Trei dintre militarii români răniți în Afganistan au fost transportați în Germania

Trei dintre militarii români răniți în Afganistan au fost transportați în Germania
Publicat: 02/04/2014, 13:40

Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a precizat că, marți noapte, trei dintre militarii români răniți în Afganistan au fost transportați cu un avion militar pentru a primi îngrijiri într-un spital din Germania, iar ceilalți doi răniți se află într-un spital în Kandahar și urmează să fie externați.

„Ne bucurăm că cei cinci militari răniți sunt mai bine, sunt conștienți. Azi noapte, trei dintre ei au fost transportați cu un avion militar într-un spital, în Germania. Ceilalți doi se află într-un spital în Kandahar și urmează să fie externați”, a anunțat Dușa, prezent la conferința cu tema „Profilul României în NATO la zece ani după integrare”, care are loc la Palatul Parlamentului.

Ministrul Apărării a precizat că va participa joi, împreună cu președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, la funeraliile militarului decedat în Afganistan.

„Militarul decedat a fost adus în țară ieri (marți – n.r.), cu o aeronavă militară. Urmează ca mâine (joi – n.r.), împreună cu domnul Zgonea, care este craiovean, cu vicepremierul, să fim la Craiova, alături de familia îndurerată”, a declarat Mircea Dușa.

El a spus că Armata română și în aceste zile este în doliu.

„După cum știți, duminică, într-un atac cu o mașină kamikaze, în Afganistan, un militar și-a pierdut viața și cinci militari au fost răniți. (…) Sunt clipele neplăcute, sunt clipe în care militarii, care sunt singura categorie profesională care jură că își vor apăra patria cu prețul vieții, o fac în realitate”, a mai arătat ministrul.

Militarul român ucis, duminică, în Afganistan a fost repatriat marți, trupul său fiind adus de o aeronavă militară pe aeroportul din Craiova. Pe aeroport a fost organizată o ceremonie la care au fost prezenți ministrul Apărării, Mircea Dușa, primarul orașului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, colegi și rude ale militarului.

Plutonierul-major Claudiu Constantin Vulpoiu și-a pierdut viața, duminică dimineață, în Afganistan, în timpul unei misiuni de patrulare.

„Plutonierul-major Claudiu Constantin Vulpoiu a decedat, iar sublocotenentul Ionuț Alin Marinescu, plutonierul-major Florin Ionel Murărescu și caporalii clasa a III-a Marius Cristian Cănuci, Marius Bogdan Radu și Eugen Valentin Pătru au fost răniți, în Afganistan, în dimineața zilei de duminică, 30 martie, în urma unui atac sinucigaș cu un autovehicul încărcat cu exploziv care a intrat direct în mașina de luptă”, informează MApN.

Claudiu Constantin Vulpoiu avea 41 de ani, era angajat al Ministerului Apărării Naționale din 2001, era căsătorit și avea un copil. Vulpoiu a mai participat la șase misiuni externe, în Afganistan și Irak. Militarul mort duminică în Afganistan lucra la Brigada 2 Infanterie „Rovine” din Craiova, unde sunt angajați și ceilalți cinci militari răniți în aceeași misiune.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Taxă nouă pentru cei care stau la bloc. A izbucnit un scandal de proporții: E...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal