Udrea: Atacurile lui Ponta la justiție sunt halucinante

Udrea: Atacurile lui Ponta la justiție sunt halucinante
Publicat: 11/04/2014, 18:57

Deputatul Elena Udrea a catalogat, vineri, drept „halucinante” și „foarte grave” afirmațiile premierului Victor Ponta referitoare la justiție, ea spunând că Ponta „nu diferă cu nimic în mentalitate de baronii PSD” care l-au pus în funcțiile pe care le deține și „îl comandă”.

„Începe să devină deja o obișnuință pentru premier să atace justiția acum, fiind încolțit de baronii locali care au probleme cu legea, dar ceea ce a spus aseară (joi seară, la Pitești – n.r.) arată modul de a gândi al lui Victor Ponta și cât de periculos poate fi pentru România ca din noiembrie încolo țara aceasta să fie în totalitate sub ocupația acestor oameni”, a afirmat Elena Udrea într-o conferință de presă susținută la Ploiești.

Ea a catalogat drept „halucinante” și „foarte grave” afirmațiile premierului cu privire la justiție, adăugând că acestea „simbolizează gândirea de baron local a lui Ponta”.

„«Când Băsescu va ieși pe poarta Cotroceniului o să îi facem dreptate lui Nicolescu». Dreptate face justiția, nu face Victor Ponta, iar declarația aceasta arată că Victor Ponta, din păcate, deși tânăr, nu diferă cu nimic în mentalitate de baronii PSD, de cei care l-au adus în funcția pe care o ocupă, l-au pus în fruntea Guvernului, l-au pus în fruntea partidului și acum desigur îl comandă pentru că au autoritate asupra lui. Ei îl țin ceea ce este. Părerea domnului Victor Ponta despre justiție este că justiția este la comanda cuiva, așa cum sigur ar vrea să fie la comanda lui. Este grav când lucru acesta îl spune al patrulea om în stat. Această declarație simbolizează gândirea de baron local pe care o are Victor Ponta, gândirea de urmaș al lui Adrian Năstase, om care reprezintă perfect sistemul pe care PSD l-a creat în România după Revoluție”, a mai spus Udrea.

Aceasta a adăugat despre premier că este „un mare pericol pentru România” și că, deși au existat foarte multe speranțe și așteptări în ceea ce-l privește, Victor Ponta nu a reușit să schimbe „modul de acționa” al PSD.

Udrea a mai susținut că liderul social-democrat „nu este decât un instrument în mâna baronilor PSD”, cărora „le face pe plac” și pe care „îi apără cu declarații publice în fața legii”.

Prezent joi seară la Pitești, unde a participat la o reuniune politică a PSD Argeș, președintele PSD, Victor Ponta, a afirmat, referindu-se la fostul lider al PSD Argeș, Constantin Nicolescu, care a pierdut mandatul de șef al Consiliului Județean în urma unei hotărâri judecătorești definitive care constata starea sa de conflict de interese, că lui Nicolescu i se va face dreptate când Traian Băsescu nu va mai fi președinte.

„Atunci (când Traian Băsescu va pleca de la Cotroceni – n.r.) îi vom face dreptate și lui Costică Nicolescu și celorlalți mulți care nu au putut să fie învinși la vot și atunci s-a încercat în cazul multora să fie învinși pe alte căi”, afirma Ponta.

Daciana Ilie, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Patru zodii protejate de divinitate în 2025. Vor avea succes pe toate planurile
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska