O bătrână în vârstă de 79 de ani a impresionat juriul show-ului „Britain”s Got Talent”. Paddy Jones a venit pe scenă alături de partenerul ei de dans mai tânăr cu 40 de ani, Nico Espinoza, demonstrând că poate fi chiar mai energică decât o adolescentă, scrie The Mirror.
„Când am văzut-o pe Paddy la preselecții, m-am gândit: Este la fel ca mama mea. Are o poveste inspirațională. Aș fi bucuros să câștige Paddy”, a afirmat Simon Cowell, unui dintre jurații show-ului.
Originară din Stourbridge, West Midlands, Paddy și soțul ei s-au mutat în Spania în anul 2001, după ce s-au pensionat. 18 luni mai târziu, bărbatul a murit din cauza leucemiei.
După acest eveniment trist, bătrâna a început să meargă la niște cursuri de dans pentru a-și alina durerea.
Așa l-a cunoscut pe Nico Espinoza, alături de care a participat de-a lungul timpului la mai multe concursuri de dans.