Dragnea a semnat un contract de restaurare a mânăstirii Putna de peste 3 milioane de euro

Dragnea a semnat un contract de restaurare a mânăstirii Putna de peste 3 milioane de euro
Publicat: 27/03/2014, 14:38
Actualizat: 06/02/2019, 11:08

„Vorbim azi de peste trei milioane de Euro, bani europeni, alocați pentru restaurarea mănăstirii Putna și a infrastructurii conexe. Banii vor fi alocați pentru restaurarea și consolidarea Casei domnești, a atelierelor, a stăreției, a cramei și a chiliilor care fac parte din ansamblul mânăstirii Putna, dar și pentru sistemul electric și termic al mânăstirii”, a spus Dragnea, după ce a semnat proiectul, împreună cu părintele stareț Velnic Mihai, la sediul MDRAP.

Dragnea a spus că mânăstirea Putna reprezintă un simbol cultural important pentru România, fiind legată direct de domnitorul Ștefan cel Mare, care „se odihnește acolo”, și de istoria pe care acesta a scris-o pentru poporul român.

„Eminescu a spus că la Putna se află Ierusalimul neamului român. E un simbol central pentru cultura românească și acest contract nu reprezintă numai o valoare economică și turistică, ci este vorba de conservarea unui simbol național, cultural al poporului român, e un simbol al credinței ortodoxe a acestui popor”, a spus Dragnea.

El a spus că proiectul a fost depus de către starețul mânăstirii Putna în 2010, dar atunci nu a fost considerat important.

Dragnea a precizat că a ținut ca proiectul să fie demarat cât mai repede astfel încât, peste doi ani, când se vor sărbători 550 de ani de la ctitorire, mânăstirea să arate așa cum se cuvine.

Vicepremierul a menționat că suma totală a proiectului este de 3,25 milioane euro, din care suma de la CE este de 3,15 milioane euro iar contribuția românească este de 0,11 milioane euro, respectiv 90-100.000 de euro. El a spus a lucrările vor demara de îndată.

Dragnea a mai spus, răspunzând unei întrebări, că în zilele următoare va mai semna două contacte de finanțare pentru o mânăstire și o biserică veche în Moldova, aflate în Suceava, respectiv Bacău. „E un domeniu căruia îi acordăm foarte multă importanță. Discutăm de conservarea valorilor culturale, a tradițiilor, a unor izvoare istorice cu relevanță”, a spus Dragnea.

Proiectul semnat joi este intitulat „Restaurare, modernizare și conservare a patrimoniului cultural, național și a infrastructurii conexe la Mănăstirea Putna” și va fi derulat în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013, Axa 5, Domeniul Major de Intervenție 5.1 – „Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea/modernizarea infrastructurilor conexe”.

Mânăstirea Putna este prima ctitorie a voievodului Ștefan cel Mare și locul unde se află mormântul domnitorului. Construcția mânăstirii a fost finalizată în 1481, aceasta fiind prevăzută și cu incintă fortificată.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care e atmosfera la sediul USR. Elena Lasconi a avut o criză de bilă de...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”