Damian Drăghici: „Discriminarea, la noi, la romi, începe în casă”. Egalitatea, un proiect pentru PE

Damian Drăghici povestește, într-un interviu pentru MEDIAFAX, despre decizia de a renunța la cariera artistică, întrucât simțea că muzica nu îl mai reprezenta, nu se mai putea identifica cu aceasta. În ceea ce privește decizia sa de a intra în viața politică, candidatul la europarlamentare pe listele PSD-UNPR-PC afirmă că a reflectat înainte de a face pasul, precizând că, după ce a fost numit Ambasador al Egalității de Șanse, a început să reprezinte romii.

„Nici măcar nu era ceva ce îmi doream. Oamenii mă percepeau ca o voce a romilor, ca un activist”, declară Damian Drăghici. El amenționează că „așa a început pasiunea”, dându-și seama că politicul era „zona unde puteai face ceva pentru romi”.

Odată cu numirea sa în funcția de consilier onorific al premierului, Damian Drăghici a fost în 162 de delegații, mergând exact „la firul ierbii”, unde a „cunoscut nevoile romilor”. „A fost un lucru foarte important pentru că, în momentul în care ajungi acolo, dai de o poveste. (…) Asta e singura modalitate prin care poți să vezi, atunci când intri în contact cu oamenii, contact real, nu bazat pe studii sau pe ineternet sau pe Skype”, precizează Damian Drăghici.

VIDEO Vladimir Putin vrea ”duel” balistic cu Statele Unite /„Vom lansa o rachetă Oreshnik și vom vedea ce se întâmplă”

19:03

ACTUALITATE Consiliul Concurenței, câștig definitiv în PROCESUL cu Camera Auditorilor Financiari. „Beneficiarii acestor servicii au plătit onorarii mai mari”

18:59

Astfel, a decis să candideze pentru alegerile europarlamentare, fiind convins că „majoritatea deciziilor legislative se iau în Parlamentul European și la nivelul Uniunii Europene”. „Și mi-am dat seama că factorul decizional este Bruxelles-ul”, a spus senatorul PSD.

De asemenea, Damian Drăghici spune că nu a uitat de unde a plecat și se declară încântat de recomandarea adoptată, în decembrie, de Consiliul Europei, prin care problema romilor este considerată o problemă paneuropeană. „Trebuie să ne-o asumăm toate statele. Fiecare stat membru trebuie să-și asume integrarea romilor. Pentru mine personal, după atâția ani de zile, a fost chiar un vis care s-a împlinit”, afirmă el.

Damian Drăghici vorbește, în interviul acordat MEDIAFAX, despre proiectul Ferentari, un vis al său, „să fie o cartă albă” pentru România privind incluziunea romilor. „Ocuparea forței de muncă în acest proiect este foarte important. Aici mergem înainte și vedem câți zidari avem, câți zugravi, câți tâmplari. Acești oameni lucrează pentru locuințele lor. Asta le va crea un sentimentul (…) de proprietate și asta îi va motiva”, argumentează el.

O altă problemă a comunității rome, în opinia sa, este discriminarea, „care începe la romi în case”. „Mie prima oară mi s-a spus că sunt rom la mine acasă. Aveam cinci ani și mi-au spus că «vezi că tu ești țigan, ești prost, ești urât, ești tâmpit, nu o să faci nimic în viață». De mama și de tata, nu mi-a spus altcineva. Și atunci eu deja am plecat din casă, la școală, la șase ani cu un ghiozdan plin de inferiorități”, spune el.

Prezentăm integral interviul acordat MEDIAFAX de Damian Drăghici:

Reporter: Sunteți singurul român care a câștigat un premiu Grammy, o recunoaștere a valorii dumneavoastră pe plan artistic. Ați cântat alături de nume mari ale industriei muzicale. Cu toate astea, ați renunțat la cariera artistică și, în 2012, după ce ați fost consilierul premierului Victor Ponta, ați candidat la parlamentare. Cum este viața unui artist printre politicienii cu experiență?

