Un cutremur de 5,1 grade pe scara Richter a avut loc marți dimineață în largul Coreei de Nord, în Marea Chinei de Est, anunță Institutul american de geofizică (USGS).
Duminică, regimul de la Phenian anunțase că ar putea efectua „un nou tip de test nuclear”.
„Nu excludem posibilitatea efectuării unui nou tip de test nuclear, pentru consolidarea forței de disuasiune”, avertiza Ministerul nord-coreean al Afacerilor Externe.
Cutremurul de 5,1 grade a avut loc la circa 100 de kilometri vest de coastele nord-coreene, în partea de nord a Mării Chinei de Est. Este vorba de al treilea seism, ca intensitate, înregistrat în această zonă în ultimii 35 de ani.
Regimul de la Phenian a anunțat până acum trei teste nucleare: în octombrie 2006, mai 2009 și februarie 2013.