„Consiliul Județean Ilfov, în calitate de integrator, a depus o cerere de finanțare la Comisia Europeană pentru efectuarea unor studii cu referire la construcția unui nod intermodal în nordul Capitalei, în spatele aeroportului. (…) Deținem un teren acolo de vreo 120 de hectare și sperăm ca în maxim trei ani să realizăm și investiția, undeva la 100 milioane euro”, a declarat joi Irinel Scrioșteanu, directorul de cabinet al președintelui Consiliului Județean Ilfov, la „ZF Transport & Logistics Summit ’14”.
Potrivit datelor CJ Ilfov, studiile pentru proiectul dezvoltat în zona Tunari – Otopeni – Moara Vlăsiei vor costa 1,9 milioane euro, contribuția instituției fiind de 950.000 euro.
Nodul intermodal ar urma să includă două terminale cargo – aeroport și CFR -, conexiuni rutiere între acestea și autostrada A3 București – Ploiești, centura Capitalei și drumuri județene, o stație de pasageri CFR la aeroport și modernizarea conexiunii feroviare existente în zonă și a liniei dintre Gara de Nord și aerogară.
În acest proiect vor mai fi implicate CFR, Compania Aeroporturi București, CNADNR și primăriile Moara Vlăsiei, Otopeni, Tunari și Dascălu.