Damian Drăghici: Am luat decizia să mă retrag din viața artistică cu un an înainte să intru în viața politică. Presupun că la un moment dat, după ani și ani de muzică – am început să studiez muzica la 3 ani și am început profesional să cânt, de la prima aș putea să spun câteva etape, aș lua ierarhic de la lăutar, la muzicant, muzician la artist, de la vârsta de 11 – 12 ani. Deci până la vârsta de 40 – 41 de ani când m-am retras au fost aproape 30 de ani. Cred că am ieșit la pensie (râde). Dar a existat un moment cheie în 2011. Bineînțeles că am reflectat asupra gândului acesta cu ani înainte, poate de aceea aveam și starea aceasta de m-am tot schimbat de la nai, de la jazz la pop, de la pop la muzică de film, de la muzică de film la muzică țigănească, adică tot aveam căutările astea până când mi-am dat seama că muzica – nu mai puteam să mă identific – nu mă mai reprezenta. Și pasiunea a venit odată cu proiectul Damian & Brothers, am fost cooptat ca speaker, după ce am fost numit Ambasador al Egalității de Șanse, și în 2007, 2008 și 2009, al Voluntariatului, am început să reprezint romii, dar nici măcar nu era ceva ce îmi doream, ci pur și simplu, s-a întâmplat. Oamenii mă percepeau ca o voce a romilor, ca un activist, nu făceam parte dintr-un ONG, și într-un fel sau altul am început să îi reprezint. Oamenii veneau la mine cu probleme – „Nu poți să ne ajuți tu? Avem nevoie de un lider” – și le spuneam că eu nu sunt lider, sunt un simplu muzician. Și așa cred că am dezvoltat pasiunea, dându-mi seama că era nevoie de cineva care să-i reprezinte, am simțit că singura modalitate prin care pot să schimb lucrurile – poți și ca societate civilă dacă faci parte dintr-un segment unde vrei să construiești. Și la societatea civilă există mai multe pârghii. (…) Mi-am dat seama că din societatea civilă, de multe ori, nu ai aceleași pârghii, unde poți să iei decizia sau să fii co-decizia.

Rep.: Și atunci politicul era zona unde…

D.D.: Era zona unde puteai să faci ceva pentru romi.

Rep.: Așadar, la nici doi ani schimbați Parlamentul, de la cel național, la cel european. Ce a determinat această decizie?

D.D.: Cred că, în primul rând, fiind consilier al premierului, primul lucru pe care eu l-am făcut, eu trăind înainte în viața mea separată, trăiam într-o bulă, în zona europeană, poate alte țări și Bucureștiul, dar, în momentul în care am fost numit consilier am mers în 162 de delegații și am mers la firul ierbii și am cunoscut nevoile romilor. Am vrut eu să văd cu ochii mei, nu bazat pe studii. Sunt mii de studii, mii de sondaje. Acolo am văzut care sunt nevoile. Asta a fost un lucru foarte important, pentru că în momentul în care ajungi acolo, dai de o poveste. (…) Asta e singura modalitate prin care poți să vezi, atunci când intri în contact cu oamenii, contact real, nu bazat pe studii sau pe internet sau pe Skype. Asta a fost motivul care m-a determinat să intru în Parlament ca senator, după care mi-am dat seama pe zi ce trece, în ultimul an și jumătate, mai ales făcând parte și din Alianța PSD-UNPR-PC, totul se mișcă și majoritatea deciziilor legislative se iau în Parlamentul European și la nivelul Uniunii Europene. Mi-am dat seama că acolo, dacă vreau să fac ceva pentru romi, mai ales că eu eram consilierul premierului și am fost numit și punctul unic național de contact pentru România pentru romi, pentru Strategia Națională pentru romi, eu reprezentam și aveam întâlniri de două ori pe lună sau de trei ori pe lună la Bruxelles. Și mi-am dat seama că factorul decizional este Bruxelles-ul. Și pârghiile, instrumentele pe care poți să le folosești în Bruxelles, pot avea un efect foarte important în ceea ce privește incluziunea socială.

Rep.: Aveți deja un proiect pe care l-ați aduce în atenția imediată a Parlamentului European dacă veți câștiga alegerile?

D.D.: Aceasta este pasiunea mea, problema romilor, și mai ales incluziunea socială. Romii, un grup vulnerabil, fac parte din aceeași umbrelă mare, ce se numește incluziune socială, dar avem și români care trăiesc sub pragul sărăciei, foarte mulți, dar sunt cei patru piloni de bază: educație, acces la locuri de muncă, sănătate și locuințe. Din asta, avem un procentaj, iar o luăm cu sondajele, nu prea îmi plac sondajele, (…) dar e clar că romii sunt un procentaj larg în cadrul acestei palete de incluziune socială și dacă tot mă ocup de incluziunea socială, mă ocup și de romi sau invers, dacă tot mă ocup de romi, mă ocup și de incluziune socială.

Damian Drăghici: „Nu am uitat de unde am plecat și nici că acum 25 de ani cerșeam în Grecia”

D.D.: Acesta ar fi țelul meu politic la Bruxelles și proiectul meu pentru că mai ales făcând parte din aripa stângă, din alianța PSD-UNPR-PC, e și un proiect care merge mai mult pe partea stângă, care se ocupă de cei defavorizați, adică social-democrat, și cred că mă definește și dintr-un alt punct de vedere. Eu nu am uitat de unde am plecat. Țin minte că acum 25 de ani cerșeam în Grecia, țin minte cum am crescut când eram copil de nu aveam pantofi în picioare, adică lucrurile astea le țin minte, nu numai că le țin minte, încă îmi vizitez familia și rudele, cei care au probleme de genul ăsta, cred că am învățat asta în State (Statele Unite ale Americii, n.r.) atunci aveam mai mulți colegi cunoscuți, nu am să dau nume, artiști internaționali foarte cunoscuți și singura modalitate pe care le-o recomandaseră unii psihologi ca să vină cu picioarele pe pământ era să meargă să ajute oamenii bolnavi în spital, să se ducă în India. La noi nu avem nevoie de așa ceva pentru că putem avea contact vizual mult mai repede. Pe de altă parte, cred că ajută atunci când nu uiți de unde ai plecat. E un lucru foarte important. Depinde de fiecare. Poți să te izolezi și să fii doar pentru tine și poți să te duci acolo unde sunt lucrurile adevărate și să faci ceva pentru oameni. Și cred, tocmai m-am întors vineri de la un summit, și se vede. În decembrie, consiliul de miniștri, împreună cu Comisia au avut primul document juridic unde recomandă, pentru prima oară: este o problemă paneuropeană. Trebuie să ne-o asumăm toate statele. Fiecare stat membru trebuie să-și asume integrarea romilor. Pentru mine personal, după atâția ani de zile, a fost chiar un vis care s-a împlinit.

Rep.: O astfel de decizie la nivel european…

D.D.: Nu e o directivă, e o recomandare. Dar înseamnă că dacă primul pas s-a făcut ca recomandare, înseamnă că legislativ va ajunge la Comisie, din Comisie va merge în Parlament, va trece o perioadă și într-un an sau doi și se va vota o directivă, unde se va impune, și, în sfârșit, nu o să mai fie mingea aceasta care se aruncă de la români la francezi, la germani, nu sunt ai noștri sunt ai voștri, ba sunt ai voștri, nu ai noștri. Romii sunt 12 milioane, avem și noi 600.000, un milion, 1,5 milioane, iar mergem la sondaje, dar nu sunt toți ai noștri și nu ai noștri fac toate problemele astea. Avem și romi de succes, avem oameni care fac lucruri, avem zeci de mii, sute de oameni integrați care livrează, care sunt buni contribuabili, care plătesc taxe, care muncesc. Și care nu ne fac de râs, dar cred că având instrumentul acesta acum și felul în care au pus lucrurile pe masă – „ne asumăm noi, fiecare stat membru că romii sunt o problemă a tuturor și trebuie să găsim o soluție pentru ei” – pentru mine acesta este primul pas spre o integrare…

Rep.: O integrare mai rapidă?

D.D.: Mai rapidă. Nu știu. Și dacă nu este integrarea acum, dar doar prin simplu fapt că și-au asumat toți europeni că asta e o problemă paneuropeană , asta e un pas uriaș.

