Un sigiliu faraonic vechi de 3.300 de ani, descoperit în Israel

Un sigiliu faraonic vechi de 3.300 de ani, descoperit în Israel
Publicat: 10/04/2014, 18:19
Actualizat: 16/02/2019, 18:10

Descoperirea, realizată luna trecută în Valea Jezreel din nordul Israelului, este prima de acest tip din ultima jumătate de secol și evidențiază influența egipteană asupra acestei regiuni în timpul domniei lui Seti I, faraonul al cărui nume este scris pe sigiliu.

Autoritatea israeliană pentru antichități spune că a folosit tehnici moderne de datare și a aflat astfel că obiectele găsite în acel sicriu – pe care erau pictate o față umană, urechi și mâini – datează din secolul al XIII-lea î.e.n. Descoperirea a fost făcută cu ocazia unor săpături realizate pentru amplasarea unei conducte de petrol.

Arheologul Ron Beeri, membru al echipei care a efectuat săpăturile, afirmă că prezența acelui sigiliu demonstrează faptul că rămășițele pământești aparțin unui locuitor bogat din Canaan, care ar fi colectat taxe sau ar fi efectuat alte servicii în numele suveranului egiptean.

Un mic pumnal și o farfurioară, câteva obiecte din bronz și vase din argilă au fost descoperite în acel sit mortuar, sugerând astfel că decedatul era o personalitate importantă în comunitatea locală.

Faraonul Seti I a extins sfera de influență a Egiptului prin campanii militare în regiuni aflate în prezent pe teritoriul Israelului și Siriei, iar Valea Jezreel era în acea vreme o arteră de circulație majoră.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
BAC 2024 | Subiecte dificile la fizică, informatică, chimie și biologie
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
Dieta Mădălinei Ghenea: ce consumă zilnic pentru a avea un trup fără celulită! Și-a dezvăluit...
Subiecte Bac 2024 - Geografie. Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a 12-a...
Medicul acuzat că a amenințat un șofer, în trafic, face primele declarații. "M-am simțit amenințat....
Invazie de alge la malul Mării Negre! În ce zonă a litoralului se manifestă acest...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Șoferii au voie să refuze etilotestul și drugtestul. Ce pot face polițiștii în continuare
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Statul VREA BANI de la români. Decizia luată azi, 4 iulie: Clopoţelul va suna pentru...
Situație incredibilă. O tânără și-a dat părinții în judecată. Vaccinul, banii și „traumele”
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Cristina Spătar, mărturii sfâșietoare despre moartea mamei sale: ”Îmi rupea sufletul să o văd suferind”
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Test de cultură generală. Ce animal bea 600 de litri de lapte pe zi?
×