Alegeri prezidențiale în Afganistan. Secțiile de votare s-au deschis pentru primul tur

Alegeri prezidențiale în Afganistan. Secțiile de votare s-au deschis pentru primul tur
Publicat: 06/06/2014, 11:59
Actualizat: 01/02/2019, 11:03

Secțiile de votare din Afganistan s-au deschis sâmbătă dimineață, la ora locală 07.00 (05.30, ora României), pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, un scrutin plasat sub semnul securității din cauza amenințărilor insurgenților talibani, relatează AFP.

La Kabul, primii alegători sunt nevoiți să înfrunte ploaia pentru a ajunge la secțiile de votare și a-și oferi votul pentru succesorul președintelui în exercițiu Hamid Karzai.

Această primă trecere a puterii de la un președinte afgan democratic ales la un altul este considerată un test major pentru stabilitatea țării și soliditatea instituțiilor sale, în contextul în care retragerea forțelor NATO până la sfârșitul anului 2014 generează temeri în privința unei noi escaladări a violențelor.

Trei amenințări există în legătură cu acest scrutin, și anume posibilitatea producerii unor atacuri ale talibanilor, care au avertizat că îl vor perturba, teama de comitere de fraude și absenteismul la vot, care s-au remarcat în special la precedentele alegeri prezidențiale, din 2009.

Opt candidați s-au înscris în cursa prezidențială. Trei foști miniștri sunt considerați favoriți: Zalmai Rassoul, văzut drept candidatul președintelui în exercițiu, Ashraf Ghani, un cunoscut economist, și Abdullah Abdullah, un opozant care s-a clasat pe poziția a doua la alegerile prezidențiale din 2009.

Rezultatele preliminare ale primului tur nu vor fi cunoscute înainte de 24 aprilie. Al doilea tur ar putea avea loc la 28 mai.

Hamid Karzai este singurul politician care a condus Afganistanul, o țară săracă de aproximativ 28 de milioane de locuitori, după înlăturarea talibanilor de la putere în 2001. Constituția îi interzice să candideze pentru un al treilea mandat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Ce a primit Andreea din Sibiu, după ce a comandat meniul zilei, la 28 de...
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Crima de la Brăila. Primele declarații făcute de soțul Marinei, medicul stomatolog ucis cu sânge...
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Structură SUBTERANĂ MAYAȘĂ și PIRAMIDE ASCUNSE, descoperite în pădurile tropicale din Mexic
Interzis pentru șoferii care fac ITP-ul. Primești pe loc două amenzi, una peste alta. Legea...
Fel de mâncare tradițional popular mortal. În fiecare an mor aproximativ 20.000 de oameni
Probleme între Florin Salam și Roxana Dobre?! Bruneta ar fi plecat de acasă, împreună cu...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Cât trăiesc românii fără să se confrunte cu probleme de sănătate majore?