O incluziune socială pentru toți – pe pașaport nu scrie rom sau țigan, scrie român și, cel mai important, cetățean european

Rep.: Vorbeați de acest summit. Președintele Traian Băsescu spunea că proporția de copii romi înscriși în învățământul primar este de 64% față de 98,8% media națioanlă. Este aceasta cifra reală?

D.D.: Vorbim iar de sondaje. Asta se presupune că ar spune sondajele. Nu știm exact dacă acesta este numărul pentru că nu știm câți copii romi sunt exact, așa cum nu știm exact câți romi au fost la recensământ. Din cei 611.000, credeți că sunt 611.000? Mai mult ca sigur nu. Deci astea sunt cifrele care se arată în studiu. De aceea am spus că eu văd mai mult ca un proiect de incluziune socială pentru toți, nu doar pentru romi, pentru că nu aș vrea să creăm, și asta nu din cauza directivelor europene ca să nu discriminăm, pentru că cel puțin eu ca rom pot să îi spun altuia rom, și nu se simte discriminat, dar aș prefera să avem o abordare generală, unde toată lumea să aibă acces la educație, la locuințe, la sănătate, nu doar romii sau românul mai sărac. Toți suntem români. La noi pe pașaport nu scrie rom sau țigan. Scrie român și cetățean european, mai important.

Rep.: Un alt punct important privind incluziunea romilor este crearea de locuri de muncă. Premierul spunea, anul trecut, că romii vor fi angajați în fabricile din România pentru a nu mai pleca din țară. Există o statistică privind nunărul romilor care lucrează în România cu documente?

D.D.: Nu există o statistică exactă pentru că dacă te-ai duce la cineva să îl întrebi dacă e rom și lucrează, atunci înseamnă că discriminezi. Și atunci trebuie să fie cei care s-au declarat în recensământ romi. (…) Noi de fapt în România suntem toți români. Și studiile care se fac se fac la nivel sectorial, la nivel local. (…) Și dacă am avea baza, aș vedea-o mai mult ca o incluziune socială per total pentru că nu poți să stai mereu să faci actul ăsta de discriminare. Sunt români mai săraci ca romii. Pentru mine este mai important ca noi toți românii să avem acces și să nu mai existe decalajele dintre noi și Europa, să avem un salariu bun, să avem acces la educație, la sănătate, lucrurile decente. Să trăim o viață decentă. Și nu numai pentru romi. Acesta este proiectul Ferentari.

Ferentari sau „FerenTARE” – un proiect care nu respectă canoanele împământenite ale conceptului „știm noi ce este bine pentru voi”.

Rep.: În ce stadiu este proiectul Ferentari, a fost retrimis de președintele Traian Băsescu…

D.D.: Proiectul este o inițiativă a Guvernului Ponta și a premierului și a mea. Când am fost la Paris, acum un an, am avut ideea și am spus că avem nevoie de un proiect într-o zonă, cum este Ferentariul, care se află la cinci minute de centru, toți știm ce este Ferentariul, un proiect unde de fiecare dată când aveam o delegație sau o vizită oficială, dacă vrei să arăți un proiect trebuie să mergi la 500, 600 de kilometri, când noi aici, în București, avem problema asta. Există multe voci importante de la Ambasada Americii, Ambasada Elveției, Ambasada Franței care mi-au spus că de ce nu rezolvăm problema în Ferentari. Acum câțiva ani de zile am început acolo un proiect, cu un prieten, la Școala 136, ne-am gândit că ar fi cel mai bine să începem în Ferentari. Proiectul Ferentari este o fundație de utilitate publică, a fost de la Guvern, a fost transmisă la Parlament, a trecut de Senat, de Camera Deputaților, a mers la președinte (Traian Băsescu, n.r.), președintele și-a exercitat dreptul de a retrimite la revizuire, a trecut iar la Senat, la Cameră și acum va merge din nou la președinte, unde a doua oară, prin dreptul constituțional, trebuie promulgată. Bine că am trecut peste asta. A durat ceva. Practic vorbind, nu tehnic, proiectul are cei patru piloni de bază și cel mai important este că este primul proiect roma pentru roma. Nu este făcut pe principiul „știm noi ce este bine pentru voi”. Voi știți ce este bine pentru voi.

