Alte patru persoane, între care doi inspectori de la DSV Cluj, arestate în dosarul „Mafia cărnii”

Alte patru persoane, între care doi inspectori de la DSV Cluj, arestate în dosarul Mafia cărnii
Publicat: 21/03/2014, 13:30
Actualizat: 31/01/2019, 18:05

În urma deciziei instanței, cele patru persoane, reținute joi de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT), vor rămâne în arest.

Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată la instanța supremă.

Potrivit DIICOT, C.B.R, unul dintre cei patru reținuți, a aderat și sprijinit, începând din 2012, o grupare infracțională constituită cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat prin omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, precum și evidențierea cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive în evidențele contabile ale mai multor societăți comerciale.

„Sumele de bani obținute din comiterea infracțiunii de evaziune fiscală au fost supuse unui proces de reciclare, fiind transferate succesiv prin conturile mai multor societăți comerciale, pentru a ajunge în final la membrii grupării infracționale. De asemenea, există suspiciuni că, în perioada ianuarie 2014 – februarie 2014, inculpatul C.B.R a pus în vânzare alimente (carne și produse din carne), cunoscând că sunt alterate și vătămătoare sănătății, iar în luna ianuarie 2014, a remis unui angajat din cadrul Oficiului pentru Protecția Consumatorului Cluj foloase materiale (produse de carmangerie), cu scopul de a interveni pe lângă un inspector din cadrul OPC Bistrița-Năsăud pentru a aplica sancțiunea avertismentului unei societăți comerciale, datorită încălcării unor prevederi legale privind punerea în vânzare a produselor din carne printr-un magazin de desfacere”, a arătat DIICOT.

O altă persoană reținută, P.N.A., este suspectată că a făcut demersuri ca produsele alterate aflate în magazinele aparținând unei societăți comerciale să nu mai poată fi descoperite de către inspectorii Direcției Sanitare Veterinare Cluj care efectuau controlul. De asemenea, inculpatul, având cunoștință de activitățile infracționale derulate de către membrii grupării infracționale, a ajutat la valorificarea bunurilor provenite din achiziții intracomunitare, au precizat procurorii.

Unul dintre cei doi inspectori de la DSV Cluj reținuți, L.O.M., este suspectat că l-a anunțat pe C.R.B. că urmează să fie făcut un control la o societate comercială, asigurându-i acestuia timpul necesar pentru a ascunde marfa alterată.

„Prin fapta sa, a ajutat grupul infracțional să poată valorifica marfa alterată care o parte provenea din achiziții intracomunitare obiect al infracțiunii de evaziune fiscală”, susțin anchetatorii.

Celălalt inspector de la DSV Cluj reținut, G.I.C, este suspectat că, la controlul făcut în perioada 12-13 martie la depozitul unei societăți comerciale, „și-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu, prin aceea că nu a luat măsurile legale care se impuneau, astfel că a permis comercializarea în continuare a produselor alterate”, potrivit DIICOT.

„Prejudiciul estimativ stabilit până la acest moment este în sumă de 23.265.716 lei, reprezentând TVA ca urmare a comercializării pe piața naționala a mărfurilor intracomunitare. În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii în vederea recuperării prejudiciului”, a precizat sursa citată.

Și șeful DSV Cluj, Nicolae Pivariu, a fost audiat, timp de mai multe ore, în noaptea de miercuri spre joi, la Structura Centrală a DIICOT. Pivariu a declarat că procurorii l-au audiat în calitate de martor în dosarul „Mafia cărnii”, adăugând că nu poate da detalii.

În acest dosar, procurorii DIICOT – Structura Centrală au făcut, în 12 martie, 102 percheziții domiciliare în 18 județe, fiind vizate 80 de persoane din două grupuri infracționale organizate.

Anchetatorii fac cercetările pentru evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulație de produse alterate și trafic de influență, prejudiciul produs de membrii celor două grupări fiind estimat la peste 15 milioane de euro.

Peste 70 de persoane au fost audiat în urma perchezițiilor din 12 martie, iar zece dintre acestea au fost reținute de procurori. Toți cei zece inculpați au fost arestați preventiv, în 13 martie, în urma unor decizii ale Tribunalului București și Curții de Apel.

Procurorii DIICOT au anunțat, în urma perchezițiilor, că au început urmărirea penală în acest dosar pe numele a 41 de persoane, între care un lucrător de la un punctul de trecere a frontierei, un inspector de la OPC Cluj, acuzat de trafic de influență, și un consilier de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară, cercetat pentru favorizare a făptuitorului.

Potrivit anchetatorilor, membrii grupărilor infracționale organizate, structurate pe mai multe paliere, ar fi achiziționat, prin intermediul unor societăți comerciale din România, carne și ouă din Olanda, Polonia, Marea Britanie, Germania, fără să plătească TVA, conform prevederilor legale, operațiunile reale fiind evidențiate în actele contabile. Ulterior, marfa ar fi fost vândută către beneficiarul final, prin adăugarea TVA.

De asemenea, susțin procurorii, există suspiciunea că rețeaua achiziționa marfă, fără plata TVA, din Olanda, Polonia, Marea Britanie și Germania, direct prin firme „fantomă” ale rețelei și apoi o vinde pe piața internă, „la negru”, la un preț apropiat de valoarea cu TVA, însă mult sub prețul pieței, „fapt ce reprezintă concurență neloială în raport cu societățile comerciale ce derulează același tip de activitate însă fără încălcarea prevederilor legale”.

O altă modalitate de acțiune a rețelei presupunea livrarea, de către marii producători de pe piața de carne din România, de marfă către societăți comerciale din Bulgaria și Ungaria, de unde marsa se întorcea în România, prin societăți de tip „paravan”, care ulterior erau abandonate, iar produsele erau vândute pe piața internă fără înregistrarea tranzacțiilor în documentele contabile, potrivit DIICOT.

Anchetatorii mai arată că, în derularea activităților ilegale, membrii rețelei ar fi folosit mai multe firme deținute în mod direct sau prin interpuși, „asupra cărora decideau când și cum vor fi implicate în cadrul fiecărui circuit financiar ilicit, cantitățile și prețul pe fiecare partidă de marfă tranzacționată, întocmeau sau dispuneau întocmirea de documente fictive prin care să justifice circulația mărfurilor și ordonau plățile”.

Procurorii susțin că există suspiciuni de punere în circulație de produse alterate, care erau trimise către abatoare pentru a fi procesate și amestecate cu alte produse ce erau ulterior puse în consum. De asemenea, produse de carne alterate ar fi fost trimise unei firme de catering aparținând soției unuia dintre membrii grupării, pentru a fi preparate și oferite spre consum.

În urma acțiunii DIICOT, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a făcut mai multe controale la depozitele de carne și la supermarketuri. Inspectorii ANPC au retras de pe piață sute de tone de carne și produse din carne, între care și marfă expirată din noiembrie 2013.

Cazul legat de „mafia cărnii” a fost inițiat de SRI la începutul anului 2013, fiind vorba de o rețea de crimă organizată transfrontalieră specializată în fraudă fiscală de mare amploare, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?