„Captain America: The Winter Soldier”, cu Sebastian Stan, lider în box office-ul nord-american – TRAILER

„Captain America: The Winter Soldier, cu Sebastian Stan, lider în box office-ul nord-american - TRAILER
Publicat: 07/04/2014, 12:13
Actualizat: 25/03/2019, 23:30

După evenimentele din cel mai recent film al francizei „Răzbunătorii” (2012), Steve Rogers (Chris Evans) trăiește în Washington, încercând să-și afle locul în lumea modernă, după ce a petrecut câteva decenii înghețat în zăpezile Arcticii. Dar, după ce un angajat S.H.I.E.L.D. este atacat, Steve se trezește implicat într-un mister ce ar putea pune în pericol întreaga lume. Alături de Văduva Neagră (Scarlett Johansson), eroul încearcă să afle adevărul până nu este prea târziu, ceea ce îl va arunca în luptă împotriva unui adversar redutabil și în același timp familiar, Războinicul iernii, interpretat de actorul de origine română Sebastian Stan.

Filmul „Noe/ Noah”, cu Russell Crowe, regizat de Darren Aronofsky, pierde poziția de lider și coboară pe locul al doilea, cu încasări de 17 milioane de dolari. Lungmetrajul este inspirat de povestea biblică a Arcei lui Noe și spune povestea unui bărbat – Noe – care primește misiunea de a salva lumea de un potop nimicitor. În abordarea regizorului Darren Aronofsky, Noe este un bărbat care iubește Pământul și toate creaturile sale, dar este dezamăgit de felul în care oamenii au tratat planeta. Filmul îi are în distribuție pe actorii Russell Crowe, Jennifer Connelly, Anthony Hopkins, Emma Watson, Logan Lerman și Douglas Booth. Recent, filmul „Noe/ Noah” a fost interzis în mai multe țări arabe din Orientul Mijlociu, precum Qatar, Bahrain și Emiratele Arabe Unite, autoritățile locale considerând că lungmetrajul contravine legii islamice, întrucât prezintă pe marele ecran portretul unui profet.

Locul al treilea în box office-ul nord-american este ocupat de filmul SF „Divergent”, în regia lui Neil Burger și cu Shailene Woodley și Kate Winslet în rolurile principale, care a avut încasări de 13 milioane de dolari, de vineri până duminică. Bazat pe bestsellerul omonim, semnat de Veronica Roth, filmul „Divergent” aduce pe marile ecrane lupta unei adolescente pentru a-și descoperi adevărata identitate, în ciuda legilor foarte stricte după care se ghidează lumea în care trăiește. Într-un viitor nu foarte îndepărtat, societatea este împărțită în categorii clar delimitate în funcție de personalitatea dominantă a fiecărui individ. Deși pare o fată obișnuită, Tris Prior află că nu îi poate fi atribuită doar o singură calitate, drept urmare nu va putea aparține niciodată vreunui grup. Războiul începe atunci când Tris deconspiră faptul că se urmărește distrugerea tuturor „divergenților” și trebuie să înțeleagă de ce sunt periculoși înainte de a fi prea târziu.

Pe locul al patrulea se situează filmul „God’s Not Dead”, cu încasări de 7,7 milioane de dolari. În regia lui Harold Cronk, filmul spune povestea lui Josh Wheaton, un student în anul întâi, care se înscrie la cursul de filosofie, unde predă temutul profesor Radisson. Tiranicul profesor le cere studenților să semneze o declarație în care să spună că „Dumnezeu a murit”, pentru a trece examenele. Josh refuză să semneze, dar, pentru a îndeplini cerințele academice, trebuie să absolve acest curs, iar profesorul îl provoacă la o dezbatere pentru a-și apăra convingerile. Dacă nu va câștiga, își va periclita credința, relațiile cu ceilalți, până și viitorul școlar.

