Cutiile negre ale zborului MH370, căutate într-o zonă numită de navigatori „ținutul umbrei”

Nimic nu garantează succesul operațiunii angajate în sudul Oceanul Indian, la care participă armate din șase state, în vederea recuperării epavei avionului de tip Boeing 777 aparținând companiei Malaysia Airlines care a dispărut în mare, pe 8 martie, cu 239 de persoane la bord.

Avionul s-a prăbușit în zona în care se „întâlnesc” oceanele Indian și Antarctic, la foarte mare depărtare de coastele vestice ale Australiei, la aproximativ 2.500 de kilometri de orașul Perth.

Această zonă marină este temută de către navigatorii cei mai experimentați, care o numesc „ținutul umbrei”, din cauza condițiilor extreme – rafale puternice de vânt, adevărate ziduri de apă, aisberguri și lumina razantă.

„Este partea cea mai afectată de rafale de vânt și de hulă a Oceanului” Indian, confirmă oceanograful Erik van Sebille, adăugând că navele înfruntă frecvent valuri cu o înălțime de 10-15 metri pe timp de furtună.

Grupul american Soufan, specializat în informații și securitate geostrategică, evocă „un ac în derivă într-o claie de fân haotică și care nu încetează să schimbe felul în care arată”.

În opinia geologului Robin Beaman, câteva fragmente reperate în ultimele zile prin stalit sau avion ar putea fi recuperate relativ ușor la suprafață de către „armada” de nave civile și militare trimise în zonă.

Probabilitatea ca ele să aparțină avionului este foarte importantă.

„Dacă avionul s-ar fi prăbușit în orice alt ocean, aș fi mult mai pesimist cu privire la faptul că fragmentele reperate ar putea să aparțină avionului”, notează Erik van Sebille.

– Falii și creste

„Însă această zonă oceanică este aproape neatinsă”, iar curenții orientați către nord sunt puțin susceptibili să aducă altceva decât blocuri de gheață, adaugă el.

Dificile în orice circumstanțe, operațiunile submarine menite să detecteze și să „pescuiască” cutiile negre sunt mai delicate, în schimb, în acest perimetru traversat de dorsala sud-est indiană care desparte placa australiană, la nord, de placa antarctică, la sud.

Această dorsală este un lanț „extrem de activ” de vulcani care urcă în medie până la 3.000 de metri adâncime.

Fundul oceanului este „accidentat, format din falii, mici prăpăstii și creste, (este) o parte a lumii nivelată de puține sedimente, din cauză că este prea tânără” la nivel geologic”, subliniază Robin Beaman.

O cursă contracronometru a fost lansată în încercarea de a capta semnale emise de baliza cutiilor negre ale avionului care asigura zborul MH370, care mai are de emis, teoretic, doar aproaximativ zece zile.

Marina americană a trimis un detector de cutii negre în regiune, un dispozitiv triunghiular cu o greutate de 35 de kilograme, atașat de un cablu, remorcat de o navă. Hidrofoanele pe care le conține pot detecta semnale emise de cutii negre până la 6.000 de metri adâncime.

Însă baliza are o rază limitată la 2-3 kilometri, iar reperarea ei în aceste condiții pare mai degrabă o misiune imposibilă.

În cazul operațiunilor de căutare în mare ale zborului AF447, care s-a prăbușit în Oceanul Atlantic în 2009, semnalul emis de balize nu a putut fi receptat. Ulterior s-a stabilit că una nu funcționa, iar cealaltă a fost smulsă la impact și nu a mai fost găsită.

Toți experții intervievați de AFP apreciază că aceste operațiuni ar putea să dureze foarte mult timp, „luni, poate chiar mai mult”. Epava avionului care asigura o legătură Rio-Paris a fost găsită după 23 de luni, la o adâncime de 3.900 de metri.

Biroul francez pentru Anchete și Analize (BEA) a anunțat că trei dintre experții săi care cooperează cu autoritățile malaysiene le-au „împărtășit experiența pe care o au în organizarea căutării cu submarine”, acumulate în cursul căutăriii epavei zborului AF447.