KFC a deschis un nou restaurant de tip Drive Thru în București

KFC a deschis un nou restaurant de tip Drive Thru în București
Publicat: 01/04/2014, 12:17
Actualizat: 31/01/2019, 21:47

Noul restaurant are o suprafață de 370 metri pătrați, iar împreună cu parcarea ocupă peste 2.000 metri pătrați, și 55 de angajați.

„Continuăm să investim în dezvoltarea de restaurante de tip Drive Thru, inaugurarea noii locații din Militari Shopping Center fiind o reconfirmare a succesului pe care acest model îl reprezintă pe piața din România”, a declarat, într-un comunicat, Monica Eftimie, Chief Marketing Officer KFC.

Directorul general al rețelei de restaurante, Mark Hilton, declara în ianuarie că, până la sfârșitul acestui an, vor fi deschise cel puțin două unități de tip Drive Thru în București. Targetul total al KFC pentru acest an este deschiderea a 3 – 5 restaurante noi.

Rețeaua numără în prezent 52 de restaurante, dintre care șase sunt Drive Thru: în București (3), Arad, Iași și Sibiu.

Anul trecut, restaurantele KFC au deservit peste 20 de milioane de clienți, primele trei produse preferate de aceștia fiind Crispy Strips, aripioarele picante și sosul de usturoi.

Restaurantele KFC de pe piața locală sunt administrate prin intermediul companiei US Food Network, care a raportat în 2012 o cifră de afaceri de 187,1 milioane lei (42,4 milioane euro), în creștere cu 16% comparativ cu anul anterior, și un profit cu 13% mai mare, de circa 10 milioane lei (2,26 milioane euro). Asociații US Food Network sunt firmele Bladon Enterprises (27,33%), Tatika Investments (27,33%) și Lunic Franchising and Consulting Ltd (22,34%), înregistrate în Cipru, și M.B.L. Computers (23%), înregistrată în București.

Mark Hilton mai administrează pe piața locală și brandurile Pizza Hut, Paul, Cinnabon și Hard Rock Cafe.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Scăpați de cel mai mare coșmar. Soluția fantastică pentru curățarea pereților
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o...