Pelicula „Hotel Grand Budapest/ The Grand Budapest Hotel”, de Wes Anderson, coboară o poziție și ocupă locul al cincilea, cu încasări de 6,3 milioane de dolari. „Hotel Grand Budapest” descrie aventurile lui Gustave H (Ralph Fiennes), un legendar administrator la un mare hotel european din perioada interbelică, și ale lui Zero Moustafa, un angajat care devine cel mai bun prieten al său. Filmul prezintă un furt de proporții și recuperarea unei picturi renascentiste, dar și lupta pentru o avere de familie, pe fundalul schimbărilor dramatice ce au afectat Europa, în pragul celui de-Al Doilea Război Mondial. Alături de Ralph Fiennes, în film joacă actorii F. Murray Abraham, Mathieu Amalric, Adrien Brody și Tilda Swinton.

Cea mai recentă peliculă dedicată păpușilor Muppets, „Muppets Most Wanted”, se situează pe locul al șaselea în clasament, cu încasări de 6,2 milioane de dolari. Printre actorii incluși în această continuare a producției din 2011, „Păpușile Muppets”, cu Amy Adams și Jason Segel, se află Ricky Gervais, Tina Fey, Ty Burrell și Ray Liotta. Alături de binecunoscutele păpuși, ei vor participa la o poveste ce „trimite întreaga bandă Muppets într-un turneu în jurul lumii, care îi aruncă la un moment dat în ițele unei afaceri necurate”.

Filmul de animație „Dl. Peabody și Sherman/ Mr. Peabody & Sherman”, de Rob Minkoff, ocupă locul al șaptelea, cu încasări de 5,3 milioane de dolari. Filmul urmărește aventurile câinelui Peabody (cu vocea lui Ty Burrell), cea mai deșteaptă creatură din lume. Când „stăpânul” său, băiețelul Sherman (vocea asigurată de Max Charles), alege să folosească fără permisiune mașina timpului, numită WABAC, în istorie încep să apară schimbări, iar lucrurile scapă de sub control, cu consecințe dezastruoase, dar și nemaipomenit de amuzante.

Pe poziția a opta se situează filmul „Sabotaj/ Sabotage”, în regia lui David Ayer, cu Arnold Schwarzenegger, Joe Manganiello și Sam Worthington, care a avut încasări de 1,9 milioane de dolari în weekendul trecut. „Sabotaj” este un thriller plin de acțiune, care prezintă una dintre cele mai bine pregătite trupe de asalt din lume, formată din zece agenți ai Agenției americane antidrog, ce primește misiunea de a face o razie într-una dintre ascunzătorile unui cartel de droguri.

Filmul de acțiune „Need for Speed: Începuturi”, în regia lui Scott Waugh, s-a situat pe locul al nouălea, cu încasări de 1,8 milioane de dolari. Tobey (Aaron Paul), un pilot de curse ilegale, ajunge după gratii când prietenul său cel mai bun moare în timpul unei curse. Dându-și seama că a fost înșelat și că a căzut în capcana fostului său asociat, Tobey își ispășește pedeapsa gândindu-se continuu la răzbunare. După eliberare, se înscrie în cea mai periculoasă cursă ilegală, ce are loc pe întreg teritoriul Statelor Unite. De parcă pericolul întrecerilor fără reguli între bolizi nu ar fi de ajuns, fostul său asociat promite o imensă sumă de bani pentru scoaterea lui Tobey din joc. Alături de Aaron Paul, în film mai apar actorii Dominic Cooper, Imogen Poots și Dakota Johnson.

Pe locul al zecelea în clasament se menține thrillerul „Non Stop”, cu Liam Neeson în rolul principal, care a obținut încasări de 1,8 milioane de dolari. În timpul unui zbor transatlantic New York – Londra, ofițerul de zbor Bill Marks (Liam Neeson) primește mai multe mesaje criptate prin care este instruit să convingă linia aeriană să transfere 150 de milioane de dolari într-un cont secret. În caz contrar, câte un pasager din avion va fi omorât la fiecare 20 de minute. Cu un spațiu de desfășurare limitat, un inamic necunoscut și multe dovezi care îl incriminează, Marks trebuie să salveze atât pasagerii din avion, cât și propria reputație.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...