Rep.: A existat o discuție cu comunitatea romă?

D.D.: Tocmai asta, ei să îți spună care sunt nevoile lor. Că până acum s-a lucrat de la nivel central. Ar trebui să spună ei care sunt cerințele lor, care sunt nevoile lor.

Rep.: Și care ar fi cerințele lor imediate?

D.D.: Principiul de bază este că prin acest proiect o să creăm un mecanism în cadrul fundației unde romii vor deveni cetățeni activi. Până acum, când au făcut alții proiecte, „ești țigancă, hai îți dau o casă”. Ocuparea forței de muncă în acest proiect este foarte importantă. Aici mergem înainte și vedem câți zidari avem, câți zugravi, câți tâmplari. Acești oameni lucrează pentru locuințele lor. Asta le va crea un sentiment (…) de proprietate și asta îi va motiva. Și mai există un lucru foarte important din punct de vedere psihologic. Îi va motiva și în fața familiei, a copilului, el ca părinte. „Eu am lucrat pentru casa mea. Eu am pus cărămida aici”. E lucrul ăsta care se spune: ai trăit degeaba dacă nu ai făcut o casă sau dacă nu ai pus un pom. În primul rând romii trebuie să treacă de cele cinci nevoi din piramida lui Maslow. (…) Are locul de muncă. Eu ca fost imigrant de atâtea ori de câte am fugit din România, și de trei ori am fost imigrant în trei țări, știu că existau țări care îți dădeau permis de ședere și un loc unde să stai. Și stăteai acasă și așteptai. Nu poți să faci nimic cu permisul de ședere și cu casa. Cel mai important lucru este permisul de muncă. (…) Mai importantă e munca decât locul de stat. Dacă ai loc de muncă, stai undeva, plătești 5 dolari, adică o știu eu pe pielea mea. (…) Dacă le-ai dat locuri de muncă, își fac locuințe. Își fac locuințele pentru toți ceilalți. În același timp, iei copii de 16, 18 ani care nu au terminat și le faci școală cu certificat unde îi înveți să fie zidari, tâmplari. Avem educație și sănătate. Există femei, tot rome, de care va fi nevoie la educație, avem nevoie de femei care să aibă grijă de copii mai mici, avem nevoie de femei care să gătească la școală. (…). Și pentru educație, tot locuri de muncă vor fi. La sănătate ai o mulțime de femei, ai doctorul principal, ai doctorul celălalat și după care ai asistente.

Rep.: Și infirmiere

D.D.: Exact. Și aici tot locuri de muncă ai. Fiecare domeniu este interactiv.

Rep.: Totul va fi în interiorul comunității, fără…

D.D. Și cel mai important lucru este că în comunitate, mai ales că știm cu toții cum arată Ferentariul, 50% sunt romi, 50% neromi. Nu este un proiect segregat. Lucrul foarte bun care s-a întâmplat acolo este că nu există discrepanță între ei. (…) Va fi foarte ușor pentru ei să iasă de sub cutuma asta.

Institutul European pentru Romi, o instituție care ar putea funcționa începând din primăvara anului 2015

Rep.: De curând, Androulla Vassiliou, comisar european pentru Educație, a fost în România, în luna martie, împreună cu George Soros. Exista și proiectul privind Institutul European pentru Romi. În ce stadiu este acest proiect și care ar fi atribuțiile acestui institut? Va funcționa sub umbrela Comisiei Europene? Ar putea ajuta la finanțarea proiectului Ferentari …

