Ce i-a spus Traian Băsescu fiicei sale când Elena Băsescu l-a anunțat că nu mai candidează la alegerile europarlamentare 2014

Ce i-a spus Traian Băsescu fiicei sale când Elena Băsescu l-a anunțat că nu mai candidează la alegerile europarlamentare 2014
Publicat: 24/03/2014, 17:34
Actualizat: 27/09/2018, 19:42

„Mă tentează o candidatură la alegerile parlamentare din 2016, doresc să mă clădesc ca om politic în țară”, a spus Elena Băsescu.

Ea a precizat că nu s-a gândit încă la un colegiu în care să candideze, pentru că primul pas este să treacă de această campanie electrocală pentru Parlamentul European, în care se va implica foarte mult.

Întrebată ce i-a transmis tatăl său, președintele Traian Băsescu, ea a răspuns: „Tatăl meu mi-a spus azi de dimineață, înainte de a urca în avion, mi-a urat succes și mi-a spus că este prima zi ca om politic adevărat”.

Elena Băsescu a precizat că a decis de ceva timp să nu mai candideze la alegerile europarlamentare.

Elena Băsescu a intrat în PMP, a anunțat, luni, președintele formațiunii, Eugen Tomac, într-o conferință de presă susținută alături de Elena Udrea și de fiica președintelui, care a anunțat că nu va candida la europarlamentare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...