Parlamentul European vrea să lovească mai tare Rusia: „Trebuie să atacăm pe acest front”. CORESPONDENȚĂ GÂNDUL DIN STRASBOURG

Parlamentul European vrea să lovească mai tare Rusia: „Trebuie să atacăm pe acest front. CORESPONDENȚĂ GÂNDUL DIN STRASBOURG
Publicat: 16/04/2014, 15:38
Actualizat: 16/04/2014, 21:32

În timp ce Transnistria cerea formal alipirea la Rusia, pe modelul regiunii autonome ucrainene Crimeea, Parlamentul European a dezbătut, pentru ultima dată până la alegeri, presiunile pe care Moscova le exercită asupra țărilor din Parteneriatul Estic, in special asupra Ucrainei și a Republicii Moldova. Declarându-și îngrijorarea față de ultimele evenimente din Ucraina, eurodeputații au transmis Consiliului că este timpul să treacă la faza a treia de sancțiuni.

Această etapă, pe care liderii europeni o țin drept ultima măsură non-militară aflată la dispoziția lor, se referă, printre altele, la sancțiuni economice și comerciale, embargo pe arme, înghețarea activelor de pe teritoriul UE ale oamenilor de afaceri ruși. În opinia președintelui României, impunerea unor asemenea sancțiuni ar însemna „declanșarea unui război economic”.

„Trebuie să lansăm o nouă fază de sancțiuni economice împotriva Rusiei și cred că se va lua această decizie azi (nu există, în acest moment, informații publice care să confirme acest lucru, n.red.), în Consiliul de Miniștri. Trebuie să atacăm Rusia pe acest front”, a declarat germanul Elmar Brok, președintele Comisiei de Afaceri Externe din Parlamentul European. „Situația este dramatică”, a adăugat Brok.

„Trebuie să evităm conflict armat și vărsare de sânge pe continentul nostru. Următoarele zile ar trebui să ne arate pe ce drum a decis să o ia Rusia”, a comentat și comisarul Stefan Fule, responsabil de portofoliul pentru Extindere și Politică de Vecinătate.

Europarlamentarii vor vota, joi, o rezoluție nelegislativă în care cer, dincolo de sancțiuni economice, retragerea trupelor rusești de la granița cu Ucraina. „Rusia nu are niciun pretext pentru a invada Ucraina”, a subliniat Elmar Brok. „Ucrainenii au dreptul să se apere, inclusiv să pornească o ofensivă militară pentru a-și apăra integritatea teritorială”, a mai spus europarlamentarul.

De asemenea, este foarte important ca alegerile care vor avea loc în Ucraina în 25 mai (dată care coincide cu ultima zi a alegerilor europene) să fie monitorizate atent de o echipă amplă de observatori internaționali.

Joi, la Geneva, vor avea loc discuții la nivelul miniștrilor de externe (în cazul UE, Înaltul Reprezentant) din Ucraina, Rusia, SUA și UE. De asemenea, zilele trecute, la reuniunea miniștrilor de externe ai UE, care a avut loc la Luxemburg, s-a decis extinderea pentru a treia oară a listei cu oficiali ruși vizați de sancțiuni.

Traian Băsescu, la Consiliul European: Faza a treia de sancțiuni la adresa Rusiei înseamnă „declanșarea unui război economic”

Vă reamintim comentariile președintelui Traian Băsescu pe marginea scenariul celei de-a treia etape de sancțiuni. Șeful statului a făcut aceste declarații în urmă cu o lună, la reuniunea Consiliului European. În acel context, Băsescu a explicat că se va discuta cu fiecare stat în parte despre aceste sancțiuni, care au efecte serioase și asupra țărilor membre, pentru a putea fi luate în calcul și interesele naționale:

„Consiliul European atenționează Federația Rusă că orice escaladare a actualei situații duce la intrarea în etapa a treia de sancțiuni, care vizează măsuri largi de ordin economic și în zona tranzacțiilor de armament. Măsurile largi înseamnă măsuri care se referă la înghețarea activelor oamenilor de afaceri ai Federației Ruse pe tot teritoriul UE, încetarea oricărei cooperări bancare, financiare deci, restricționarea importurilor de energie și interzicerea importurilor de armament. În acest sens, în pregătirea etapei a treia, care practic ar însemna o izolare a Federației Ruse față de UE și, aș traduce-o eu, declanșarea unui război economic, CE și statele membre vor lucra în zilele imediat următoare pentru a definitiva tipul de acțiuni care ar putea fi luate în cazul escaladării situației din Ucraina”, a explicat președintele.

Deși România „nu are o dependență energetică insurmontabilă” de Rusia, „nu noi am fi în situația cea mai dificilă”, problemele fiind cum putem ajuta Ungaria și Bulgaria, „care sunt în dificultate foarte mare”. „România trece ușor peste acest tip de sancțiuni sau este suficientă închiderea unui combinat de îngrășăminte și suntem pe balanță echilibrată zilnic – cât extragem, atât consumăm”, a spus Băsescu.

Sancțiunile economice extinse nu sunt de dorit, dar „costurile ar fi infinit mai mari” dacă va fi nevoie de ele și acestea nu vor fi impuse, a explicat șeful statului, făcând o paralelă cu geneza celui de-al Doilea Război Mondial, unde reticența unor state de a acționa când a fost nevoie a avut efecte mult mai grave.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Fiica transgender a lui Elon Musk face dezvăluiri despre copilăria ei și spune că amintirile...
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Pe ce dată se întoarce canicula în România
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Cauza decesului lui Sorin Nazîru. De ce a murit fostul portar al juniorilor de la...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Altar de lumânări la poarta unde a apărat Sorin. Colegii au ținut un moment de...
Filmul complet al măcelului din Padina! 'Băi, omule, îl omori!''- Ultimele clipe din viața lui...
Ce a apărut pe contul de Facebook al Adrianei Bahmuțeanu la câteva zile după vestea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce înseamnă P-R-N-D-S-B la cutia automată? Ce pățești dacă oprești motorul în Drive?
Atac asupra reţelei feroviare de mare viteză din Franţa, înaintea începerii Jocurilor Olimpice
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Perfect legal pentru proprietarii de teren. Nu ții cont de vecini. E scris în lege
Surpriza de la pompă. Cât costă un litru de benzină și de motorină
Mireasa revine luni, 29 iulie, la Antena 1 cu cel de-al zecelea sezon. Cine o...
Infracțiunile odioase care ar fi avut loc în palatul unde doctorița are cabinetul, în care...
Tavi Clonda, nemulțumiri legate de Disneyland! Artistul a discutat despre aspectele care nu îi convin...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Enceladus și Europa ascund semne de viață chiar la suprafața lor