Prima pagină » Proteste în Ucraina » Putin: Nu mi-e frică de NATO

Putin: Nu mi-e frică de NATO

Putin: Nu mi-e frică de NATO
Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu-i este frică de NATO, răspunzând comentariului unui jurnalist care a prezentat Alianța Nord-Atlantică drept o "tumoare canceroasă" în creștere, relatează AFP.

„Nu ne este frică. Mie nu mi-e frică și nu trebuie să-i fie frică nimănui”, a declarat Putin, răspunzând unei întrebări adresate de către jurnalistul Dmitri Kiselev, în cursul sesiunii televizate de întrebări.

„Putem să le înăbușim cu toții, de ce vă este frică?”, a adăugat președintele.

„Blocul NATO se dezvoltă ca o tumoare canceroasă”, a declarat anterior Dmitri Kiselev, invitându-l pe Putin să-și spună părerea pe această temă.

Jurnalistul, animator al unei emisiuni duminicale care are un ton puternic antioccidental pe postul public rus, a fost numit în decembrie, de către Putin, la conducerea unei noi entități a audiovizualului rus extern.

În martie, când criza ucraineană s-a transformat într-o confruntare geopolitică Est-Vest, el a subliniat, pe post, că Rusia rămâne „singura țară din lume capabilă să transforme Statele Unite în cenușă radioactivă”.

Kiselev se află, din martie, pe lista cu ruși vizați de sancțiuni a Uniunii Europene – după alipirea la Rusia a Peninsulei ucrainene Crimeea -, în calitate de „figură-cheie a propagandei guvernamentale”.