Șase angajați ai Regionalelor CFR Brașov și București au fost reținuți. Alți nouă sunt audiați

Șase angajați ai Regionalelor CFR Brașov și București au fost reținuți. Alți nouă sunt audiați
Publicat: 10/04/2014, 17:58

Potrivit procurului Monica Munteanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, 15 controlori de tren de la regionalele CFR Brașov și București au fost aduși, joi, la audieri, fiind suspectați de luare de mită și abuz în serviciu în perioada februarie-aprilie 2014.

Până în prezent, în urma audierilor, șase angajați ai companiei feroviare au fost reținuți.

„Până în acest moment au fost audiate mai multe persoane și au fost reținute pentru 24 de ore șase dintre acestea. Audierile sunt încă în curs de desfășurare”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Monica Munteanu.

Audierile celor 15 angajați ai Regionalelor CFR Brașov și București au loc în dosarul în care, în octombrie 2012, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au ridicat pentru audieri 169 de angajați ai CFR Călători de la regionalele București, Brașov, Cluj, Iași și Craiova, conform sursei citate

Munteanu a mai spus că, în luna ianurie 2014, peste 30 de angajați ai Regionalei CFR Brașov au fost trimiși în judecată în acest dosar.

În octombrie 2012, 169 de angajați de la regionalele București, Brașov, Cluj, Iași și Craiova au fost duși la audieri, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov. Ulterior, în urma audierilor, 124 de persoane au fost propuse pentru arestare preventivă pentru luare și dare de mită și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, însă instanța a decis cercetarea lor în libertate.

În urma cercetărilor procurorilor în acest dosar, care au început în luna martie 2011, s-a stabilit că, pornind de la conductorii de tren și până la revizorii de specialitate, se lucra mână în mână, „fiecare conjugându-și eforturile cu alți suspecți, în combinații diferite, în funcție de circumstanțe”.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a interceptat, în 2012, în acest dosar mai multe convorbiri între conductorii de tren și șefii de tren prin care se anunțau unii pe alții despre mita pe care o luau de la călători, folosind limbaj codat.

În acest sens, angajații CFR foloseau un limbaj comun cu anumite elemente de argou, precum „a cârji”, „chiori”, „colet”, „a încărca trenul”, „a sta cu mortul pe tine” sau „tren bun”.

Transferul banilor de la conductori către superiorii lor se făcea în toaletele trenurilor, iar mai departe, la București, banii erau predați prin intermediul chioșcurilor de ziare sau de băuturi răcoritoare de pe peronul Gării de Nord, unde lucrau și rude ale angajaților CFR Călători, potrivit anchetatorilor.

Printre persoanele cercetate în acest dosar se numără nouă inspectori de specialitate (supracontrol) în cadrul Regionalei SNTFC CFR Călători SA – București (trei persoane), Brașov (cinci persoane) și Cluj (o persoană).

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?