Metoda chirurgicală prin care se tratează tumorile cerebrale într-un timp record

Metoda chirurgicală prin care se tratează tumorile cerebrale într-un timp record
Publicat: 03/04/2014, 08:10

„Marele avantaj al acestei terapii este că, spre deosebire de cea clasică, pacientul pleacă acasă chiar în aceași zi. Recuperarea este una rapidă. Chiar dacă vorbim de o intervenție făcută la nivelul creierului, pacientul se poate urca chiar și în avion, la scurt timp de la intervenție, iar presiunea atmosferică crescută nu îi pune în pericol sănătate”, afirmă prof. dr. Talat Kiris, șeful Secției de Neurochirurgie și al centrului Gamma Knife din cadrul Spitalui Florence Nightingale.

Potrivit specialistului această metodă de tratare a tumorilor cerebrale nu presupune nicio incizie la nivelul craniului. Mai mult, pacientul nu trebuie să se tundă în cazul în care este supus acestei proceduri și nici nu va suporta anestezia generală.

Tratamentul cu gamma knife perfecxion este în prezent folosit în 275 de spitale din întreaga lume. Statisticile de specialitate arată că, până în prezent, peste 676.000 de pacienți au fost tratați cu această tehnologie, au precizat prof. dr. Talat Kiris și prof. Ozenc Minareci, în cadrul dezbaterii „Creierul – mereu o provocare”, organizată de Ziarul Financiar.

Cei doi specialiști ai susținut că, spre deosebire de chirurgia clasică, gamma knife perfecxion este o procedură mini-invazivă, iar riscurile noii tehnologii sunt unele minime. „Tratamentul cu gamma knife perfexion este finalizat într-o singură sesiune, într-o singură zi. Este o metodă de înaltă precizie pentru atingerea locului țintă, iar pacientul își poate relua activitățile cotidiene la doar câteva ore după ce a fost supus intervenției”, a afirmat prof. dr. Kiris.

Prof. Dr. Ozenc Minareci a vorbit despre neuroștiință, care îmbină noțiuni de neurochirurgie și de neurologie, el precizând că este o ramură nouă, care se ocupă de diagnosticul afecțiunii cu ajutorul imaginii.

„Călătorim de-a lungul arterelor și le străbatem până acolo unde este vasul bolnav și reparăm pe interior”, a explicat prof. dr. Ozenc Minareci.

Ce presupune noua tehnologie

Decizia de a folosi radiochirurgia se ia după ce sunt evaluate toate informațiile privind pacientul. Această decizie este luată de o echipă multi-disciplinară din care face parte un medic neurochirurg, un medic oncolog radioterapeut, dar și alți specialiști.

Tratamentul se realizează în patru pași:

● Se fixează un cadru pe capul pacientul – prin șuruburi, în patru puncte diferite. Cadrul este plasat pe puncte de stabilizare sub sedare ușoară, aplicându-se anestezie locală doar la nivelul punctelor de stabilizare.

● Se realizează un examen radiologic.

● Imaginile radiologice sunt folosite ulterior în programul de planificare a tratamentului. Este identificată zona țintă și marginile acesteia și se stabilește planul de dozare determinându-se doza de radiații ce trebuie trimisă pentru a distruge tumorile cerebrale.

● După etapa de planificare, pacientul este adus în secția de tratament. Aici este introdus într-un dispozitiv ce seamănă cu un computer tomografși este supravegheat medical printr-un monitor.

Secția de tratament este o zonă largă și luminoasă, astfel încât pacienții să nu dezvolte fobii legate d espațiul închis. De altfel, în cazul în care ar putea fi identificată vreo problemă, tratamentul poate fi întrerupt, urmând a fi reluat la remedierea situației.

După tratament, cadrul este îndepărtat, iar pacientul poate fi externat câteva ore mai târziu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună