Prima pagină » Știri politice » Președintele comisiei Cărălași: Raportul va fi prezentat, în curând, în Parlament; s-a încercat blocarea activității

Președintele comisiei Cărălași: Raportul va fi prezentat, în curând, în Parlament; s-a încercat blocarea activității

Președintele comisiei Cărălași: Raportul va fi prezentat, în curând, în Parlament; s-a încercat blocarea activității
Președintele Comisiei de anchetă privind terenurile din Călărași, senatorul Mihai Fifor, declară, deși s-a încercat blocarea activității acestei comisii, raportul va fi prezentat în scurt timp în plenul Parlamentului, el precizând, în același timp, că nu va răspunde "jignirilor" Ioanei Băsescu.

„Deși s-a încercat blocarea activității acestei comisii parlamentare de anchetă, Raportul va fi prezentat în scurt timp, în plenul Parlamentului României. Rămâne de notorietate faptul că fostul consilier prezidențial Adrian Rădulescu, cel care s-a implicat direct în această tranzacție, potrivit propriilor declarații și a mărturiei persoanelor audiate, s-a sustras audierii, dovedind că are ceva de ascuns opiniei publice. De asemenea, administratorii și avocata firmei Berfige, cea care a comasat terenul și l-a vândut cumpărătorului Băsescu Ioana, au dovedit, prin neprezentare la audieri, că nu doresc aflarea adevărului”, a afirmat președintele Comisiei de anchetă, prin intermediul unui comunicat de presă.

Acesta mai arată că nu va răspunde „la jignirile și acuzațiile nefondate ale cumpărătorului Băsescu Ioana la adresa membrilor Comisiei de anchetă”.

„Noi rămânem în planul argumentelor logice și juridice. Preocuparea noastră este finalizarea Raportului și nu întreținerea unor polemici în spațiul public”, mai menționează senatorul Fifor.

Potrivit sursei citate, din verificările făcute cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole situate în extravilanul comunei Nana, județul Călărași, a rezultat faptul că, în perioada 2005-2010, Comisia locală de fond funciar Nana, județul Călărași, a aprobat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru persoane care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri, și anume: Niculae Drăgana, Popa Maria, Ștolea Elisabeta, Vasilescu Alexandru, Ștolea Ion, Lungu Daniela, Savu Gherghina, Neagu Marius-Gelu (2 cereri), Moise Stanca, Tudorache Nicolae.

„În baza acestor cereri, a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață totală de 59,76 ha în favoarea unor persoane care nu au avut teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție ori la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri”, se arată în comunicatul de presă, care mai menționează faptul că, urmare a validării, de către Comisia județeană de fond funciar Călărași a propunerilor Comisiei locale de fond funciar Nana, au fost emise 11 titluri de proprietate, pentru o suprafață totală de 59,76 ha, cu încălcarea dispozițiilor legale, pentru care legea prevede sancțiunea nulității absolute, întrucât nu s-a făcut dovada calității de persoane îndreptățite.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. III alin. (1) lit. a) pct. i) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, emise cu încălcarea dispozițiilor legilor fondului funciar, în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum ar fi actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție ori la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri, se afirmă în comunicat.

„Dispozițiile art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, prevăd faptul că nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de alte persoane care justifică un Interes legitim, iar soluționarea cererilor este de competența instanțelor judecătorești de drept comun. De asemenea, potrivit art. III alin. (24) din același act normativ, «în cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat să remită prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren»”, mai menționează sursa citată.

Comisia de anchetă explică și situația creată de faptul că firma Berfige SRL era de 13 luni declarată inactivă de către Fisc, la momentul vânzării terenului către cumpărătorul Ioana Băsescu, arătând că, urmare a modificărilor introduse prin Ordonanța Guvernului nr.29/2011, referitor la contribuabilii declarați inactivi s-a realizat descentralizarea activității de declarare / reactivare a contribuabililor inactivi prin declararea acestora de catre organul fiscal pe baza unei decizii comunicate contribuabilului si prin inscrierea, in termen de cel mult trei zile de la data comunicarii deciziei, în Registrul contribuabililor inactivi / reactivați, aflat pe portalul ANAF, sporind dinamicitatea acestui proces.

„Până la intrarea în vigoare a noilor reglementări declararea / reactivarea contribuabililor inactivi se realiza doar pe baza ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru aprobarea listei contribuabililor declarați inactivi. Firma Berfige se încadrează la următorul articol al situațiilor în care contribuabilii sunt declarați inactivi: a) nu își îndeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege (obligația de a depune formularele: 100, 112,1 01, 300, 301, 390, 394)”, precizează Fifor.

Potrivit președintelui comisiei parlamentare de anchetă, „autoritățile fiscale nu vor lua în considerare o tranzacție efectuată de un contribuabil declarat inactiv, cu excepția livrărilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită”.

„De asemenea, nu sunt luate în considerare de autoritățile fiscale tranzacțiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv, cu excepția achizițiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită. Cheltuielile înregistrate în evidența contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv, nu sunt considerate cheltuieli deductibile. Contribuabililor declarați inactivi li se anulează, din oficiu, înregistrarea în scopuri de TVA, începând cu data de întâi a lunii următoare comunicării deciziei de declarare în inactivitate”, se arată în comunicatul de presă.

Potrivit lui Fifor, „persoanele impozabile cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA, datorită declarării inactivității fiscale, au obligația să solicite organului fiscal competent, în cazul reactivării, înregistrarea în scopuri de TVA”.

„Data înregistrării în scopuri de TVA se consideră valabilă începând cu data reactivării. Organul fiscal competent va radia din oficiu din Registrul operatorilor intracomunitari persoanele impozabile și persoanele juridice neimpozabile care figurează în lista contribuabililor declarați inactivi potrivit legii. Pe perioada de inactivitate, activele corporale fixe sunt considerate ca fiind alocate unei activități fără drept de deducere, și necesită ajustarea taxei pe valoare adăugată conform art. 148 și art.149 din Codul fiscal pentru valoarea rămasă neamortizată. Data producerii efectelor față de contribuabil și față de terți Declararea contribuabililor inactivi se face cu data comunicării deciziei de declarare în inactivitate. Decizia de declarare în inactivitate produce efecte fata de terți de la data înscrierii in Registrul contribuabililor inactivi / reactivați”, mai explică acesta.

Președintele Comisiei de anchetă afirmă că, „pe perioada cât contribuabilii sunt declarați inactivi le sunt aplicabile procedurile de administrare referitoare la declararea, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat”.

„Declararea contribuabililor inactivi și reactivarea acestora prin Ordinul nr.3347 din 20 octombrie 2011, a fost aprobată Procedura privind declararea contribuabililor inactivi potrivit art. 78 1 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, publicat în Monitorul Oficial nr. 754 din 26 octombrie 2011. Conform acestei proceduri, organul fiscal va trimite notificări contribuabililor vizați prin care îi anunță că sunt pasibili de a fi declarați inactivi. Din acest moment, firmele au 15 zile pentru a-și îndeplini obligațiile declarative, ceea ce ar echivala cu scoaterea de pe lista contribuabililor care urmeaza să fie declarați inactivi. Dacă însă contribuabilii nu vor îndeplini obligațiile declarative, organul fiscal întocmește o decizie de declarare în inactivitate, comunicată contribuabilului și înscrisă, în termen de cel mult trei zile de la data comunicării deciziei, în Registrul contribuabililor inactivi / reactivați, aflat pe portalul ANAF”, se menționează în comunicatul comisiei de anchetă.

În comunicat se mai precizează faptul că „persoanele impozabile cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA, datorită declarării inactivității fiscale, au obligația să solicite organului fiscal competent, în cazul reactivării, înregistrarea în scopuri de TVA. Data înregistrării în scopuri de TVA se consideră valabilă începând cu data reactivării”.

Citește și