viceprimarul Petru – Dorel Cifor s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25 iunie 2012 – 31 octombrie 2013, întrucât, simultan cu funcția de viceprimar a deținut și funcția de administrator al societății Petrocif Mixt Com SRL.

Nicolae Fayakas s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 iulie 2012 – 26 august 2013, întrucât a deținut, simultan, atât funcția de viceprimar al Municipiului Zalău, cât și calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acționarilor în cadrul societății Transurbis SA.

Daniela Gabriela Coța s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 30 iulie 2008 – 28 octombrie 2013, întrucât, simultan cu funcția de viceprimar al Municipiului Zalău, a deținut și funcția de reprezentant al unitătii administrativ – teritoriale Zalău în Adunările Generale ale Acționarilor la trei societăți comerciale de interes local Transurbis, Citadin și Uzina Electrică Zalău.

Ionel Gabriel Necula s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 29 ianuarie 2010 – 09 iulie 2012, întrucât a deținut, simultan, atât funcția publică de director la Camera Agricolă Județeană Vrancea, cât și funcția de administrator al societății Nigaro SRL.Viceprimarul Municipiului Focșani se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 03 iulie 2012, întrucât, situația din mandatul precedent nu s-a schimbat.

Gheorghe Șerban se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 27 iunie 2012, întrucât, simultan cu funcția de viceprimar al orașului Plopeni, a deținut și funcțiile de contabil , administrator al sociețății Crina Șerban SNC, precum și administrator al S.C. AVRANICO PROD S.R.L./ (27 iunie 2012 – 14 februarie 2014), încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, lit. c) și d) din Legea nr. 161/2003.

Viceprimarul Levente Lutz s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 iunie 2012 – 10 ianuarie 2014, întrucât a deținut, simultan, atât funcția de viceprimar cât și funcția de administrator al firmelor Yellow – Star și Master Fox SRL.

Cei trei consilieri locali găsiți în incompatibilitate de inspectorii ANI sunt Aurel Lesuc din comuna Tudora, județul Botoșani, Ion Ungureanu din comuna Teasc județul Dolj și Florin Frumuz din comuna Tănăsoaia, Județul Vrancea.

Aurel Lesuc s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de edil al comunei Tudora, întrucât, simultan cu funcția de primar în mandatul 2008-2012, a deținut și funcția de reprezentant al unitătii administrativ – teritoriale Tudora în Adunările Generale ale Acționarilor societății comerciale de interes local Nova Apaserv SA în perioada 10 martie 2011 – 20 iunie 2012.

Ion Ungureanu se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 19 iunie 2008, întrucât, simultan cu funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local Teasc, deține și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului propriu al Consiliului Local al Comunei Teasc.

Florin Frumuz s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28 iunie 2012 – 30 septembrie 2013, întrucât a deținut, simultan, atât funcția de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Tănăsoaia, cât și funcția de paznic în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Tănăsoaia.

Florin Frumuz se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 30 septembrie 2013, întrucât, simultan cu funcția de consilier local, deține și funcția de operator sistem de alimentare cu apă – Compartimentul Utilități Publice în cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Tănăsoaia.

ANI a mai constat incompatibilitatea a doi foști consilieri locali, respectiv Cătălin Vasile Lina din cadrul Consiliului Local Aninoasa din județul Argeș și Nicolae Marin Hapa din Consiliul Local al Comunei Sâmbăta de Sus județul Brașov.

Cătălin Vasile Lina s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28 iunie 2012 – 13 septembrie 2013, întrucât, simultan cu funcția de consilier local în cadrul consiliul local Aninoasa, a deținut și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului propriu al primarului comunei Aninoasa.

Nicolae Marin Hapa s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Sâmbăta de Sus, societatea Hastor SRL, în calitate de executant (societate în cadrul căreia deține funcția de administrator și calitatea de asociat) a încheiat cinci contracte de lucrări cu primăria comunei Sâmbăta de Sus, în calitate de achizitor, în valoare totală de 173.404,31 de lei.

Cei doi foști consilieri județeni găsiți incompatibili de ANI sunt Ioan Nechifor din cadrul Consiliului Județean Vaslui și Mihai Mihalache din cadrul Consiliului Județean Giurgiu.

Ioan Nechifor s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitarii mandatului de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Vaslui între 30 iunie 2012 și 20 iunie 2013, întrucât acesta nu a reziliat contractul de lucrări încheiat la data de 11 noiembrie 2010 (pe o durată de cinci ani), între C.J. Vaslui și societatea al cărei administrator unic este, iar fiul său asociat unic, și nici nu a demisionat din funcția de consilier județean în termenul prevăzut de lege.

Mihai Mihalache s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Giurgiu, întrucât, simultan cu deținerea funcției de consilier județean, a deținut și funcțiile de director al Direcției Silvice Giurgiu în perioada 07 octombrie 2009 – 13 noiembrie 2009 și, respectiv, Director la Administrația Parcului Natural Comana în perioada 15 iunie 2011 – 01 septembrie 2011.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...