Persoanele născute înainte de anii ”89 și care au suferit intervenții chirurgicale sau au primit sânge ar trebui să se prezinte la medic și să își facă o serie de analize, deoarece ar putea suferi de hepatita C sau B. Recomandarea vine din partea prof. dr. Adrian Steinu Cercel, șeful Institutului Naționali de Boli Infecțioase „Mate Balș”.
„În acea perioadă nu se știa de acest virus, iar sângele nu era testat nici în România și nici în alte țări ale lumii. Virusul hepatitic C, cel puțin, îmbracă cam trei aspecte evolutive: un aspect de 5-10 ani, un alt aspect sub 30 de ani și un alt aspect de peste 30 de ani. Cei care sunt cu acest aspect de peste 30 de ani evident fac parte din categoria acelor persoane cu an de naștere înainte de 1989”, a arătat Streinu-Cercel.
Potrivit medicului, orice persoană ar trebui să își facă o evaluare generală a stării de sănătate odată la cinci ani dacă a avut un comportament cu posibil risc. „Orice persoană ar trebui să știe că odată la cinci ani ar fi bine să își facă o evaluare și cardiologică și pulmonară și digestivă și să își facă o serie de teste, să se caute de HIV, hepatită B și hepatită C, mai ales dacă persoana respectivă știe că a fost expus unui posibil risc, adică are tatuaje, piercinguri sau nu a folosit prezervativul la contact sexual întâmplător. Dacă face acest control odată la cinci ani există șansa să descopere în fașă o astfel de infecție șansele de vindecare sunt destul de ridicate, în unele cazuri s-au înregirstat chiar și un succes de 100%”, a precizat medicul.