D.D.: Există un triunghi între Consiliul Europei, Comisia Europeană și Parlamentul European, mai multe instituții europene. Cel mai important lucru este că acum sunt la stadiul în care mai mulți prim-miniștri, din mai multe state și mai multe Guverne, fac acest protocol ca să susțină proiectul și inițiatorul ar fi Consiliul cu ajutorul Comisiei. În cele 28 de state membre vor avea fiecare câte un sediu. În România, spre exemplu, s-ar putea ocupa de știință, în Franța de cultură, în fiecare țară vor alege câte un centru. Cam asta ar fi pentru Roma Institut. Desigur, ar fi o idee foarte bună, să vedem cum se va desfășura, și în Ferentari să avem parte de proiect. Asta ar fi ideea și să folosim elita intelectualității rome pentru că de-a lungul celor 20-25 de ani au ieșit la suprafață o mulțime de copii tineri talentați care pot ajuta, implicit, și la Roma Institut, și la educația celorlalți copii. Vă spuneam că este Ferentari 1, acesta este visul meu, sper să mă ajute Dumnezeu cum m-a ajutat și la altele în viață, cu muzica, odată ce facem 1 și este implementat, vrem să îl extindem în toată țara. Numele Ferentari a fost folosit generic. De aici putem merge oriunde. (…) Ar trebui să funcționeze din primăvara anului 2015 (Institutul European pentru Romi, n.r.)

Rep.: Când credeți că va fi promulgat și cât va dura să îl puneți în aplicare?

D.D.: Dacă lucrurile merg așa cum trebuie și toți pașii sunt urmați și există voință umană, voință politică, voință socială, orice fel de voință, la nivel politic există, cred că maxim 2017-2018 o să vedem rezultate incredibile acolo. În 3-4 ani cred că putem vedea rezultate incredibile. Adică să vedem total proiectul terminat, să ziceam că ar fi maxim 10, dar în 3-4 ani de zile am putea vedea deja rezultate concrete și trebuie foarte bine implementat. Primul proiect, care va fi cartea albă a proiectelor, de aici putem dezvolta orice fel de proiect. (…) Aici ai trei laturi foarte importante: romii se vor simți bine, românii vor vedea că au făcut ceva, europenii vor vedea că au făcut ceva și invers. Într-un fel relaționarea aceasta a proiectului va fi o carte de vizită.

Rep.: Din punctul dumneavoastră de vedere, în afară de efortul instituțiilor statului pentru incluziunea romilor, cu ce trebuie să contribuie și comunitatea romă pentru a evolua acest proces. Spuneați că trebuie schimbată mentalitatea părinților, atitudinea părinților. Cum s-ar putea realiza acest lucru? Pentru copii ar fi mai ușor dacă ar merge la școală, pot adopta mai repede niște repere, dar în cazul părinților…

D.D.: E foarte corect ce spui. Îmi pare bine că ați pus întrebarea asta. Când vorbesc de fiecare, de educație, nu mă refer la cei opt ani, la 12 ani, la cei 16 ani. După cum știți, sunt oameni care au doctorat, au masterat și se comportă ca niște… nu au nici cei șapte ani de acasă. Nu are de-a face cu…

Rep.: Cu școala ca instituție?

D.D.: Nu, nu are treabă deloc. Bineînțeles, romii vor merge la școală, dar în primul rând are de-a face cu atitudinea și comportamentul în societate. Aia e mai important, adică „the behaviour of science”, „știința comportamentului”, despre asta vorbesc eu. Acel om care are 40-45 de ani, nu mai poți face din el doctor, dar poate să fie un dulgher bun care poate să se comporte foarte ok în societate și poate să îi spună copilului lui în fiecare zi, de 50 de ori pe zi: „Mergi la școală!”.

Rep.: Asta lipsește? Acest îndemn al părinților, această susținere a copiilor?

D.D.: Ăsta este unul din lucrurile care lipsește, să-i susțină, să-i îndemne la școală și cred că un lucru foarte important, militez pentru el și militez în comunitate, este să trecem cumva noi, romii, peste un lucru foarte important pentru care deseori am fost judecat de alții sau criticat. Să avem lucrul acela pe care l-a spus J.F.Kennedy. „Nu întreba ce face țara pentru tine, vezi ce poți face tu pentru țară”. Și același lucru va fi și aici. Sunt oameni care au nevoie, sunt oameni care sunt bolnavi, au nevoi, care au un handicap, care au nevoie să primească ajutorul social, dar pe de altă parte, pentru că ai făcut un copil, nu e nevoie să plătească statul pentru tine și tu să stai să te uiți la televizor. Pune osul la bătaie, pune umărul la muncă și vei primi ajutor, dar e nevoie să faci și tu ceva. Asta încerc să fac prin proiectul Ferentari. Să îi motivăm, să-i mobilizăm încât ei să se mobilizeze, să lucreze cu familia, ca familia să vadă, copiii să vadă, să se creeze cercul acesta unde fiecare se mobilizează și motivează unul pe altul. Prin puterea exemplului putem să facem lucrul acesta.

