Denunțul pentru șantaj împotriva președintelui Băsescu, semnat de 176 de parlamentari, a fost depus la procurorul general

Denunțul pentru șantaj împotriva președintelui Băsescu, semnat de 176 de parlamentari, a fost depus la procurorul general
Publicat: 17/04/2014, 14:29

Denunțul privește săvârșirea de către președintele Traian Băsescu a infracțiunii de șantaj, prevăzută și pedepsită de articolul 207 din Codul Penal.

Semnatarii precizează că într-un interviu la Realitatea TV, difuzat în 13 aprilie, referindu-se la activitatea parlamentară a senatoarei Gabriela Firea în Comisia parlamentară de anchetă pentru verificarea legalității achiziției terenurilor din zona comunei Nana, Traian Băsescu a afirmat: „Mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moșia soțului ei unde este primar, că s-ar putea să nu-l găsesca întro-zi acasă dacă…. nu-i atentă…. Înțeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”.

Parlamentarii precizează că afirmația făcută în referire directă la activitatea de primar a soțului senatoarei constituie un mijloc de constrângere a acesteia în scopul determinării neîndeplinirii atribuțiilor parlamentare care îi revin, ce sunt de natură să lezeze interesele personale ale „numitului Băsescu Traian și ale familiei acestuia”.

„Ne aflăm în prezența săvârșirii infracțiunii de șantaj consumată prin aceea că amenințarea proferată public ca mijloc de insuflare a unei temeri și realizare a unei constrângeri morale servește la determinarea împiedicarii actiunilor d-nei senator în folosul autorului exprimărilor în sensul art. 207 C. pen ce definește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj. Denunțul nostru este motivat și de iîprejurarea că prin admiterea unor asemenea practici se aduce atingere directă libertății de exprimare și acțiune a parlamentarilor astfel cum este garantată de imunitățile constituționale”, se arată în denunț.

Semnatarii consideră că Băsescu se bucură numai de imunitatea prevăzută de articolul 84 alineat 2 din Constituție, care nu îl ocrotește în ceea ce privesșe viața și afacerile sale private conform principiului egalității în fața legii prevăzută de articolul 16 alineat 1 din Constituție, el neputându-se situa mai presus de lege conform alineatului 2 al aceluiași text de lege.

Semnatarii solicită cercetarea și trimiterea în judecata a lui Traian Băsescu.

Denunțul este semnat de Victor Ponta, Daniel Constantin, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea, Ilie Sârbu, Marian Neacșu, Bogdan Niculescu-Duvăz, Cătălin Marian Rădulescu, Ioan Benga, Gheorghe Marin, Georgică Severin, Eugen Nicolicea, Daniel Florea, Florin Pâslaru, Mihai Tudose, Sorin Avram Iacoban,Vasile Popeangă, Lucreția Rosca, Horia Grama, Victor Roman, Adrian Mocanu, Dan Ciocan, Daniel Bărbulescu, Vlad Marcoci, Ion Tabugan, Ioan Vulpescu, Daniel Tudorache, Iulian Iancu, Rodica Nassar, Nicolae Bănicioiu, Viorel Hrebenciuc, Dan Nica, Bogdan Mihăilescu, Cătălina Ștefănescu, Radu Stroe, Miron Smarandache, Ion Melinte, Alexandru Petru Frățean, Sorin Stragea, Dorel Covaci, Petru Andea, Gheorghe Ciobanu, Niculae Bădălău, Valentin Gabriel Boboc, Timotei Stuparu, Nicolae Mohanu, Florinel Dumitrescu, Laurențiu Nistor, Adrian Simionescu, Doina Elena Federovici, Rodin Traicu, Gheorghe Simon, Dumitru Chiriță, Constantin Adăscăliței, Claudiu Manda, Ion Bălan, Georgian Pop, Viorel Marian Dragomir, Matei Suciu, Natalia Elena Intotero, Gavril Mîrza, Sorin Grindeanu, Emil Niță, Ioan Axente, Gheorghe Fraticiu, Camelia Khraibani, Octavian Petric, Gabriel Vlase, Mircea Drăghici, Mihai Fifor, Florea Voinea, Vlad Cosma, Mihai Weber, Aurel Vlădoiu, Vasile Mocanu, Ioan Adam, Constantin Rădulescu, Ioan Dirzu, Trifon Belacurencu, Andrei Dolineaschi, Marius Bota, Șerban Nicolae, Dorel Căprar, Ion Toma, Alin Bucur, Marian Pavel, Darius Vâlcov, Daniel Butunoi, Radu Oprea, Gheorghe Pop, Toader Dima, Neviser Zaharcu, Ion Călin, Florentin Gust Bălosșn, Florian Nicolae, Alexandru Stănescu, Florin Tătaru, Ionel Arsene, Cornel Itu, Sonia Drăghici, Vasile Gliga, Marian Enache, Iuliu Nosa, Flavius Măduță, Ovidiu Donțu, Laurențiu Coca, Ioan Deneș, Daniel Suciu, Adriana Doina Pană, Gabriela Podașcă, Enea Cosmin, Doina Silistru,Virgil Delureanu, Bucura Oprescu Simona, Iriza Scarlat, Ninel Peia, Petru Daea, Ecaterina Andronescu, Nicolae Marin, Victor Mocanu, Gabriela Crețu, Bogdan Gheorghe, Daniel Savu, Gheorghe Saghian, Haralambie Vochițoiu, Damian Drăghici, Liviu Octavian Bumbu, Aurel Duruț, Mihai Neagu, Florin Buicu, Călin Potor, Eugen Uricec, Gabriel Mutu, Alexandru Cordosș Titus Corlațean, Mihai Sturzu, Cristian Rizea, Leonard Cadar, Cosmin Necula, Radu Popa, Cătălin Tiuch, Carmen Moldovan, Ioan Stan, Mircea Titus Dobre, Ovidiu Iane, Violeta Tudorie, Eduard Martin, Radu Babuș, Tamara Ciofu, Mihai Baltă, Lucian Sova, Marcel Bujor, Neculai Bereanu, Ioan Chelaru, Cosmin Nicula, Florinel Butnaru, Dan Ioniță, Liviu Marian Pop, Adrian Anghel, Viorel Arcaș, Constantin Tamaga, Leonardo Badea, Anghel Stanciu, Ioan Munteanu, Cristian Dumitrescu, Ion Rotaru, Sorin Roșca Stănescu , Dan Tătaru, Florian Bodog, Valentin Calcan, Petru Filip, Ion Marcel Ciolacu, Ionuț Savoiu.

Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat, marți, că plângerea penală împotriva președintelui Băsescu a fost redactată de avocatul ei. Firea a spus că se simte amenințată de către Traian Băsescu.

Premierul Victor Ponta a spus că a semnat documentul, care va fi susținut și de alți parlamentari, actul urmând să fie depus la Parchet. Potrivit acestuia, gestul este determinat de amenințările pe care șeful statului le-a adus unui senator al României.

Ponta a precizat că a fost primul care a semnat plângerea penală împotriva lui Traian Băsescu. El a spus că nu va merge însă și la depunerea cererii.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți, că nu a semnat plângerea penală împotriva președintelui Traian Băsescu, cum nu a făcut-o nici Kelemen Hunor sau Gabriel Oprea, dar asta nu înseamnă că ar fi complice al șefului statului, a cărui atitudine o consideră scandaloasă.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a precizat, marți, că sunt inacceptabile declarațiile președintelui Băsescu legate de Gabriela Firea și de soțul acesteia, dar că „de aici până la plângere penală e cale lungă, precizând că în grup nu s-a luat o decizie, fiecare fiind liber dacă dorește să semneze”.

Senatoarea PSD Gabriela Firea a reacționat, luni, la afirmațiile președintelui Traian Băsescu la adresa ei, afirmând că așteaptă cu interes reacțiile instituțiilor și ale ambasadelor statelor democratice față de acest „act flagrant de intimidare a unui senator”.

Firea preciza, într-o postare pe Facebook, că președintele Traian Băsescu i-a transmis, duminică seară, într-o emisiune televizată, „un mesaj fără niciun echivoc” legat de activitatea ei în Comisia Călărași.

„Aștept cu interes reacțiile instituțiilor statului și ale ambasadelor statelor democratice față de acest act flagrant de intimidare a unui senator al României!”, afirmă Gabriela Firea, luni, pe Facebook.

Președintele Traian Băsescu a declarat că atât el, cât și fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziția Parchetului privind terenul din comuna Nana și că senatorul PSD Gabriela Firea „mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa ce se întâmplă pe moșia soțului”.

Referindu-se la senatorul PSD Gabriela Firea, președintele a spus că și acum poate spune că aceasta este „o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist”. „Mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa ce se întâmplă pe moșia soțului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înțeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”, a spus Băsescu.

Președintele Traian Băsescu a mai declarat că senatorul PSD Gabriela Firea este „o șantajistă de profesie”.

„Nu e un atac la o femeie, e un atac la o santajistă care pretinde să fie respectatată ca senator al României, după ce a făcut bine școala turnătorului Felix”, a spus Băsescu.

Președintele Traian Băsescu a mai spus că îi recomandă premierului Victor Ponta să nu o ia pe „senatoarea șantajistă” Gabriela Firea ca purtător de cuvânt la alegeri pentru coaliție, pentru că aceasta poartă ghinion bărbatului despre care spune că vrea să îl protejeze.

Băsescu a ținut să amintească prestația Gabrielei Firea din campania pentru prezidențiale a lui Mugur Isărescu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța