Sediul Auchan pichetat de 200 de angajați care au cerut respectarea dreptului de a adera la sindicat. Reacția patronatului

Sediul Auchan pichetat de 200 de angajați care au cerut respectarea dreptului de a adera la sindicat. Reacția patronatului
Publicat: 25/03/2014, 18:49
Actualizat: 18/05/2015, 23:40

Protestatarii au mai cerut recunoașterea oficială a Sindicatului Național Realitatea, care are peste 2.000 de membri în cadrul companiei.

Aceștia au venit la protest cu steaguri ale structurii sindicale și bannere pe care scria „Solicităm Auchan România recunoașterea oficială a Sindicatului Național Realitatea” și „Este dreptul lucrătorilor de a adera la sindicat”.

Timp de două ore, protestatarii au scandat „Sindicat la Auchan!” și „Uniți suntem mai puternici”, iar la finalul acțiunii de protest au înaintat o petiție managerului de HR al companiei.

Președintele Federației Sindicatelor din Comerț, Vasile Gogescu, a declarat pentru Mediafax că managerul de resurse umane le-a transmis că îi consideră parteneri de dialog, dar că le interzice să contacteze angajații în timpul pauzelor de masă.

Liderul sindical a mai spus că cei din conducerea companiei au refuzat să recunoască structura sindicală și fiecare sesiune de pregătire a angajaților începea cu mesajul „În Auchan nu avem sindicat”, deși acestora li se reține contribuția.

Vasile Gogescu a mai spus că acțiunile de protest vor continua, sindicaliștilor urmând să li se alăture și colegi din ate țări în care compania este prezentă, cum ar fi Italia, Spania și Franța.

„În niciun caz și în nicio țară din lume nu impiedicăm viața sindicală, din contră suntem buni parteneri de dialog social și respectăm legea. Și în România ne bucurăm să avem relații cordiale cu toți reprezentanții salariaților, prezenți în toate magazinele noastre, printre care se înscriu și sindicatele. Noi realizăm dialogul și ne preocupăm permanent de ansamblul colaboratorilor Auchan din toate magazinele noastre, 11.000 de persoane, pe care îi ascultăm atât direct, zi de zi, cât și prin grupurile interne de dialog Agora, respectiv prin întâlnirile cu reprezentanții salariaților liber aleși de către ei în fiecare magazin, potrivit prevederilor legale. 20% din colaboratorii Auchan sunt înscriși astăzi într-un sindicat și, încă de la început avem un nivel foarte bun de informare, dialog social și colaborare și cu reprezentanții acestora”, a declarat pentru MEDIAFAX Tiberiu Dănețiu, directorul de marketing al Auchan România.

El a arătat că, începând din 2013, pe lângă preluarea celor peste 5.000 de angajați ai hipermarketurilor real, Auchan a creat încă 1.000 de locuri de muncă, a asigurat peste 125.000 de ore de formare și a realizat investiții de peste 2 milioane euro în remodelarea fiecărui magazin, inclusiv în renovarea spațiilor de lucru și îmbunătățirea condițiilor de muncă.

Acțiunea de protest a fost organizată de Federația Sindicatelor din Comerț, membră a CNS „Cartel Alfa” și UNI GlobalUnion, structură care are peste 15.000 de membri în sindicate reprezentative din companiile multinaționale din comerț.

Sindicaliștii au arătat că dreptul oricărui angajat de a adera liber la o organizație sindicală este garantat de legislația din România, fiind prevăzut în Constituție, Codul Muncii și Convențiile Organizației Internaționale a Muncii ratificate.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună