În câteva zile, pasionații de astronomie vor avea parte de un fenomen speclaculos, cunoscut sub numele de „Luna însângerată”. Este vorba de o eclipsă totală de lună, care va face ca satelitul natural al Pământului să capete o culoare roșie.
Agenția Spațială Americană (NASA), citată de CNN, a anunțat că vor fi patru astfel de „Luni însângerate”, două în acest an, iar alte două în cursul anului viitor. Prima „Lună însângerată” va avea loc pe data de 15 aprilie, următoarea va avea loc pe 8 octombrie, iar celelalte două anul viitor, pe 4 aprilie și 28 septembrie 2015.
Experții NASA au explicat că luna capătă culoarea roșie după ce trece în umbra Pământului, a cărei culoare este influentață de apusurile de soare din deșert.
Specialiștii NASA au precizat că fenomenul „Lunii însângerate” este unul extrem de rar, timp de 300 de ani neproducându-se nici măcar odată o asemenea eclipsă totală de lună.
Toate cele patru „Luni însângerate” vor putea fi vizibile din America de Nord, au precizat experții NASA, în schimb în cea mai mare parte din Europa și Africa spectaculosul fenomen nu va putea fi urmărit.