Producătorul sedanurilor Ghibli și Quattroporte primește 3.500 de comenzi pe lună, a declarat directorul Maserati, Harland Wester, într-un interviu. În acest ritm, comenzile vor ajunge în acest an la 42.000 de automobile, comparativ cu 15.400 de vehicule comercializate în 2013.
Directorul general al Fiat, Sergio Marchionne, reorientează producția grupului de la automobilele de serie la vehiculele de lux, mai profitabile, pentru a profita de cererea care a adus vânzări record liderilor pieței premium, BMW, Audi și Mercedes-Benz.
Planul lui Marchionne va aduce primele rezultate în acest an, când Maserati va genera probabil un profit suficient pentru a compensa pierderile din Europa pe segmentul mașinilor de serie.
„Suntem pregătiți să atacăm uriașii din industria auto. Strategia noastră este să ne extindem pe segmentele premium, mai profitabile, care au început în mod clar să genereze rezultate”, a afirmat Marchionne la adunarea anuală a acționarilor care a avut loc luna trecută la Torino.
Marchionne urmează să prezinte la începutul lunii mai strategia Fiat până în 2018, după ce compania italială a obținut controlul integral asupra producătorului auto american Chrysler Group, în ianuarie.
Șeful Fiat a declarat anterior că fuziunea celor două companii va pune capăt pierderilor Fiat în Europa și va permite grupului nou format să reangajeze mii de angajați concediați, întrucât rețeaua de distribuție a Chrysler ajută la vânzarea automobilelor premium fabricate în Italia.
Gamele celor doi producători includ automobilul subcompact Fiat 500, modelul Chrysler 200 de dimensiuni medii, mașini premium Alfa Romeo, Maserati și Ferrari, precum și SUV-urile Jeep.
Fabrica Fiat din Torino produce modelele Ghibli, de 66.900 de dolari, și Quattroporte, de 102.500 de dolari, ambele lansate anul trecut. Fabrica produce circa 140 de mașini pe zi.
Maserati mai produce automobilul sport GranTurismo, de 126.000 de dolari, și versiunea decapotabilă GranCabrio, de 135.800 de dolari, la Modena, în nordul Italiei. SUV-ul Levante, care va fi introdus la vânzare anul viitor, va fi fabricat la uzina Mirafiori a Fiat din Torino.
Planul de afaceri al lui Marchionne include introducerea în fabricație a unui automobil sport bazat pe prototipul Alfieri prezentat de Maserati la salonul auto de la Geneva de luna trecută, au spus surse apropiate situației. Modelul urmează să fie produs la Mirafiori.
Veniturile Maserati au crescut de peste două ori anul trecut, la 1,66 miliarde de euro, iar profitul înainte de deducerea dobânzilor, taxelor și elementelor excepționale s-a triplat la 171 de milioane de euro. Obiectivul acestui an este majorarea veniturilor cu 53% și un profit în urcare cu 48%, la 254 milioane de euro.