Turul bisericilor fortificate din Transilvania a atras anul trecut aproximativ 250.000 de turiști

Turul bisericilor fortificate din Transilvania a atras anul trecut aproximativ 250.000 de turiști
Publicat: 14/04/2014, 16:11
Actualizat: 05/02/2016, 17:29

Aproximativ 250.000 de persoane au vizitat anul trecut bisericile fortificate din Transilvania. Potrivit oficialilor Bisericii Evanghelice, în sezonul turistic 2013 cei mai mulți turiști au vizitat Biserica Neagră din Brașov, Biserica din Deal din Sighișoara, precum și bisericile fortificate din Prejmer, Hărman, Viscri și Biertan.

Anul acesta, sezonul de vizitare a bisericilor fortificate din Transilvania se va deschide oficial în 20 aprilie, în prima zi de Paște, și se va închide la finalul lunii octombrie, peste o sută de evenimente culturale fiind programate în lăcașele de cult în acest interval, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„În acest an continuă programul «Descoperă Sufletul Transilvaniei», destinat turiștilor din România și din străinătate. Scopul proiectului turistic este promovarea bisericilor fortificate. Sezonul de vizitare începe în 20 aprilie, de Paște”, au anunțat oficialii Bisericii Evanghelice, vineri, într-o conferință de presă la Sibiu.

În noul sezon turistic, care se va închide în 31 octombrie, oficialii Bisericii Evanghelice se așteaptă la o creștere cu cinci la sută a numărului de turiști care vor dori să viziteze aceste obiective.

FOTO: Biserica Evanghelică din Viscri (Mediafax//Lucian Muntean)

De asemenea, oficialii au anunțat că în acest an se încearcă promovarea nu numai a obiectivelor deja cunoscute, ci și a unora care până acum au trecut neobservate, precum biserica medievală din Reghin, bisericile fortificate din Curciu, Axente Sever, Ațel sau Cincu și Cincșor.

În cadrul acestei inițiative a fost lansat și „Kirchenburgenpass – pașaport de vacanță”, document valabil până în 31 octombrie, care le permite turiștilor vizitarea celor mai importante biserici și castele, precum și intrarea în Muzeul Central al Bisericii Evanghelice și în Centrul de dialog și cultură „Friedrich Teutsch”, ambele aflate în municipiul Sibiu.

„Nu este doar o colecție de bilete de intrare, ci posesorii lor primesc prin acesta statutul de vizitatori VIP în cadrul programului. În schimbul sumei de 50 lei, acest pașaport de vacanță oferă accesul la 27 de obiective, printre care bisericile fortificate din Cristian și Biertan, mănăstirea cisterciană de la Cârța și Biserica Neagră din Brașov”, au mai afirmat reprezentanții bisericii.

Sursele citate au precizat că peste o sută de evenimente, de la concerte de orgă până la invitații la mese tradiționale, sunt oferite vizitatorilor în acest sezon. Cele mai importante evenimente pregătite sunt „Săptămâna obiceiurilor tradiționale” (22 – 29 iunie) și Turul ciclist „Bike&Like” (11 – 13 iulie).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Tragedie în fotbal. A murit fostul selecționer al Naționalei României. Nu te vom uita!
Monica Anghel este de nerecunoscut. Cântăreața s-a transformat total
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Care sunt plajele cu cel mai alb nisip din lume?