Dezbatere cu economiștii șefi ai băncilor românești la Conferința „Risc de Țară”, organizată de Coface în parteneriat cu Mediafax

Dezbatere cu economiștii șefi ai băncilor românești la Conferința Risc de Țară, organizată de Coface în parteneriat cu Mediafax
Publicat: 08/04/2014, 15:37
Actualizat: 26/03/2019, 14:38

„Conferința de Risc de Țară Coface 2014”, organizată de Coface și Mediafax, are loc miercuri, 9 aprilie, începând cu ora 9.00, la hotel Hilton, invitatul de onoare fiind Prof. Dr. Leszek Balcerowicz, fost vicepremier al Poloniei – ministru al Finanțelor și fost președinte al Băncii Naționale din Polonia, care vine în România pentru acest eveniment.

În sesiunea a doua a conferinței Valentin LAZEA – Economist Șef, Banca Națională a României; Dr. Rozalia PAL – Economist șef, Garanti Bank și Vicepreședinte AAFBR; Florian LIBOCOR – Economist șef, BRD GSG; Prof. Dr. Ionuț DUMITRU – Economist Șef, Raiffeisen Bank și Vicepreședinte AAFBR; Vlad MUSCALU – Economist șef, ING Bank; Mihai PĂTRULESCU – Senior Economist, Unicredit Țiriac Bank vor vorbi despre motoarele de creștere sustenabilă, de disciplina fiscală și de relansarea creditării, analizând influența acestor factori în redefinirea economiei românești. Ei vor răspunde la întrebările-teme: Care ar putea fi momentul zero de revenire a băncilor în piață? Care sunt principalele bariere ale băncilor în relansarea creditării? Cât de îndatorat este mediul de business din România? Este cererea de credite a companiilor orientată în direcția care trebuie?

În prima sesiune, alături de Prof. Dr. Leszek Balcerowicz vor fi prezenți ca lectori Prof. Dr. Yves ZLOTOWSKI – Economist Șef, Coface; Prof. Dr. Daniel DĂIANU – Prim-Vicepreședinte ASF, fost ministru al Finanțelor în România și Valentin LAZEA – Economist Șef, Banca Națională a României. Principalele teme ale primei sesiuni sunt implicațiile riscurilor economice globale în țările emergente și dezvoltate, precum și construirea unui model economic de succes pentru următorii ani. Lectorii vor mai vorbi despre riscul de țară în economiile avansate; finanțarea prin datorie publică vs. crearea unui mediu atractiv pentru investitori; fundamentele unei creșteri sustenabile în economia de astăzi; sectoarele de activitate ce pot deveni pilonii unui model economic de succes în România.

Profesorul Leszek Balcerowicz este un renumit economist și politician, fiind considerat arhitectul reformelor inițiate în Polonia în 1989, după căderea comunismului. Având realizări remarcabile, el a fost o figură dominantă în dezvoltarea țării și în strategia economică a Poloniei în perioada 1989-2007. Ca vicepremier, Balcerowicz a contribuit la transformarea istorică a Poloniei prin trecerea de la economia centralizată la o economie de piață, îmbinând vastele sale cunoștințe în economie și științe sociale cu valorile filozofiei morale și politice.

În cea de-a treia sesiune vor participa ca lectori Dr. Mihai BOGZA – Președintele Consiliului Investitorilor Străini și Președinte al Consiliului de Administrație Bancpost; Ludwik SOBOLEWSKI – Director General, Bursa de Valori București; Andrei CIONCA – Managing Partner, Casa de Insolvență Transilvania; Raluca ȚINTOIU – CEO ING Pensions și Membru APAPR; Cristian NACU – Partener, Enterprise Investors; Dan BARNA – Managing Partener, Structural Consulting Group, care vor discuta despre investițiile în dezvoltarea economiei românești.

Această sesiune va aborda modelele eficiente de finanțare a companiilor în contextul economic actual, atragerea fondurilor de capital privat și identificarea sectoarelor de activitate ce reprezintă adevărate oportunitați investiționale. Cât de atractivă este economia României pentru investiții, în ce măsură statul este un investitor în economie, investiții locale vs. invesții străine, care sunt barierele de intrare pe piață cu investiții noi și investițiile prin bursă sunt întrebări la care se va răspunde în cadrul ultimei sesiuni.

Pentru 2014, specialiștii Coface estimează o tendință pozitivă a riscului în economiile avansate, dar și tensiuni persistente în țările mari emergente. După o reajustare post-criză între țările avansate și cele emergente, în 2014 riscurile de țară la nivel mondial sunt setate să se schimbe, în conformitate cu un model mai clasic. În țările avansate, riscurile sunt de stabilizare, încurajate de o creștere destul de dinamică în SUA (estimată la 2,4% în 2014), începutul unei redresări în zona Euro (+0,9%) și a creșterii confirmate din Japonia (+1,4%). În ceea ce privește țările în curs de dezvoltare, rata de creștere va spori ușor (+4,7%), dar acestea vor rămâne sub media perioadei 2000 – 2011.

„Conferința de Risc de Țară Coface 2014” este eveniment premium și s-a dezvoltat peste ani, devenind o tradiție și un eveniment de referință pentru mediul de afaceri. Ediția de anul acesta va beneficia de participarea a peste 300 de persoane, mai exact reprezentanți de top din cele mai mari companii românești, dar și multinaționale, experți în riscul de țară și specialiști din domeniul academic, bancar și investitori străini. Acest eveniment reprezintă un catalizator de idei și discuții pentru comunitatea românească de business. Scopul acestei conferințe este dezbaterea celor mai importante evenimente economice globale care au avut loc în anul 2013, analizarea influenței acestora asupra statelor Central și Est-Europene și, în special, asupra României și de a descoperi trendurile economice care vor contura viitorul.

„Conferința de Risc de Țară Coface 2014” se adresează top managerilor, președintilor de corporații, managerilor din cadrul corporațiilor care își asuma riscuri de export, lansează proiecte sau iau decizii privind investițiile, credit risk managerilor, managerilor de politică internațională ai firmelor care profesează în domeniul bancar și în cel de asigurări și reasigurari, precum și cercetătorilor și experților din domeniul academic interesați de analiza riscului de credit.

Mai multe informații despre conferință pot fi aflate accesând website-ul evenimentului: http://mediafaxtalks.ro/risc-tara-coface/index.htm

Pentru a participa la „Conferința de Risc de Țară Coface 2014” este necesară completarea formularului de înregistrare online, la adresa: http://mediafaxtalks.ro/risc-tara-coface/inregistrare.htm

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?