Prima pagină » Economic » Președintele Consiliul Fiscal: Dacă tiparul se respectă, creditarea se va relua anul acesta sau în 2015. Cât de îndatorați sunt românii

Președintele Consiliul Fiscal: Dacă tiparul se respectă, creditarea se va relua anul acesta sau în 2015. Cât de îndatorați sunt românii

Președintele Consiliul Fiscal: Dacă tiparul se respectă, creditarea se va relua anul acesta sau în 2015. Cât de îndatorați sunt românii
Românii au un grad ridicat de îndatorare la bănci, în special dacă acesta este raportat la venituri, în timp ce companiile au probleme în accesarea creditelor din cauza capitalizărilor reduse, este de părere Ionuț Dumitru, care se așteaptă ca anul acesta sau anul viitor să se redea drumul la creditare.

Creditarea ar putea să-și revină anul acesta sau anul viitor, este de părere Ionuț Dumitru, economist-șef al Raiffeisen Bank și președinte al Consiliului Fiscal.

Dumitru și-a bazat prognoza pe un tipar studiat de experții Fondului Monetar Internațional (FMI) care au urmărit corelațiile dintre perioadele de „boom” economic, perioadele de criză și evoluția creditării.

„Anul 2014 ar putea fi anul în care intermedierea financiară să înceap să crească, însă cu o condiție, dacă tiparul se repetă”, a declarat președintele CF miercuri, la o conferință despre riscul de țară, organizată de Coface și Mediafax.

„Sunt cam în jur de 10 ani înainte de recesiune în care îndatorarea crește, se creează leverage (expunere n.r.), ai activitate economică în creștere. Intri în partea de recesiune, ai un an, doi în care economica intră în faza descrescătoare, dar îndatorarea continuă să crească. În 2008, 2009, am consemnat o creștere a creditării. Urmează o perioadă de doi, trei ani în care și îndatorarea începe să scad. Economia începe să iasă din recesiune, dar avem între patru și șase ani, timp în care îndatorarea continuă să scadă. Dacă ne gândim că 2010 a fost anul în care economia a început să crească, am putea spune că patru, cinci ani, dacă tiparul se repetă, ar însemna 2014-2015, moment în care intermedierea financiară ar trebui să aibă o turnură”, a explicat Dumitru.

Gradul de îndatorare al românilor

Ionuț Dumitru este de părere că în calea reluării creditării stau o serie de factori. Dacă în cazul populației este vorba despre un grad ridicat de îndatorare, în cazul companiilor, principalul obstacol este capitalizarea redusă.

„În zona de venituri mici, gradul de îndatorare, serviciul datoriei raportat la venituri este de 60%, față de 37% la nivelul întregii populații. Avem o îndatorare destul de înaltă, mai ales pentru cei care au credit”, a explicat economistul-șef al Raiffeisen Bank.

În ceea ce privește gradul de îndatorare al companiilor, acesta este destul de ridicat dacă este raportat la capitalurile respectivelor companii.

„Atunci când ne comparăm cu statele la care avem date disponibile, o să vedem că România este în top”, a precizat el.

„Ceea ce le lipsește lor nu este îndatorarea, ci capitalizarea. Degeaba ne chinuim să găsim soluții pentru ca aceste companii să aibă acces la credit mai ușor (…) Bursa de Valori ar trebui să joace un rol mai important”, a mai spus Dumitru, adăugând că și problema insolvențelor stă în calea relurii creditării.

În România sunt înregistrate în jur de 630.000 de companii, dintre care doar 450.000 au o cifră de afaceri nenulă. Dintre acestea, în jur de 75.000 au credite în momentul de față și doar 250.000 înregistrează profit, o condiție esențial, nu și suficientă pentru a primi bani de la bancă.

„Bazinul de companii care au acces la credite e destul de mic și multe dintre ele sunt deja îndatorate. Pentru a merge mai departe și a putea face un acces la creditare mai facil trebuie să ne ducem în zona de capitalizare”, a explicat economistul.

 

Citește și