Rep.: Vorbeați de copii. A avut Dorin Cioabă o „inițiativă”, să nu mai existe căsătorii la vârste fragede între membrii comunității. Cum vedeți această inițiativă și ce ar mai trebui făcut?

D.D.: Eu, unul, nu pot avea o inițiativă ca asta pentru că există o lege în România care spune că avem voie de la 18 ani. În baza acelei legi, noi, toți românii, trebuie să urmăm legea așa cum e. Nu am niciun comentariu. Nu e nimeni mai presus de lege.

Rep.: Dar este un exemplu inițiativa, membrii comunității vor merge pe această „inițiativă”?

D.D.: În comunitate ar trebui să îi educăm, să le spunem că vârsta la care poți să te căsătorești este minumun 18 ani. Asta este legea în România și noi urmăm legea în România. Nu există o lege specială pentru romi și nici nu am vrea asta.

Nicolae Gheorghe și Vasile Ionescu, oamenii cu viziune care au luptat pentru interesele romilor, versus politicile romilor tineri cu educație de Vest

Rep.: Pe de altă parte, cât de mult se implică formațiunile politice rome în aplicarea politicilor de incluziune a romilor și, totodată, cât luptă împotriva discriminării?

D.D.: Politicile publice în ultimii ani, cred că a fost o abordare și au fost niște oameni care au avut niște inițiative în anii ’90 foarte bune și au fost niște lideri politici. Niște voci ale societății civile, Nicolae Gheorghe, Vasile Ionescu, niște oameni cu viziune, care au luptat pentru interesele romilor și au pus bazele societății civile și poate și ale politicilor publice pentru romi. Din păcate, din anul 2000, poate 2004-2005 încoace, într-un fel lucrurile au fost lăsate mai ușor. Lumea nu prea s-a mai preocupat de lucrul acesta, Nicolae Gheorghe a și decedat acum un an, Vasile Ionescu s-a retras și atunci au rămas mai mult cei tineri din societatea civilă să se ocupe de problema romilor. Cei tineri care au avut majoritatea burse prin străinătate și au avut o educație mai mult de Vest decât cea a celor de aici care știau cum merg lucrurile sau care veneau cu pasiunea, cu foamea de dinainte de Revoluție. (…) Nu cred, și ăsta este un alt proiect la care vreau să lucrez la Bruxelles dacă îmi ajută Dumnezeu să câștig alegerile, nu cred că problema discriminării se face cu biciul. Problema discriminării se educă și trebuie încet, încet să îi educăm pe ceilalți că suntem egali. După 20 de ani în care am trăit în SUA, pot și eu să înțeleg sau să văd cum erau lucrurile acolo. Și încă ceva. Pot să-mi dau seama cum societatea americană m-a făcut pe mine: în ’89 am fugit din România, în ’95-’96 eram în Grecia, unde nu aveam curaj să spun că sunt rom pentru că aveam un complex de inferioritate, și în State, ei au scos din mine complexul de inferioritate și m-au făcut să mă simt confortabil că sunt rom. Deci societatea te face să te simți bine. Pe de altă parte, discriminarea, la noi, la romi, începe în casă. Mie prima oară mi s-a spus că sunt rom la mine acasă. Aveam cinci ani și mi-au spus că „vezi că tu ești țigan, ești prost, ești urât, ești tâmpit, nu o să faci nimic în viață”, de mama și de tata, nu mi-a spus altcineva. Și atunci eu deja am plecat din casă, la școală, la șase ani, cu un ghiozdan plin de inferiorități. Trebuie ca noi romii să nu ne autodiscriminăm și să nu ne creăm complexul de inferioritate și trebuie, prin acțiunile noastre, prin care să dovedim că sumtem mândri de noi, și trebuie să existe o educație prin care să-i facem pe ceilalți cetățeni să le dovedim că nu îi facem de râs, să existe o egalitate, cum a existat până în ’90. Nu exista discriminare. Noi eram omogenizați.

