Statul, bătăușul din curtea școlii pe care olimpicii nu-l pot ignora

România este o țară care avansează cu două viteze. Sectorul privat se străduiește să crească, să inoveze și să ignore statul leneș, corupt și ineficient, care se mișcă precum un melc. Când l-am întrebat ce poate face statul pentru a încuraja antreprenoriatul în România, Radu Georgescu, fondatorul GECAD și antreprenor în serie, mi-a spus: „Încerc să ignor puternic, complet, orice are legătură cu statul, în afară de legi”. Cu alte cuvinte, statul să-i lase în pace pe antreprenori: dacă nu poate să-i ajute, să nu-i încurce!

Însă statului nu-i place să fie ignorat. E ca un bătăuș din curtea școlii care se ia zi de zi de olimpici (a se citi companii) și-i trimite să-i cumpere semințe, chiar dacă aceștia fac tot posibilul să îl evite, uitându-se în altă parte. „Vrei să transporți mai ieftin și, în consecință, să vinzi produsele la preț mai mic pentru a atrage mai mulți clienți, a crește și a-ți permite să angajezi noi oameni? Ia de aici noi accize la carburanți”, zice statul, „chiar dacă n-ai autostrăzi ca să te miști repede și drumurile sunt așa cum sunt”. Întotdeauna principala măsură luată de guvernările incompetente a fost mărirea taxelor. Să tai este cel mai simplu, în lipsa unor măsuri inteligente care să aducă creșterea. Iar consumatorul – consumul este cel mai important motor de creștere într-o economie de piață – este cel care pierde.

Din fericire, mediul privat rezistă cu stoicism. „Fără îndoială, antreprenorii noștri au un mare potențial. Într-un mediu economic ostil, tulbure, influențat politic mult prea mult, ei performează superb. Păi, dacă am aduce un antreprenor mare de afară în România, ar da faliment instant, vă spun eu”, spunea Valentin Tomșa, șeful filialei din România al gigantului software german SAP.

În afară de câteva orașe mari cu un nivel mai ridicat de trai, majoritatea consumatorilor din România au priorități primare. Nu au baie în casă și acces la canalizare. În România mai sunt 3,21 milioane de locuințe fără baie, iar o treime din case nu au acces la canalizare, potrivit datelor de la începutul anului trecut. Se vede că statul nu-și face treaba. Pentru acești oameni, internetul de mare viteză prin fibră optică, tehnologia 4G și smartphone-ul sunt ceva SF.

La începutul anului trecut, în România mai existau doar aproximativ 100 de localități (unde se află 0,07% din gospodării) fără rețele care să permită furnizarea de servicii de acces la internet în bandă largă (servicii care asigură o conexiune permanentă la internet la o viteză de descărcare a datelor mai mare de 144 kbps). Se vede că furnizorii de internet privați și-au făcut treaba. Dar asta nu înseamnă că dacă există acoperire aproape în toată țara, cei mai mulți cetățeni sunt conectați la internet. Prioritățile imediate pentru majoritatea românilor, după cum am spus mai sus, sunt altele. Astfel, la sfârșitul lui 2013, rata de penetrare la 100 de locuințe a internetului în bandă largă la puncte fixe era de doar 47%. Penetrarea conexiunilor la puncte mobile de mare viteză a ajuns la valoarea de 41%.

Înainte de a lua în calcul accesul la internet, oamenii gospodari se gândesc că mai au puțin de strâns și reușesc să instaleze boilerul ăla în baia la care lucrează de câțiva ani și în care au reușit să pună în sfârșit cada și gresia. Și, colac peste pupăză, pentru că nu au canalizare, au trebuit să investească și într-o fosă.

Atâta vreme cât statul va rămâne la nivelul de ineficiență de acum, România va avansa cu două viteze. Sectorul privat și orașele dezvoltate vor trăi într-o altă lume, mai apropiată de cea din vest, în timp ce restul țării nu va recupera din decalajul uriaș. Până când nu vom avea politicieni onești și cu viziune, care să iasă din „contractul” criminal cu sărăcia („eu îți dau o pomană electorală, să trăiești de pe azi pe mâine, tu-mi dai votul”), lucrurile nu se vor schimba. Statul va rămâne bătăușul din curtea școlii care trimite olimpicii să-i cumpere semințe, în loc să-i lasa să facă ce știu mai bine: să învețe și să se dezvolte.