VREMEA. În intervalul menționat vântul se va intensifica în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, precum și la munte, unde local, la rafală se vor depăși 60-65 km/h. Vântul va avea intensificări și în celelalte regiuni, însă la cote mai reduse.
Va ploua în cea mai mare parte a țării, iar în zona Carpaților Orientali și Meridionali vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În sud cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 20 l/mp. Valorile termice vor scădea accentuat, mai ales în sudul, centrul și estul teritoriului.
VREMEA. Temperaturile vor fi în creștere ușoară duminică, dar vremea se va menține răcoroasă în regiunile extracarpatice. Cerul va fi variabil, cu înnorări în sud-vestul și sudul extrem, unde doar izolat, la începutul intervalului, va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare ziua, în sudul și nord-estul țării, precum și la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9-10 grade în Dobrogea și 17-18 grade în nord-vest, iar cele minime, în general, între -2 și 4 grade. Pe arii restrânse în nord, centru și nord-est se va produce bruma.