DNA cere Parlamentului avizul pentru arestarea preventivă a senatorului PSD Isăilă. Acesta își dezbrăca interlocutorii în toaletă, de teamă să nu fie înregistrat

DNA cere Parlamentului avizul pentru arestarea preventivă a senatorului PSD Isăilă. Acesta își dezbrăca interlocutorii în toaletă, de teamă să nu fie înregistrat
Publicat: 10/04/2014, 19:50

Procurorii DNA arată că există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012 – 2014, senatorul Isăilă, șef de serviciu în Ministerul Finanțelor și începând cu decembrie 2012 senator în Parlamentul României, a obținut importante sume de bani prin folosirea influenței pe care o avea sau pe care a lăsat să se înțeleagă că o are pe lângă funcționari publici, pentru a-i determina să nu își îndeplinească în mod corect atribuțiile de serviciu.

Astfel, la începutul anului 2012, senatorul, care era la acel moment șef serviciu în Ministerul Finanțelor Publice, a pretins, cu complicitatea lui Cristian Ștefan Ene (consilierul său), prin intermediarul Cristescu Cătălin, suma de 200.000 euro de la un denunțător, pentru a realiza intervenții pe lângă funcționarii ANAF care efectuau un control la o societate comercială administrată de denunțător, în vederea soluționării favorabile sau blocării controlului, susține DNA.

După ce a primit banii, Ovidiu Marius Isăilă a pretins denunțătorului, prin același intermediar, o nouă sumă de bani, de 150.000 euro, pentru a influența rezultatele unui nou control.

În cursul lunii august 2013, Isăilă, prin intermediul consilierului său Ene Cristian Ștefan, i-a pretins lui Cristescu Cătălin suma de 20.000 euro pentru a interveni pe lângă diferiți funcționari publici, în vederea sprijinirii acestuia să promoveze concursul ce urma a avea loc în toamna aceluiași an pentru ocuparea unei funcții de inspector în cadrul ANAF – Direcția Generală Antifraudă Fiscală, conform DNA.

La începutul lunii martie 2014, Isăilă Ovidiu Marius i-a pretins lui Cristescu Cătălin, prin intermediul aceluiași consilier Ene Cristian Ștefan, o altă sumă de 20.000 euro pentru a realiza intervenții pe lângă diferiți funcționari publici în vederea favorizării la concursul ce urma să aibă loc pentru ocuparea unor funcții în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală.

După remiterea celor 20.000 de euro de către Cristescu Cătălin lui Ene Cristian Ștefan, pentru a ascunde primirea banilor, Isăilă Ovidiu Marius l-a instigat pe acesta din urmă să întocmească un fals contract de împrumut între Ene Cristian Ștefan și Cristescu Cătălin, în care să menționeze împrejurări nereale pentru a induce în eroare organele judiciare cu privire la împrejurările în care au fost remiși banii.

Procurorii DNA consideră că faptele săvârșite de senator se pedepsesc cu închisoarea mai mult de 5 ani, astfel că gravitatea faptelor și circumstanțele în care au fost comise necesită arestarea preventivă a lui Marius Isăilă. Gravitatea faptelor este arătată și de modul în care senatorul își negocia mita: în toalete, prin dezbrăcarea interlocutorului pentru a nu avea asupra sa aparatură de înregistrare, dialogul în șoaptă însoțit de gestică, precum și încercările de a șterge urmele infracțiunilor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?