„Noi nu căutăm calea confruntării, dar nu vom ceda dacă suntem sfidați”, a declarat Rasmussen după întâlnirea cu Obama.
„Susțin apelul președintelui Obama de luare a unor măsuri suplimentare pentru consolidarea apărării colective după acțiunile ilegale ale Rusiei în Ucraina”, a continuat Rasmussen, citat de AFP.
„NATO este o forță de pace, dar și o putere militară incomparabilă”, a insistat secretarul general al Alianței Nord-Atlantice.
În contextul în care Polonia și Lituania au exprimat preocupare în legătură cu posibilele efecte ale crizei din Ucraina, președintele SUA a dat asigurări că Alianța Nord-Atlantică nu va avea o atitudine „oscilantă”. „Țările NATO nu sunt niciodată singure”, a subliniat Obama.