Rep.: Când s-a propus această „ruptură”?

D.D.: În ultimii șapte-opt ani de zile, mai ales după integrare cu toate problemele acestea cu toți care au plecat în Europa. S-au întâmplat niște discrepanțe, au fost câteva probleme de migrație, câteva probleme cu cerșetoria, cu prostituția, și la multe s-a dat vina pe romi. S-a creat o discrepanță. (…) Cred cu tărie, (…) încet, încet, lucrurile se vor pune pe picoare după ce romii își vor redobândi locul în societate prin măsuri pozitive.

Rep.: Vă întrebam de formațiunile politice rome cât ajută, pentru că Aurel Pascu, unul dintre reprezentanții Partidei Romilor Pro Europa, propunea un minister al romilor, acesta urmând să fie condus de un reprezentant al comunității. Fiind consilier al premierului, cum vede Executivul această propunere?

D.D.: Cred că fiecare are dreptul să își dea cu părerea și să spună ceea ce gândește, dar de multe ori este bine să și gândim înainte să vorbim.

Rep.: Ați fost înlocuit din poziția de consilier al premierului Victor Ponta. Sunteți mulțumit de ceea ce ați realizat până în acest moment, prin această funcție?

D.D.: Personal, i-am prezentat premierului un raport înainte să o numească pe Alina Ciuciu. Am avut oportunitatea să lucrez pe lângă premier, am avut oportunitatea să cunosc comunitatea mai bine datorită delegațiilor, am avut oportunitatea să mă implic la nivel național și, mai ales, european și să văd care este atitudinea europenilor față de problema romilor, față de incluziunea socială în general și mai important decât toate, câteva proiecte importante pentru mine au fost: Fundația Proiectul Ferentari, de la primul meu interviu am spus că vreau un program pilot, (…), ăia mici din Ferentari au pus și au scris toți, că au auzit că vom aveam proiectul acolo, au spus „Noi suntem din FerenTARE”. Al doilea proiect este rectificarea și revizuirea Strategiei Naționale a Romilor, am lucrat la ea, am rectificat-o și maxim într-o lună de zile până la alegeri va fi revizuită și rectificată, ceea ce este un lucru enorm. Și am realizat asta cu foarte multă muncă în ultimii doi ani de zile. Al treilea, punctul național de contact, toată munca pe care am depus-o la Bruxelles ca să punem să schimbăm lucruri importante, în primul rând schimbările de experiență, cu țări membre, care știu cum să facă lucrurile concret bine și, mai ales, am avut posibilitatea să lucrăm cu Germania pe incluziune, țară cu experiență foarte multă cu imigranți, pe educație cu Finlanda, pe fiecare domeniu am lucrat cu altă țară și am putut să câștigăm foarte multă experință pe care am implementat-o în Strategie. De asemenea, negocierea fondurilor norvegiene și mai ales pentru proiectele pentru romi. Sunt lucruri care au fost , la nivel macro, în care m-am implicat și sunt mândru, și sunt lucruri la nivel micro la care am ajutat și am fost în 1000 de locații când s-au întâmplat probleme mici. (…) De fiecare dată am fost prezent și am încercat să fiu mediator, să rezolv. (..) Să le arătăm tuturor celorlalți că de fapt chiar ne pasă de problema romilor. În primul rând, a fost un pas al premierului și un asemn că îi pasă când m-a abordat pe mine să reprezint problema asta, și la mine în partid, domnul Oprea, care m-a pus directorul Departamentului de minorități în cadrul UNPR. Dar este de abia începutul. (…) Nu cred că cineva ar putea spune că poate rezolva toată problema romilor, asta o spun cu toată sinceritatea, ar fi o aberație. Dar, un proiect ca acesta, la nivel local, să arate un lucru concret, ar face o diferență mare.