Studiul Confido lansat vineri de Institutul Aspen România arată că printre instituțiile în care românii au cea mai mare încredere se numără SMURD (83%), spitale private (74%) și serviciul de ambulanță (aproape 60%).
La polul opus, instituțiile în care românii au mai puțină încredere sunt Ministerul Sănătății, care ocupă ultima poziție a clasamentului, cu 26%, dar și Casa Națională de Asigurări Sociale de Sănătate.
Același studiu arată că 80% dintre români consideră oportun ca, pentru serviciile acoperite de asigurarea obligatorie de sănătate, pacienții să aibă acces în aceleași condiții atât la furnizori din sistemul public, cât și la cei aparținând sistemului privat de sănătate.
În studiu se mai arată că medicii ar trebui remunerați în funcție de evaluările primite din partea pacienților. „Peste 70% dintre români sunt de părere că atât medicii activând în sistemul public, cât și în cel privat, ar trebui remunerați ținându-se cont de evaluările făcute de către pacienți”, se arată în studiul Confido.