Europarlamentara lu” tata cu mandat de-a gata

Europarlamentara lu'' tata cu mandat de-a gata
Publicat: 22/03/2014, 11:18
Actualizat: 14/01/2020, 10:05

Elena Băsescu, zisă EBA, își face autoevaluarea pe blogul personal, în replică la un articol care o punea într-o comparație dezavantajoasă cu europarlamentarul Monica Macovei. Supărată, EBA întoarce comparația viceversa și, atacându-și colega, emite cele mai flatante concluzii despre sine.

„A spune despre mine că sunt cel mai activ europarlamentar român nu este o greșeală”, scrie fiica președintelui, după ce constată că are 1859 de activități în PE, față de dna Macovei, care a participat la doar 1226, restul europarlamentarilor români stând, în opinia sa, mult mai rău. Apoi, fără să-i tremure mâna, adaugă: „Spre deosebire de Monica Macovei, eu am primit în 2009 încrederea a peste 200.000 de români, nu m-am ascuns pe o listă. Singura mea candidatură electorală a fost un succes, în timp ce doamna europarlamentar, deși dintr-o generație cu peste 20 de ani mai în vârsta ca mine, nu a avut acest curaj„.

Nu cunosc în amănunt ce face dna EBA în Parlamentul European, așa că nu mă pronunț. Știu însă, dacă tot îi plac cifrele, că dna Macovei a semnat 40 de proiecte de rezoluții de directive în calitate de raportor, pe când dna Băsescu niciunul – ceea ce spune totul despre competența și influența fiecăreia – și mai știu cât de independent a candidat și-a câștigat în 2009 „curajoasa” fiică a președintelui. Atunci, organizațiile de tineret ale PD-L s-au dat peste cap și i-au adunat peste 280 000 de semnături, Elena Udrea i-a făcut campanie, îndemnând partidul să o sprijine și pe simpatizanții acestuia să o aleagă, iar mai multe filiale pedeliste, precum cea din Hunedoara, s-au grăbit să-i urmeze chemarea, declarând-o pe EBA candidatul lor preferat. În seara victoriei, îmbrăcată în alb, a venit la sediul PD-L, unde dnele Udrea și Ridzi, ca două subrete vesele, au întâmpinat-o la poartă cu carnetul de membru oferit în semn de bun venit.

Anul acesta, este insistent invitată să candideze pe lista PMP, dl Băsescu însuși sfătuind-o să facă pasul, iar mai mulți primari pedeliști fani ai președintelui muncesc deja să strângă semnături. Fata lu” tata așteaptă iarăși un mandat de-a gata, fiindcă îi place europarlamentar.

Dacă lucrările din PE ar prezenta mai mult interes pentru alegători, ședințele ar fi comentate în presă, iar evoluția aleșilor noștri ar fi atent urmărită, dna EBA poate și-ar cunoaște lungul nasului. Din păcate însă, odată ajunși la Strasbourg ori Bruxelles, europarlamentarii ies din vizor, ceea ce le permite unora dintre ei – mai exact, nulităților – să-și aroge merite false, în fața electoratului. După cinci ani de trai bun și onoruri, aceștia se simt de-ai casei și cred că mandatele li se cuvin. Iar aia mică nici măcar nu se obosește să le ceară, doar fâlâie din gene și prietenii lui tati se execută.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal